Comunicat de presă post eveniment Lansarea tratatului Drept civil. Drepturile reale principale

Editura CH Beck în parteneriat cu societatea de avocatură STOICA&Asociaţii a organizat în data de 12 iunie 2013, ora 16.00, în Sala Constantin Stoicescu a Palatului Facultăţii de Drept din Universitatea Bucureşti evenimentul de lansare a tratatului „Drept civil. Drepturile reale principale„, autor Prof. univ. dr. Valeriu Stoica.

Cu ocazia lansării lucrării, a carei lectură este “uşoară şi interesantă”, după cum consideră prof. univ. dr. Viorel Ciobanu, au luat cuvântul conf. univ. dr. Flavius Antoniu Baias, conf. univ. dr. Marian Nicolae şi directorul Editurii CH Beck, Radu Dimitriu.

FLAVIUS-ANTONIU BAIASDomnul conf. univ. dr. Flavius Antoniu Baias a declarat că lucrarea “Drept civil. Drepturile reale principale” este “o reuşită care, cred eu, nu mai are nevoie de prezentare, pentru că domnul profesor Stoica, în afară de faptul că este un dascal cum mulţi studenţi ar dori să aibă, este şi un bun scriitor, este nu numai un foarte bun jurist, dar este şi un bun cunoscător şi mânuitor al limbii române”.

În opinia domnului Prof. univ. dr. Valeriu Stoica, nu este dificil să scrii mult, însa este greu să scriipoza1 puţin şi pe înţelesul studenţilor, totodata a menţionat şi faptul că această nouă ediţie a cursului universitar „Drept civil. Drepturile reale principale” are în vedere reglementările în materie până la data de 1 mai 2013, în măsura în care ele au incidenţă în materia drepturilor reale principale.
În principal s-a ţinut cont de: Legea pentru punerea în aplicare a Legii nr. 297/2009 privind Codul civil (Legea nr. 71/2011); Noul Cod de procedură civilă care a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013; O.U.G. nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009, precum şi Legea nr. 60/2012 pentru aprobarea O.U.G. nr. 79/2011.

Ce te faci însă când autorii de drept spun lucruri diferite despre aceeaşi idee, despre aceeaşi normă şi văd în mod diferit aceleaşi lucruri? Ambiguitatea, vrând-nevrând, rămâne şi în domeniul dreptului. Ambiţia noastră, a autorilor de drept, este să îngustăm, să limităm ambiguitatea. Scopul Dreptului este să fie univoc”, a adăugat domnul prof. univ. dr. Valeriu Stoica.poza6

Evenimentul de lansare s-a bucurat de un meritat interes din partea celor aproximativ 100 de persoane participante şi s-a încheiat cu o sesiune de autografe şi o degustare de vinuri aparţinând domeniului viticol Vila Dobruşa, Drăgăşani, Romania, oferită de către Avincis.