Lansarea lucrării Fiducia și Trust-ul

Editura C.H. Beck vă invită să participaţi la evenimentul de lansare a lucrării Fiducia și Trust-ul  sub semnătura domnului dr. Daniel Moreanu, joi 9 martie, ora 16.00.

Evenimentul  de lansare este găzduit de Facultatea de Drept a Universității București, Sala Constantin Stoicescu.

Fiducia si TrustulLucrarea analizează introducerea instituției fiduciei în noul Cod civil. Unul dintre instrumentele uzitate la nivel internaţional şi care lipsea în legislaţia românească, ca de altfel unul dintre cele mai importante elemente de noutate introduse prin Codul civil, îl reprezintă, fără îndoială, introducerea conceptului juridic al separaţiei de patrimonii prin instrumentul juridic al fiduciei. Deşi statuată tangenţial, anterior, în cadrul legii care reglementează profesia de avocat, fiducia nu s-a bucurat şi încă nu se bucură, de atenţia pe care o merită, în principal pentru că efectele complete ale acestui instrument nu sunt, în întregime, cunoscute.

Garantat de specialiști
„Existența unei lucrări care să încerce să pună în evidență numeroasele avantaje pe care această instituție juridică inovatoare, căreia i-au fost alocate însă numai 19 articole, le poate aduce în practica circuitului civil general, prin crearea unor structuri juridice moderne care să țină pasul cu realitățile actuale reprezenta, fără îndoială, o necesitate.  (…)
Redactată cu rigoare terminologică, cu un discurs logic consistent și cu o autodisciplină de cercetare demnă de toată lăuda, lucrarea Fiducia și Trust-ul este una dintre cele mai bune lucrări de doctrină juridică elaborate în perioadă postdecembristă în România”. –    Prof.univ.dr. Valeriu Stoica

Din cuprinsul lucrării
•    limitele adoptării trust-ului în sistemele de drept civil
•    patrimoniul de afectațiune sau separația de patrimonii
•    masele patrimoniale, în general, și masele patrimoniale fiduciare, în particular
•    privire comparativă a fiduciei în raport cu trust-ul
•    aspecte de drept internațional privat în privința fiduciei

Nu se percepe taxă de participare.
Locurile sunt limitate, înscrierea participanţilor realizându-se în ordinea cronologică a confirmărilor.

Editura C.H. Beck s-a impus pe piaţa literaturii juridice în anul 1998 şi are ca obiect exclusiv de activitate editarea cărţilor şi a publicaţiilor cu tematică juridică şi economică. Cu peste 18 ani de activitate, se poziţionează între primele edituri din România, publicând peste 2.200 de titluri cu tematică juridică şi economică, într-un tiraj total ce depăşeşte 3.500.000 de exemplare.

Persoană de contact
Andra PACEAGIU, Editura C.H. Beck
E-mail: andra.paceagiu@beck.ro
Telefon: +40.786.261.973
www.beck.ro
www.beckshop.ro
www.legalis.ro