Operatiunile de leasing reprezinta o metoda moderna de finantare, la care apeleaza, cu preponderenta, antreprenorii, prezentand multiple avantaje in derularea proiectelor investionale. Cadrul general de reglementare a acestor operatiuni il reprezinta dispozitiile O.G. nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing si operatiunile de leasing, cu modificarile si completarile ulterioare.
Intr-o definitie foarte sumara, putem prezenta leasingul ca fiind operatiunea prin care finantatorul/locatorul cumpara, de la furnizor, bunul de leasing solicitat de clientul sau (utilizator/locatar), devenind astfel proprietarul bunului de leasing pe care il preda spre folosinta utilizatorului/locatarului, in schimbul platii ratelor de leasing. Astfel, pana la finalul operatiunii, dreptul de proprietate ramane in patrimoniul finantatorului, iar atunci cand utilizatorul/locatarul intarzie la plata obligatiilor financiare, acestuia ii revine obligatia de a preda bunul de leasing finantatorului/locatorului si de a isi achita toate obligatiile financiare asumate.
Contractele de leasing reprezinta titluri executorii, conform art. 8 din O.G. nr. 51/1997, astfel incat rezilierea acestora poate fi urmata de executarea silita, in vederea recuperarii bunurilor de leasing si a creantelor generate de aceste contracte.
Chestiunile pe care ne propunem sa ne analizam in prezentarea de fata sunt legate de procedura executarii silite, atunci cand are ca obiectiv recuperarea bunului de leasing, si anume parghiile legale la care creditorul are acces pentru realizarea, efectiva, a drepturilor sale.
Conform dispozitiilor art. 666 Cod procedura civila, executarea nu se poate realiza fara incuviintarea instantei de executare, prin intermediul unei proceduri necontencioase, la cererea executorului judecatoresc investit, de catre creditor, cu cererea de executare silita.
In mod uzual, dupa ce instanta incuviinteaza executarea silita, debitorului ii este comunicata, de catre executorul judecatoresc, somatia reglementata de dispozitiile art. 888 coroborate cu art. 667-668, prin care i se pune in vedere obligatia de a preda bunul de leasing creditorului, in caz contrar urmand a fi continuata procedura executionala.
Din pacate, de foarte multe ori, debitorul astfel somat cauta sa se substraga de la urmarirea silita, iar majoritatea bunurilor de leasing fiind bunuri mobile (autovehicule, echipamente agricole sau utilaje) debitorul poate foarte usor sa schimbe locatia bunurilor, astfel incat atunci cand executorul se va prezenta la sediul/domiciliul sau, sa nu poata efectua predarea bunului catre creditor.
In astfel de cazuri, pentru a i se asigura creditorului un acces efectiv la justitie, din punctul nostru de vedere, ar trebui ca instanta de executare sa incuviinteze efectuarea acestei proceduri fara somatia prealabila a debitorului, aplicand dispozitiile art. 889 din Codul de Procedura Civila: “La cererea creditorului, daca se justifica o nevoie urgenta sau exista pericol ca debitorul sa se sustraga de la urmarire, sa ascunda, sa distruga ori sa deterioreze bunurile ce trebuie predate, instanta va putea sa dispuna, prin incheierea de incuviintare a executarii silite sau pe cale separata, ca executarea silita sa se faca de indata si fara somatie.”
Norma procedurala mai sus citata este, insa, neclara, si lasa la latitudinea subiectiva a judecatorului aprecierea asupra nevoii urgente sau asupra existentei unui pericol.
Consideram ca simpla neindeplinire de catre debitor a obligatiei de a preda bunul, cuprinsa in cadrul notificarii de reziliere a contractului de leasing, notificare premergatoare inceperii executarii silite, justifica in mod suficient si fara echivoc cerintele de admisibilitate prevazute de dispozitiile art. 889 Cod procedura civila, respectiv pericolul ca debitorul sa se sustraga de la urmarirea silita si nevoia urgenta a creditorului de a reintra in posesia bunului aflat in proprietatea sa. Astfel, daca debitorul ar fi fost de buna credinta, atunci ar fi predat bunul de buna-voie, fara a fi necesara procedura executionala, iar nevoia creditorului de recurge la aceasta procedura pentru realizarea intereselor sale legitima justifica necesitatea incuviintarii executarii, fara somatie.
Mai mult decat atat, aratam ca legiuitorul a considerat ca refuzul de a restitui un bun mobil, detinut cu orice titlu, aduce grave incalcari asupra normelor de convietuire sociala, incriminand aceasta fapta, ca fiind infractiune, la art. 238 alin. 1 din Codul Penal ”Abuzul de incredere. (1)Insusirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de catre cel caruia i-a fost incredintat in baza unui titlu si cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.”
Credem ca legiuitorul ar fi trebuit sa se aplece cu mai multa atentie asupra acestor aspecte si sa elimine din materia executarii silite directe, cum este cea descrisa mai sus, formalitatea somatiei prealabile, aplicand acelasi rationament juridic ca si cel din materia popririi, forma de executare care se realizeaza fara somatie, tocmai pentru a se diminua riscul ca debitorul sa isi poata sustrage sau ascunde, pana la urma bunurile lui.
Ne aratam speranta ca legiuitorul, impreuna cu profesionistii dreptului, sa procedeze la indreptarea si clarificarea normelor de drept ce guverneaza materia executarii silite, deoarece Justitia inseamna echitate, aceasta neputandu-se realiza, in mod eficient, prin aplicarea actualelor dispozitii ale Codului de procedura civila si ale Codului penal.
consilier juridic Florin Bogdan Cernea