Fondurile alocate programelor in domeniul protectiei familiei si a drepturilor copilului pentru perioada 2010–2012 (HG 1007/2010) – modificari

Prin HG 1043/2012, publicata in M. Of. 733/2012, se modifica Anexa Hotararii 1007/2010 privind aprobarea programelor de interes national in domeniul protectiei familiei si a drepturilor copilului pentru perioada 2010–2012.

  1. Normele programelor nationale de sanatate (Ordinul 1591/2010) – completate cu Bugetul alocat programelor de sanatate aprobate pentru anul 2012
  2. De la 1 iulie a intrat in vigoare Conventia europeana privind protectia copilului impotriva exploatarii sexuale si a abuzurilor sexuale
  3. Regulamentul 18/23/2006 – fondurile institutiilor de credit si ale firmelor de investitii – modificari

Normele programelor nationale de sanatate (Ordinul 1591/2010) – completate cu Bugetul alocat programelor de sanatate aprobate pentru anul 2012

Publicat in M. Of. 125/2012 Ordinul nr. 34/2012 completeaza Normele tehnice de realizare a programelor nationale de sanatate pentru anii 2011 si 2012, aprobate prin Ordinul 1.591/1.110/2010. Completarile au intrat in vigoare in data de 21.02.2012.
Alte informaţii relevante:

  1. Suplimentare in buget, pentru programele de sanatate, anii 2011 si 2012 – Ordin 1591/2010 /Ordin 1110/2010Ordinul Nr. 1.237/2011 Nr. 692/2011 modifica Ordinul Nr. 1.591/2010 Nr….
  2. Ordinul 56/2011 modifica Ordinul 2021/691/2008 – (Sistemul national de asistenta medicala de urgenta si de prim ajutor calificat)Pulicat in M. Of. 118/2011, Ordinul 56/2011 modifica Ordinul 2021/2008…
  3. Modificari in Contractul-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2011–2012Publicata in M. Of. 381/2011, Hotararea nr. 557/2011 produce modificari…

Normele programelor nationale de sanatate (Ordinul 1591/2010) – completate cu Bugetul alocat programelor de sanatate aprobate pentru anul 2012

Publicat in M. Of. 125/2012 Ordinul nr. 34/2012 completeaza Normele tehnice de realizare a programelor nationale de sanatate pentru anii 2011 si 2012, aprobate prin Ordinul 1.591/1.110/2010. Completarile au intrat in vigoare in data de 21.02.2012.
Alte informaţii relevante:

  1. Suplimentare in buget, pentru programele de sanatate, anii 2011 si 2012 – Ordin 1591/2010 /Ordin 1110/2010Ordinul Nr. 1.237/2011 Nr. 692/2011 modifica Ordinul Nr. 1.591/2010 Nr….
  2. A fost publicat “Formularul-tip de cerere unica de plata pe suprafata pentru anul 2012″ – Ordinul 37/2012In M. Of. 134/2012 a fost publicat, de catre MINISTERUL…
  3. Ordinul 56/2011 modifica Ordinul 2021/691/2008 – (Sistemul national de asistenta medicala de urgenta si de prim ajutor calificat)Pulicat in M. Of. 118/2011, Ordinul 56/2011 modifica Ordinul 2021/2008…

Investitiile straine directe in Romania in anul 2010

Cercetarea statistica privind investitiile straine directe (ISD) a fost realizata de Banca Nationala a Romaniei in colaborare cu Institutul National de Statistica. Obiectivul principal al cercetarii statistice a fost determinarea soldului ISD in Romania la 31 decembrie 2010 si a fluxurilor (miscarilor) ISD in cursul exercitiului financiar 2010, in intreprinderile investitie straina directa rezidente.

1. Fluxul net de investitii straine directe in anul 2010 a atins nivelul de
2 220 milioane euro, din care:

  • 1 824 milioane euro participatii la capital*(82,2 %);
  • 396 milioane euro credit net primit de la investitorii straini (17,8%).

2. Soldul final al investitiilor straine directe la 31 decembrie 2010 a inregistrat valoarea de
52 585 milioane euro, din care:

  • 35 529 milioane euro participatii la capital, inclusiv profitul reinvestit (67,6%);
  • 17 056 milioane euro credit net primit de la investitorii straini (32,4%).

2.1. Repartizarea investitiilor straine directe pe principalele activitati economice
Din punct de vedere al orientarii investitorilor straini spre ramuri economice (conform CAEN Rev.2), ISD s-au localizat cu precadere in industria prelucratoare (32% din total). In cadrul acestei industrii cele mai bine reprezentate ramuri sunt prelucrare titei, produse chimice, cauciuc si mase plastice (6,9% din total), metalurgia (5,3%), industria mijloacelor de transport (4,9%), industria alimentara, a bauturilor si tutunului (3,9%) si ciment, sticla, ceramice (3,2%).

Pe langa industrie, activitati care au atras importante ISD sunt intermedierile financiare si asigurarile (reprezinta 19,1% din totalul ISD), comertul cu amanuntul si cu ridicata (12,4%), constructii si tranzactii imobiliare (9%), tehnologia informatiei si comunicatii (5,9%).

Imobilizarile corporale si necorporale, cu un sold la finele anului 2010 in valoare de 24 309 milioane euro, reprezinta 46,2% din soldul total al ISD, inducand un grad semnificativ de stabilitate al investitiei straine directe.

2.2. Repartizarea investitiilor straine directe pe regiuni de dezvoltare

Din punct de vedere teritorial se observa orientarea cu precadere a ISD spre regiunea de dezvoltare Bucuresti-Ilfov (62,2%), alte regiuni de dezvoltare beneficiare de ISD fiind Regiunea CENTRU (7,4%), Regiunea SUD-MUNTENIA (7,3%), Regiunea VEST (6,5%) si Regiunea SUD-EST (6,3%).

2.3. Repartizarea investitiilor straine directe pe tari de origine

Repartizarea a fost realizata in functie de tara detinatorului nemijlocit a cel putin 10% din capitalul social al intreprinderilor investitie directa rezidente, conform principiului „Immediate Country Basis”.

Primele 5 tari clasate dupa ponderea detinuta in soldul ISD la 31 decembrie 2010 sunt: Olanda (20,7% din soldul ISD la sfarsitul anului 2010),Austria(17,8 %),Germania(12,2%), Franta (8,3%) si Grecia (5,7%), ierarhie inregistrata si in anul 2009.

3. Tipuri de investitii straine directe

Fluxul de participatii la capital in intreprinderile ISD in valoare de 4 067 milioane euro este diferentiat in greenfield, fuziuni si achizitii si dezvoltare de firme.

In anul 2010 investitiile greenfield au inregistrat un nivel foarte redus, de numai 46 milioane euro reprezentand 1,1% din participatiile la capital in intreprinderile investitie straina directa in anul 2010, in aceeasi situatie aflandu-se si investitiile din categoria fuziuni si achizitii (M&A) cu 93 milioane euro (2,3 % din participatii); ponderea predominanta in fluxul participatiilor la capital in 2010 este reprezentata de dezvoltarile de firme cu o valoare de 3 928 milioane euro, respectiv 96,6% din participatii.

Pentru a aprecia impactul de durata al investitiilor greenfield asupra economiei, au fost evidentiate si acumularile de investitii straine directe (solduri) in intreprinderile infiintate prin investitii greenfield denumite intreprinderi greenfield.

4. Exporturile si importurile intreprinderilor investitie straina directa

Activitatea intreprinderilor investitie straina directa, in ansamblul ei, are un impact pozitiv asupra comertului exterior al Romaniei, contributia la exporturi fiind de 72,4%, in timp ce la importuri este de 62,5%.

Citesta stirea intreaga

Articole din aceeasi categorie:

  1. Investitiile straine directe in Romania in anul 2009
  2. Rezervele internationale – august 2010
  3. Intalnirea reprezentantilor Centrului Roman pentru Promovarea Comertului si Investitiilor Straine (CRPCIS) cu misiunea comuna FMI, Banca Central Europeana si Comisia Europeana

Cauza S.C. Apron Dynamics – S.R.L. Baia Mare impotriva Romaniei

In M. Of. nr. 567 din 10 august 2011 a fost publicata Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 2 noiembrie 2010 in Cauza S.C. Apron Dynamics – S.R.L. Baia Mare impotriva Romaniei.

Din cuprins:

     Hotararea a devenit definitiva in conditiile prevazute la art. 44 & 2 (c) din Conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.

    In Cauza S.C. Apron Dynamics – S.R.L. Baia Mare impotriva Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall, presedinte, Corneliu Birsan, Bostjan M. Zupancic, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Ann Power, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie, dupa ce a eliberat in camera de consiliu, la data de 12 octombrie 2010, pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data.

    PROCEDURA

     1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 21.199/03 indreptata impotriva Romaniei, prin care o societate romaneasca, S.C. Apron Dynamics – S.R.L. Baia Mare (reclamanta), a sesizat Curtea la 16 mai 2003, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).

    2. Societatea reclamanta a fost reprezentata de Georg Valentin Coza, in calitate de administrator. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

    3. La 2 aprilie 2009, presedintele Sectiei a treia a decis sa comunice Guvernului capetele de cerere privind pretinsa lipsa de acces la justitie si durata procedurii civile, precum si capatul de cerere in temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie cu privire la procedura mentionata anterior. In conformitate cu dispozitiile art. 29 & 1 din Conventie, acesta a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.

    IN FAPT

     I. Circumstantele cauzei

    4. Societatea reclamanta a fost infiintata in anul 1992 si are sediul in Baia Mare.

     A. Actiunea de recuperare a datoriei

    5. La 14 martie 1996, societatea reclamanta a introdus o actiune prin care incerca sa constranga societatea A. (o societate comerciala cu capital de stat) sa returneze suma de 2.934.854.487 lei (ROL), reprezentand pretul marfurilor furnizate de reclamant si neplatite de A. plus dobanda. Societatea parata a contestat sustinerile reclamantei, pretinzand ca datoria fusese achitata.

    6. Reclamanta a platit taxa judiciara de timbru in valoare de 10.000 ROL, insa instanta i-a solicitat sa efectueze o plata suplimentara pentru a acoperi un anumit procent din suma totala pretinsa. La 31 mai 1996, instanta a calculat taxa la 270.162.136 ROL.

    La 28 iunie 1996, societatea a contestat noul cuantum al taxei judiciare de timbru si a sustinut ca, in conformitate cu legea, astfel cum a fost interpretata de instantele superioare, ar trebui sa plateasca numai 10.000 ROL.

    La 4 octombrie 1996, aceasta si-a reiterat pozitia cu privire la cuantumul taxei de timbru.

    7. La aceeasi data, instanta a constatat cauza in stare de judecata.

    8. La 11 octombrie 1996, instanta a repus din nou cauza pe rol si a citat partile pentru data de 29 noiembrie 1996, pentru a pune in discutie daca se impune efectuarea unei expertize pentru calcularea pretentiilor.

    9. La 20 ianuarie 1997, societatea A. a acceptat calcularea datoriei.

    10. A fost dispusa o evaluare a datoriei, iar raportul de expertiza a fost prezentat instantei la 11 decembrie 1997.

    11. In repetate randuri in timpul procedurii parata a solicitat ca societatea reclamanta sa fie obligata sa plateasca taxa judiciara de timbru. In acest sens au fost acordate mai multe amanari.

    12. La 26 septembrie 1997, parata a informat instanta ca fusese deschisa procedura de insolventa impotriva sa (a se vedea infra, pct. 19).

    13. La 5 februarie 1998, Tribunalul Maramures a anulat actiunea pentru neplata taxei judiciare de timbru. De asemenea, instanta a luat act de faptul ca societatea reclamanta nu contestase niciodata cuantumul taxei judiciare de timbru.

    14. Societatea reclamanta a introdus apel, sustinand ca, in conformitate cu legislatia pe care se intemeiaza actiunea ei initiala, taxa judiciara de timbru era stabilita la o suma forfetara de 10.000 ROL, necalculata in functie de suma pretinsa, suma pe care aceasta o platise oricum la inceputul procedurii. Reclamanta a platit taxa judiciara de timbru in apel, in valoare de 10.000 ROL, si timbrul judiciar in valoare de 3.000 ROL.

    15. La 27 mai 1998, Curtea de Apel Cluj-Napoca a respins apelul ca nefondat. Hotararea a ramas definitiva.

    16. La 24 iunie 1998, societatea reclamanta a declarat recurs.

    17. La 9 mai 2006, societatea reclamanta a solicitat Tribunalului Maramures informatii cu privire la stadiul procedurii. La 12 mai 2006, tribunalul a informat societatea reclamanta ca din cauza unei erori administrative recursul fusese inaintat Curtii Supreme de Justitie la 12 mai 2006.

    18. Prin Hotararea irevocabila din 15 februarie 2008, Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins recursul ca nefondat. Aceasta a luat act de faptul ca, in masura in care debitorul a contestat pretentiile, prima instanta a procedat corect, incercand sa stabileasca taxa judiciara de timbru direct proportional cu valoarea sumei pretinse.

     B. Lichidarea societatii A.

    19. La 5 aprilie 1995, unul dintre creditorii societatii A. a solicitat deschiderea procedurii de insolventa impotriva societatii A., in temeiul articolelor relevante din Codul comercial.

    20. Intre 10 mai 1995 si 25 iunie 1997, procedura a fost suspendata la cererea societatii A., intrucat Guvernul adoptase programe de restructurare a societatii (Ordonanta Guvernului nr. 13/1995 privind unele masuri de accelerare a procesului de restructurare a regiilor autonome si a societatilor comerciale cu capital majoritar de stat, de intarire a disciplinei financiare si de imbunatatire a decontarilor in economie).

    21. La 18 martie 1998, Tribunalul Maramures a declarat insolventa societatii A. Conform rapoartelor privind situatia financiara a societatii, la 9 iulie 1998 a fost deschisa procedura de lichidare.

    22. La 11 iunie 1998, societatea reclamanta a solicitat includerea in tabloul creditorilor a pretentiei sale, in valoare de 1.474.012,64 dolari americani (USD). Plangerea a fost contestata de “debitoare”, societatea A.

    La 9 februarie 1999, reclamanta si-a reiterat plangerea, care a fost inclusa provizoriu in tabloul creditorilor, care urma sa fie examinat ca urmare a obiectiilor ridicate.

    23. La 16 februarie 2000, tribunalul a respins plangerea societatii reclamante pe motiv ca era prescrisa. Acesta a considerat ca perioada de aplicare nu fusese intrerupta de actiunea de recuperare a datoriei, in masura in care actiunea respectiva fusese anulata pe motiv de neplata a taxei judiciare de timbru.

    24. La 22 noiembrie 2000, Curtea de Apel Cluj-Napoca a mentinut Hotararea din data de 16 februarie 2000, potrivit careia actiunea era prescrisa. De asemenea, a considerat ca datoria, care fusese contestata de debitor, nu fusese certificata si evaluata cantitativ in timpul procedurii de recuperare a datoriei, deoarece actiunea reclamantei fusese anulata.

    25. La 20 noiembrie 2002, Curtea Suprema de Justitie a confirmat hotararea, care a ramas irevocabila.

     C. Procedura de insolventa impotriva societatii reclamante

    26. La 30 mai 2000, Directia Generala Vamala Oradea a solicitat lichidarea societatii reclamante pentru o datorie neplatita, in valoare de 458.121.902 ROL.

    27. La 26 iunie 2000, procedura a fost suspendata pe motivul ca societatea reclamanta a contestat datoria (societatea reclamanta a castigat actiunea respectiva la 18 septembrie 2002).

    28. La 3 noiembrie 2003, Tribunalul Maramures a deschis procedura de lichidare. La 21 ianuarie 2004, Curtea de Apel Cluj-Napoca a casat hotararea si a respins cererea din 30 mai 2000.

     II. Dreptul intern relevant

    29. Legislatia relevanta privind taxa judiciara de timbru este descrisa in Iorga impotriva Romaniei, nr. 4.227/02, pct. 22 – 25, 25 ianuarie 2007.

    30. Articolele relevante din Codul comercial, astfel cum erau in vigoare inaintea modificarilor aduse in 1995 (a se vedea infra, pct. 31), prevad:

    ARTICOLUL 717

    “Din ziua declaratiunii falimentului, nicio actiune in contra falitului privitoare la bunurile sale mobile sau imobile, si niciun act de executare asupra acelorasi bunuri nu va putea fi intentat sau indreptat decat in contra judecatorului sindic. Actiunile si executarile deja incepute in persoana falitului se vor continua, insa in persoana judelui sindic.”

    ARTICOLUL 780

    “Chiar dupa expirarea termenelor […], creditorii cunoscuti sau necunoscuti, care nu si-au declarat inca creantele, pot sa ceara de la judecatorul sindic sa fie verificati la masa falimentului […]”

    31. Procedura de insolventa reglementata de Codul comercial a fost inlocuita prin Legea privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului (Legea nr. 64/1995), publicata in anul 1995, modificata si republicata in anul 1999. Dupa republicare, articolele relevante ale acestuia prevad:

    ARTICOLUL 42

    “De la data deschiderii procedurii se suspenda toate actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale.”

    ARTICOLUL 131

    “Procedurile falimentare deschise pana la data punerii in aplicare a prezentei legi vor continua sa fie administrate si lichidate potrivit dispozitiilor Codului comercial roman.”

    Prevederile art. 131 se regaseau si in versiunea initiala a legii, la art. 130.

    32. Legea nr. 64/1995 a fost abrogata prin Legea nr. 85/2006 din 20 iulie 2006.

 

    IN DREPT

     I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 & 1 din Conventie

    33. Societatea reclamanta s-a plans in principal de modul in care instantele interne au stabilit taxa judiciara de timbru in procedura deschisa de aceasta impotriva societatii A., de durata acestei proceduri si de respingerea capetelor sale de cerere indreptate impotriva societatii A. in cadrul procedurii de insolventa.

    Aceasta a invocat art. 6 & 1 din Conventie, care prevede:

    “Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale […] in termen rezonabil, de catre o instanta […], care va hotari […] asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil […]”

     A. Cu privire la admisibilitate

    34. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 & 3 din Conventie. De asemenea, Curtea constata ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

     B. Cu privire la fond

     1. Argumentele partilor

    35. Guvernul a sustinut ca instantele interne au examinat in fond capetele de cerere ale reclamantei si ca faptul ca reclamanta nu a fost satisfacuta de rezultatul procedurii nu constituie o incalcare a dreptului de acces la instanta.

    36. Guvernul a subliniat ca societatea reclamanta nu a contestat niciodata cuantumul taxei judiciare de timbru si ca impunerea unor asemenea taxe reprezenta o limitare acceptata a dreptului de acces la instanta.

    37. In continuare, Guvernul a sustinut ca actiunea de restituire a datoriei avea un caracter complex si ca, in afara de singura eroare administrativa facuta de curtea de apel, care a amanat trimiterea recursului la Inalta Curte, autoritatile nu au avut perioade lungi de inactivitate. De asemenea, Guvernul a considerat ca societatea reclamanta a solicitat mai multe amanari pe parcursul procedurii; in special, acesta a sustinut ca societatea avea cunostinta de mult timp de faptul ca recursul nu fusese trimis in fata Inaltei Curti, dar, din rea-credinta, a preferat sa astepte 8 ani pana sa solicite continuarea procedurii.

    38. Reclamanta a sustinut ca faptul ca instanta nu a informat cu privire la deschiderea procedurii de lichidare a echivalat cu lipsa accesului la instanta al societatii reclamante.

    39. Aceasta a sustinut ca taxa judiciara de timbru calculata de instanta, in valoare de 270.162.136 ROL, era exagerata si a constituit o restrictie disproportionata privind dreptul sau de acces la instanta. De asemenea, a considerat ca instanta investita cu cererea de insolventa a procedat gresit cand a respins actiunea din ratiuni de prescriptie, deoarece termenul nu se incheiase atat timp cat societatea A. acceptase efectuarea unei expertize la 20 ianuarie 1997.

    Reclamanta a sustinut ca nu a fost examinat pe fond niciunul dintre capetele sale de cerere.

    40. In cele din urma, reclamanta a respins argumentele Guvernului privind durata procedurii si a subliniat ca autoritatile nu examinasera cu promptitudine capetele sale de cerere.

     2. Motivarea Curtii

     a) Principii generale

    41. Curtea reitereaza ca art. 6 & 1 din Conventie garanteaza tuturor dreptul de a supune analizei unei instante orice cerere cu privire la drepturile si obligatiile sale cu caracter civil. Acesta ia forma “dreptului la instanta”, iar unul dintre aspectele sale este dreptul de acces, adica dreptul de a initia proceduri in fata instantelor privind drepturi si obligatii de natura civila (a se vedea Golder impotriva Regatului Unit, 21 februarie 1975, pct. 35 – 36, seria A, nr. 18).

    42. Cu toate acestea, “dreptul la instanta” nu este absolut. Acesta este supus unor limitari ce decurg din marja de apreciere a statului, in special atunci cand este vorba de conditiile de admisibilitate a unui recurs, conditii reglementate la nivelul legislatiei unui stat (a se vedea Ashingdane impotriva Regatului Unit, 28 mai 1985, pct. 57, seria A, nr. 93). Totusi, aceste limitari nu trebuie sa restrictioneze sau sa reduca accesul persoanei la instanta astfel incat dreptul, in esenta sa, sa devina inefectiv (a se vedea Levages Prestations Services impotriva Frantei, 23 octombrie 1996, pct. 40, Culegere de hotarari si decizii 1996-V).

    Curtea a recunoscut atat impunerea taxelor judiciare de timbru cat si instituirea regulilor prescriptiei ca limite acceptabile ale dreptului de acces la instanta [a se vedea Weissman si altii impotriva Romaniei, nr. 63.945/00, pct. 35, CEDO 2006-VII (extrase), si Yagtzilar si altii impotriva Greciei, nr. 41.727/98, pct. 23 – 24, CEDO 2001-XII].

    De asemenea, Curtea a stabilit ca, in temeiul art. 6 din Conventie, orice persoana are dreptul la o hotarare definitiva pronuntata, intr-un termen rezonabil, in litigii privind drepturi si obligatii cu caracter civil. In consecinta, statele semnatare ale Conventiei au obligatia de a-si organiza sistemele juridice astfel incat sa permita instantelor sa respecte aceasta cerinta. In special, Curtea a considerat ca era de competenta instantelor interne sa identifice proceduri similare si, dupa caz, sa le conexeze, sa le suspende sau sa respinga instituirea suplimentara de noi proceduri pe acelasi fond (a se vedea Gjonbocari si altii impotriva Albaniei, nr. 10.508/02, pct. 67, 23 octombrie 2007).

     b) Aplicarea principiilor in prezenta cauza

    43. Curtea ia act mai intai de faptul ca ambele proceduri, cea de recuperare a datoriei si cererea de participare la procedura de insolventa, aveau in vedere acelasi obiectiv, si anume ca societatea reclamanta sa isi recupereze pretinsa datorie de la societatea A. Prin urmare, pentru a evalua accesul efectiv al reclamantei la instanta, cele doua seturi de proceduri ar trebui analizate global, in lumina principiilor enuntate mai sus (a se vedea S.C. Concept Ltd – S.R.L. si Manole impotriva Romaniei, nr. 42.907/02, pct. 47, 22 noiembrie 2007).

    44. Curtea ia act de faptul ca reclamanta a depus plangerea sa initiala la 14 martie 1996, iar procedura de insolventa impotriva societatii A. a fost deschisa (dupa suspendare) la 25 iunie 1997. De la 26 septembrie 1997, tribunalul a fost informat cu privire la procedura de insolventa. Astfel, reclamanta trebuie sa fi luat cunostinta de aceasta procedura cel mai tarziu la data de 26 septembrie 1997.

    Reclamanta a solicitat sa i se permita sa participe la ambele proceduri, fapt ce poate fi considerat drept o abordare prompta din partea sa, avand in vedere importanta promptitudinii in actiunile comerciale.

    45. Curtea va considera ca prima instanta era competenta sa decida in privinta plangerii reclamantei cel putin pana la 18 martie 1998, cand societatea A. a fost declarata in stare de insolventa. Prin urmare, va examina, din perspectiva drepturilor garantate de art. 6 din Conventie, procedurile initiale desfasurate pana la data respectiva. Astfel, aceasta ia act de faptul ca, pe parcursul perioadei respective, tribunalul nu a facut decat sa anuleze actiunea, fara sa examineze fondul sau sa raspunda obiectiei reclamantei cu privire la impunerea noii taxe judiciare de timbru.

    Curtea considera ca nivelul taxelor judiciare de timbru, stabilite de instanta la 31 mai 1996, era semnificativ chiar si pentru o societate comerciala (a se vedea S.C. Marolux si Jacobs impotriva Romaniei, nr. 29.419/02, pct. 33 – 34, 21 februarie 2008).

    46. Guvernul subliniaza ca reclamanta nu a contestat cuantumul taxei judiciare de timbru. Cu toate acestea, Curtea a stabilit deja ca, la momentul respectiv, nu existau mijloace eficiente de a contesta taxa judiciara de timbru sau de a solicita reexaminarea acesteia si, prin urmare, a constatat o incalcare a art. 6 & 1 din Conventie in mai multe cauze indreptate impotriva Romaniei [a se vedea Weissman si altii impotriva Romaniei (dec.), nr. 63.945/00, 28 septembrie 2004; Iorga, citata anterior, pct. 47; si Rusen impotriva Romaniei, nr. 38.151/05, pct. 23 – 24, 8 ianuarie 2009]. Rezulta ca, probabil, orice incercare a societatii reclamante de a actiona in acest sens ar fi esuat.

    47. De fapt, o asemenea cale de atac a fost disponibila reclamantei doar la 29 mai 2004 (a se vedea Iorga, citata anterior, pct. 22 – 25). Pana la momentul respectiv, hotararea pronuntata in recurs, care era executorie, fusese deja pronuntata in cadrul primei proceduri, iar participarea reclamantei la procedura de lichidare fusese deja incheiata printr-o hotarare definitiva.

    48. In continuare, Curtea ia act de faptul ca, in momentul in care a aparut posibilitatea atacarii stabilirii taxei judiciare de timbru, actiunea initiala a reclamantei era deja pe rolul instantelor interne de 10 ani, din care o intarziere de 6 ani se datora exclusiv erorilor de ordin administrativ de care reclamanta nu era responsabila, dar pentru care nu primise niciodata despagubiri. La momentul la care aceasta cale de atac a devenit disponibila, cauza era pe rolul acestei instante de un an.

    In plus, pana in 2006, cand recursul formulat de reclamanta a fost inaintat Inaltei Curti spre examinare, societatea nu dispunea de mijloacele necesare pentru a face uz de aceasta noua cale de atac.

    49. Curtea nu a fost informata de catre parti cu privire la stadiul la care ajunsese procedura de lichidare in 2008. Prin urmare, chiar si presupunand ca reclamanta utilizase cu succes calea de atac mentionata anterior, iar plangerea ii fusese solutionata, Curtea nu poate face speculatii cu privire la oportunitatea efectiva pe care ar fi avut-o reclamanta in 2008 de a solicita reincluderea sa pe lista de creditori in cadrul procedurii de lichidare.

    Cu toate acestea, la momentul respectiv, trecusera deja 12 ani de cand societatea reclamanta incerca sa isi recupereze datoria.

    50. Curtea a constatat deja ca nici macar in cazul procedurilor complexe de lichidare nu se justifica o asemenea intarziere (a se vedea S.C. Concept Ltd – S.R.L. si Manole, citata anterior, pct. 51).

    51. Acest lucru este suficient Curtii pentru a concluziona ca reclamanta a fost privata de acces efectiv la instanta atat in timpul primei actiuni de recuperare a datoriei, cat si in timpul procedurii de lichidare, precum si ca durata procedurii instituite de reclamanta a fost nerezonabila.

    Prin urmare, a fost incalcat art. 6 & 1 din Conventie.

     II. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie

    52. Reclamanta s-a plans ca i-au fost incalcate drepturile garantate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, in privinta celor doua proceduri care vizau recuperarea datoriei de la societatea A.

    53. Ambele parti au prezentat observatii cu privire la acest capat de cerere.

    54. Avand in vedere constatarea legata de art. 6 & 1 (a se vedea supra, pct. 51), Curtea considera ca acest capat de cerere este admisibil, dar ca nu se mai impune examinarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie (a se vedea, printre altele, S.C. Marolux – S.R.L. si Jacobs, citata anterior, pct. 43).

     III. Cu privire la celelalte pretinse incalcari ale Conventiei

    55. Societatea reclamanta s-a mai plans ca procedura de reorganizare judiciara deschisa impotriva sa a fost ilegala si a adus atingere drepturilor sale garantate de art. 6 din Conventie si de art. 1 din Protocolul nr. 1.

    56. Cu toate acestea, avand in vedere toate elementele de care dispune si limitele competentei sale, Curtea considera ca acestea nu indica nicio pretinsa incalcare a drepturilor si a libertatilor stabilite in Conventie sau in protocoalele la aceasta.

    Rezulta ca aceste capete de cerere sunt in mod vadit nefondate si trebuie respinse in conformitate cu art. 35 & 3 si 4 din Conventie.

     IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie

    57. Art. 41 din Conventie prevede:

    “Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

     A. Prejudiciu

    58. In ceea ce priveste prejudiciul material, societatea reclamanta pretinde:

    – 984.881,39 euro (EUR), reprezentand datoria societatii A.;

    – 369.325,57 EUR, reprezentand pierderea pe care a suferit-o la cursul de schimb USD – EUR;

    – 505.000 EUR, reprezentand foloasele nerealizate.

    De asemenea, aceasta a solicitat 15.000 EUR pentru prejudiciul moral.

    59. Guvernul a contestat aceste pretentii, considerandu-le excesive si fara legatura de cauzalitate cu pretinsele incalcari.

    60. Curtea nu a identificat nicio legatura de cauzalitate intre incalcarea constatata si prejudiciul material pretins si, prin urmare, respinge cererea. Pe de alta parte, Curtea considera ca reclamantei i-a fost cauzat un prejudiciu prin modul in care au fost conduse diversele proceduri si, pronuntandu-se in echitate, ii acorda acesteia 5.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

     B. Cheltuieli de judecata

    61. De asemenea, reclamanta a solicitat 45.652,37 EUR pentru cheltuielile de judecata suportate in fata instantelor interne, si anume taxe judiciare de timbru, asistenta judiciara, cheltuieli de transport si de secretariat, si 676,16 EUR pentru cheltuielile suportate in fata Curtii, in special timbre si cheltuieli de secretariat.

    62. Guvernul a contestat aceasta pretentie, considerand-o speculativa, exagerata si nejustificata.

    63. In conformitate cu jurisprudenta Curtii, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecata numai in masura in care se stabileste caracterul real, necesar si rezonabil al acestora. In speta, tinand seama de elementele pe care le detine si de criteriile mentionate mai sus, Curtea considera rezonabil sa acorde suma de 2.000 EUR pentru toate cheltuielile.

     C. Dobanzi moratorii

    64. Curtea considera ca este necesar sa aplice majorarile de intarziere echivalente cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga 3 puncte procentuale.

     PENTRU ACESTE MOTIVE,

    In unanimitate,

    CURTEA

     1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 6 & 1 din Conventie privind accesul la instanta si durata procedurii si pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie cu privire la actiunea de recuperare a pretentiilor materiale si lichidarea societatii A. si inadmisibila pentru rest;

    2. hotaraste ca a fost incalcat art. 6 & 1 din Conventie;

    3. hotaraste ca nu este necesar sa se examineze capatul de cerere intemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie;

    4. hotaraste:

    a) ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantei, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 & 2 din Conventie:

    (i) 5.000 EUR (cinci mii de euro) pentru prejudiciul moral, la care se va adauga orice suma cu titlu de impozit; si

    (ii) 2.000 EUR (doua mii de euro) pentru cheltuieli de judecata, la care se va adauga orice suma cu titlu de impozit;

    b) ca sumele de mai sus trebuie convertite in moneda nationala a statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii;

    c) ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceasta suma trebuie majorata cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga 3 puncte procentuale;

    5. respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru rest.

 

Articole din aceeasi categorie:

  1. Cauza Urbanovici impotriva Romaniei
  2. Cauza Societatea Comerciala Aledani S.R.L. impotriva Romaniei
  3. Cauza Arsenovici impotriva Romaniei

Raportul anual pe 2010 al Consiliului Concurentei

In anul 2010, Consiliul Concurentei si-a intensificat activitatea de depistare si sanctionare a practicilor anticoncurentiale, prin majorarea numarului de investigatii declansate cu peste 60% fata de 2008, finalizand un numar record de investigatii, 18 (fata de 8 in 2008 si 6 in 2009).

 In 2010, Consiliul Concurentei a finalizat, in premiera, cazuri de incalcare a legislatiei de concurenta ce au produs efecte asupra comertului dintre statele membre ale Uniunii Europene (investigatia pe piata administrarii private a fondurilor de pensii obligatorii, investigatia asupra Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania – CECCAR si cea privind serviciile postale.

Citeste stirea intreaga aici

Articole din aceeasi categorie:

  1. Consiliul Concurentei investigheaza posibila trucare a unei licitatii pentru atribuirea unui contract de marcaje rutiere
  2. Activitatea Consiliului Concurentei in 2010
  3. Investigatie incheiata asupra Postei Romane de catre Consiliul Concurentei. Nu s-a luat inca o decizie privind sanctionarea

Raportul anual pe 2010 al Consiliului Concurentei

In anul 2010, Consiliul Concurentei si-a intensificat activitatea de depistare si sanctionare a practicilor anticoncurentiale, prin majorarea numarului de investigatii declansate cu peste 60% fata de 2008, finalizand un numar record de investigatii, 18 (fata de 8 in 2008 si 6 in 2009).

 In 2010, Consiliul Concurentei a finalizat, in premiera, cazuri de incalcare a legislatiei de concurenta ce au produs efecte asupra comertului dintre statele membre ale Uniunii Europene (investigatia pe piata administrarii private a fondurilor de pensii obligatorii, investigatia asupra Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania – CECCAR si cea privind serviciile postale.

Citeste stirea intreaga aici

Articole din aceeasi categorie:

  1. Activitatea Consiliului Concurentei in 2010
  2. Consiliul Concurentei investigheaza posibila trucare a unei licitatii pentru atribuirea unui contract de marcaje rutiere
  3. Investigatie incheiata asupra Postei Romane de catre Consiliul Concurentei. Nu s-a luat inca o decizie privind sanctionarea

Cauza Andreescu impotriva Romaniei

In M. Of. nr. 162 din 7 martie 2011 a fost publicata Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din  8 iunie 2010 in Cauza Andreescu impotriva Romaniei.

Din cuprins:

                                HOTARAREA

                             din 8 iunie 2010,

                      definitiva la 8 septembrie 2010,

                   in Cauza Andreescu impotriva Romaniei

                         (Cererea nr. 19.452/02)

    In Cauza Andreescu impotriva Romaniei,

    Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din: Josep Casadevall, presedinte, Elisabet Fura, Corneliu Birsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie,

    dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 18 mai 2010,

    pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

    PROCEDURA

    1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 19.452/02) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Gabriel Andreescu (reclamantul), a sesizat Curtea la 29 martie 2002, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).

    2. Reclamantul a fost reprezentat de doamna Livia Cinteza, avocat in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

    3. Reclamantul se plange de incalcarea dreptului sau la libertatea de exprimare ca urmare a condamnarii sale sub aspect penal si civil pentru calomnie, precum si de incalcarea dreptului sau la un proces echitabil, in conditiile in care a fost condamnat de catre instanta de recurs fara a fi audiat, dupa ce a fost achitat in prima instanta.

    4. La 15 ianuarie 2009, presedintele Sectiei a treia a hotarat sa comunice Guvernului cererea. Intemeindu-se pe dispozitiile art. 29 alin. 3 din Conventie, acesta a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul sa fie examinate impreuna.

    IN FAPT

    I. Circumstantele cauzei

    5. Reclamantul s-a nascut in 1952 si locuieste in Bucuresti.

    A. Geneza cauzei

    6. Reclamantul este un militant pentru drepturile omului recunoscut in Romania. El este membru fondator al Comitetului Helsinki Roman si a fost initiatorul mai multor asociatii nonguvernamentale care militeaza pentru drepturile omului. De asemenea, reclamantul este conferentiar universitar, predand Etica si Stiinte politice, si colaboreaza in mod constant cu mai multe ziare si publicatii.

    7. In timpul regimului comunist, inainte de anul 1989, reclamantul a suportat persecutii, a fost arestat sau i s-a stabilit domiciliu obligatoriu pentru ca a criticat regimul de atunci in ceea ce priveste problema incalcarii drepturilor omului, pentru ca a acordat interviuri presei occidentale, precum si pentru ca a condus actiuni de protest pasnice, cum ar fi greva foamei.

    8. La 9 decembrie 1999 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii ca politie politica*). Conform acestei legi, orice cetatean roman sau strain care a obtinut cetatenia romana dupa 1945 are dreptul sa cunoasca continutul dosarului intocmit cu privire la persoana sa de catre organele politiei politice a fostului regim. In plus, legea dispune ca orice persoana care a facut obiectul unui dosar din care rezulta ca a fost pusa sub supraveghere de catre Securitate are dreptul de a cunoaste identitatea agentilor serviciilor secrete si a colaboratorilor lor care au contribuit cu informatii la dosar. In sfarsit, legea prevede ca toti cetatenii romani, mass-media, organizatiile nonguvernamentale si institutiile publice au dreptul de a li se permite accesul la informatii de interes public privind calitatea de agent sau de colaborator al fostei Securitati a persoanelor care ocupa functii publice, precum presedintia Romaniei, functii guvernamentale sau parlamentare, functiile de prefect, de judecator sau de inspector general de politie. Accesul la aceste informatii de interes public priveste, de asemenea, persoanele aflate la conducerea bisericilor si cultelor religioase recunoscute, precum si membrii Academiei Romane.

———–

    *) Legea nr. 187/1999 a fost abrogata prin art. 38 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008.

    9. Legea nr. 187/1999 a instaurat un organism public insarcinat cu aplicarea acesteia, si anume Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS).

    10. Dezbaterea politica in jurul acestei legi si al aplicarii sale a fost considerabila, iar acoperirea mediatica a fost si continua sa fie importanta. Reclamantul a fost unul dintre promotorii acestei legi intre 1989 si data adoptarii acesteia in 1999.

    11. In luna iunie 2000, reclamantul s-a adresat CNSAS solicitand accesul la propriul dosar de informatii creat de catre fosta Securitate. El nu a primit raspuns in termenul de 30 de zile prevazut de art. 12 din Legea nr. 187/1999. In luna septembrie 2000, reclamantul a adresat CNSAS o noua cerere solicitand sa fie informat daca membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe Romane au fost sau nu colaboratori ai fostei Securitati. Reclamantul nu a primit raspuns in termenul prevazut de lege.

    B. Conferinta de presa organizata de reclamant la 20 februarie 2001

    12. In absenta unui raspuns la solicitarile adresate CNSAS, reclamantul a anuntat o conferinta de presa programata pentru data de 20 februarie 2001, in cadrul careia intentiona sa isi exprime preocuparea cu privire la lipsa de eficienta practica a procedurilor prevazute de Legea nr. 187/1999.

    13. In cursul conferintei de presa el a declarat ziaristilor prezenti ca este dezamagit de modul in care este aplicata Legea nr. 187/1999 si a denuntat problemele legate de aplicarea legii, probleme care erau de natura sa aduca atingere atat drepturilor persoanelor particulare, cat si interesului public. Reclamantul a invitat autoritatile sa respecte legea, iar publicul sa urmareasca acest aspect cu vigilenta.

    14. Ca raspuns la intrebarile ziaristilor cu privire la cauzele lipsei de eficacitate a activitatii CNSAS, reclamantul a mentionat lipsa de profesionalism, indiferenta si lenea membrilor Colegiului CNSAS.

    15. Intrebat de ziaristi cu privire la indoielile pe care le-ar putea avea in ceea ce priveste independenta membrilor CNSAS, el a raspuns ca o singura persoana ii inspira neincredere din cauza presiunilor care au fost exercitate asupra sa in timpul regimului comunist, presiuni avand ca scop sa ii distruga rezistenta si sa o determine sa se plieze indicatiilor regimului. Reclamantul l-a nominalizat pe A.P., membru al Colegiului CNSAS, personalitate publica recunoscuta in domeniul culturii, fost ministru al culturii si, ulterior, al afacerilor externe. Prezentand motivele pe care isi fundamenta banuielile, reclamantul a precizat ca “desigur, asta nu este o dovada ca neaparat dl [A.P.] a colaborat intr-un fel cu Securitatea”. Reclamantul a evocat, de asemenea, functiile acceptate de catre A.P. in unul dintre primele guverne de dupa 1989, precum si remarcile publice ale acestuia cu privire la “marile dileme morale din spatele dosarelor” si reticenta sa in ceea ce priveste deconspirarea politiei politice, manifestata in cursul dezbaterilor publice dedicate acestui subiect.

    16. Evocand episodul Miscarii pentru Meditatie Transcendentala si al Grupului de la Paltinis la care o parte a intelectualitatii romanesti, printre care si A.P., s-a afiliat inainte de 1989, suferind represaliile regimului comunist, reclamantul s-a referit la metodele utilizate de politia politica pentru a distruge rezistenta psihica a persoanelor vizate, precum anchete abuzive, amenintari, intimidari, inscenari si hartuiri. Potrivit reclamantului, persoanele care facusera obiectul unor anchete erau puse in situatia de a continua sa prezinte explicatii agentilor Securitatii “cu ocazia unor discutii ulterioare”, fiind astfel determinate sa cedeze progresiv presiunilor si sa actioneze impotriva propriei constiinte.

    17. Reclamantul si-a exprimat, in acelasi timp, consideratia fata de A.P. si intelegerea fata de atitudinea de supunere a acestuia fata de fostul regim, persoana “care, fara a fi un erou, nu are un caracter rau”.

    18. Reclamantul a subliniat, la sfarsitul interventiei sale, ca nu detine probe care sa ii permita sa afirme ca A.P. cedase efectiv presiunilor Securitatii, dar ca a comparut in fata ziaristilor pentru a-si exprima banuielile si argumentele aferente, “argumente care nu sunt o proba absoluta, ci le asteapta pe cele absolute. Dar probe absolute nu pot fi obtinute decat cu colaborarea institutiilor”.

    19. Partea relevanta a interventiei reclamantului, astfel cum a fost transcrisa de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti in Sentinta acesteia din 13 iulie 2001 (paragraful 31 de mai jos), este urmatoarea:

    “Avem un singur caz despre care pot sa spun ca am o banuiala (…) – cred ca avem dreptul sa ne exprimam banuielile – iar persoana pe care o am in minte este domnul [A.P.].

    Dl [A.P.] a fost numit ministru al culturii imediat dupa Revolutie. Daca ne uitam pe lista celor care au intrat in structurile de Putere imediat dupa 1990, vedem ca cei cu functii de decizie au avut ceva in spate. Desigur, asta nu este o dovada ca neaparat dl [A.P.] a colaborat intr-un fel cu Securitatea. Pe de alta parte, de-a lungul timpului, dansul a avut o obedienta incredibila fata de premierul de atunci, [P.R.], apoi seful PD (…) … dar cea mai flagranta a fost acceptarea de catre [A.P.] a prezentei sale pe lista candidatilor pentru Colegiu. Eu cunosc problemele sale anterioare, dupa ce a terminat in sfarsit – spunea domnia sa – ministeriatul la portofoliul externelor. Cand dl [P.R.] l-a solicitat inca o data pentru aceasta pozitie, domnia sa a raspuns <<Da>> si, nu numai ca a raspuns <<Da>>, ci a dus o intreaga politica de convingere a opiniei publice ca are acest drept. Desi nu avea acest drept, conform Legii dosarelor. Imi amintesc dezbaterea pe care am avut-o la GDS privind acceptabilitatea numirii lui [M.D.] si a lui [A.P.], si prezenta sa aici, genul de argumentare pe care a avut-o domnia sa aici. El s-a referit, cu un anumit patos, la marile dileme morale din spatele dosarelor, la cata drama se ascunde in aceste dosare. Si pe acestea nu le poti trata oricum, ca un copil, incat dupa aceste saptamani de discutii trebuie sa va spun ca mai multi membri ai GDS erau convinsi ca dl [A.P.] are o problema la dosar. Ca dansul se comporta cum se comporta datorita dosarului sau. De ce acest lucru? De ce dl [A.P.], a carui personalitate am motive sa o apreciez, a colaborat cu Securitatea? Lucrul este foarte simplu si explicabil, nu pentru un om care este construit rau, ci pentru un om care nu este un erou, care are inteligenta absolut precisa si elaborata a opozitiei pe vremea aceea la strategiile Securitatii. Dansul, stiti, a fost scos afara din Partid si a avut probleme cu Securitatea datorita Meditatiei Transcendentale. Este tot o inscenare a Securitatii, care folosea un agent strain pentru gruparea esoterica numita <<Meditatia transcendentala>>. In orice caz, in aceasta activitate au fost prinsi mai multi intelectuali de prestigiu si actiunea a reusit sa intimideze intelectualitatea romaneasca cel putin pentru o perioada de timp. Una dintre victime a fost dl [A.P.]. Si, evident ca in aceasta situatie esti chemat la Securitate, ti se bate cu pumnul in masa, esti amenintat, esti pus sa dai nenumarate declaratii – si lucrul asta se intampla nu o singura data, se intampla de nenumarate ori. Si exista o tehnica extraordinara in a se introduce pe hartia pe care urmeaza sa o semnezi lucruri de care devii responsabil, pe care ti le asumi, si stii lucrul acesta. Au fost situatii la Rahova, cand securistii veneau in stol si bateau cu pumnul in masa si spuneau: <<Semneaza! Semneaza! Semneaza! …>> Si ca sa-ti dai seama ca totusi verbul acela era asertiv si nu optativ, lucrul acesta presupune o anumita raceala, furie in tine si o anumita stapanire. Eu nu cred ca dl [A.P.] are puterea … Si nu cred ca are nici dexteritatea textelor de lege pentru a rezista unei astfel de presiuni. De-a lungul anilor, dl [A.P.] a facut parte din Grupul de la Paltinis. Asta presupunea o activitate aflata in centrul atentiei Securitatii. Desigur ca oamenii care fusesera anchetati anterior trebuiau sa dea la noi intalniri explicatii despre discutiile de acolo si asa, incet, incet, faceai greseli si fiecare greseala iti incarca dosarul si devii din ce in ce mai slab si ajungi sa faci lucruri pe care initial niciodata nu-ti puteai imagina ca le-ai facut. Probabil ca dl [A.P.] are o imensa jena si din cauza asta nu a putut sa vorbeasca in 1990 despre ce cred eu ca ar fi trebuit sa vorbeasca. Subliniez: eu nu am probe. Eu am vorbit in fata dvs. apeland la banuieli si la pseudo-argumente. Adica la argumente care nu sunt o proba absoluta, ci le asteapta pe cele absolute. Dar probe absolute nu pot fi obtinute decat cu colaborarea institutiilor.”

    20. Discursul reclamantului a cunoscut o larga acoperire mediatica. De exemplu, cotidianul cu difuzare nationala “Romania Libera” a titrat in editia sa din 21 februarie 2001: “Gabriel Andreescu a lansat ieri acuzatii grave: [A.P.] este banuit de a fi colaborat cu fosta Securitate.”

    C. Condamnarea penala a reclamantului pentru calomnie

    21. La 27 februarie 2001, A.P. a formulat o plangere penala impotriva reclamantului, acuzandu-l de insulta si calomnie cu privire la afirmatiile acestuia din cadrul conferintei de presa din 20 februarie 2001. A.P. a solicitat in acelasi timp daune morale in cuantum de un miliard de lei romanesti vechi (ROL) si obligarea reclamantului sa prezinte scuze in public.

    1. Procedura in fata Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti

    22. La termenul din 3 iulie 2001, instanta i-a ascultat pe reclamant, pe partea vatamata si pe procuror.

    23. Procurorul a solicitat achitarea, cu motivarea ca discursul in litigiu exprima o simpla banuiala, iar nu afirmarea unui fapt determinat si ca nu exista niciun element susceptibil sa demonstreze ca reclamantul a actionat cu intentia de a aduce prejudicii de imagine partii vatamate.

    24. In concluziile depuse in scris, reclamantul a facut referire, intre altele, la o declaratie manuscrisa a lui A. P. din 19 mai 1982. Conform reclamantului, continutul acestei declaratii intarea banuielile sale conform carora A. P. a putut ceda presiunilor Securitatii, oferind acesteia informatii de natura sa aduca atingere drepturilor si libertatilor fundamentale ale unor terti, precum libertatea de exprimare si cea de asociere. Reclamantul se baza pe urmatorul pasaj din scrisoare:

    “Mentionez ca la un timp dupa (…), am informat un ofiter al Ministerului de Interne asupra conferintei la care am participat, exprimandu-mi dezacordul fata de continutul ei, precum si uimirea ca a putut avea loc in conditii oficiale.”

    25. In concluziile scrise, reclamantul sustinea ca faptul de a dezvalui asemenea informatii si de a-si exprima dezacordul intr-o declaratie facuta in fata unui reprezentant al fostului regim reprezenta o atitudine daca nu de colaborare cu regimul, cel putin de compromis, deoarece o asemenea atitudine era “o invitatie la reprimarea organizatorilor” acestor reuniuni. In aceasta privinta, reclamantul considera ca declaratia lui A. P. din 19 mai 1982 era o dovada de natura sa ii intareasca indoielile, cu atat mai mult cu cat Legea nr. 187/1999 oferea o definitie legala a notiunii de “colaborator al organelor de Securitate ca politie politica”, incluzand “persoanele care au oferit informatii Securitatii prin care s-a adus atingere nemijlocit sau prin alte organe drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului”, cu exceptia declaratiilor facute in cursul anchetelor de catre persoanele private de libertate din motive politice si cu privire la faptele care le erau imputate acestora.

    26. Reclamantul a indicat, de asemenea, doua persoane membre ale GDS, si anume R. S. si D. P., care si-au exprimat cu ocazia discutiilor pe care le-au avut banuielile in ceea ce il priveste pe A.P.

    27. Reclamantul a precizat, in plus, ca, in virtutea dreptului la libertatea de exprimare, avea dreptul de a aprecia fapte evidente, dar si aparente.

    28. Din concluziile scrise ale reclamantului rezulta ca, la 15 mai 2001, adversarul sau, A. P., a fost audiat de instanta cu privire la declaratia din 19 mai 1982. Cu privire la acest subiect, A. P. a declarat ca a fost constrans de catre Securitate sa faca declaratia incriminata si ca aceasta privea cetateni elvetieni care au participat la conferinta, iar nu participantii romani.

    29. In fine, reclamantul a subliniat ca, exprimandu-si indoielile in ceea ce priveste integritatea lui A. P., el a inteles mereu ca A. P. pur si simplu a dat dovada de slabiciune in fata presiunilor Securitatii si ca acesta nu a actionat niciodata cu scopul de a face rau sau de a obtine privilegii din partea regimului. Reclamantul concluziona ca “afirmatia conform careia o persoana nu este un erou nu ar putea fi considerata o calomnie”.

    30. In cadrul audierilor, A. P. a prezentat instantei un certificat emis de CNSAS, al carui membru era, datat 12 iunie 2001, atestand ca nu a colaborat cu Securitatea. De asemenea, a depus la dosar o declaratie extrajudiciara data de D. P., datata 22 iunie 2001, in care acesta din urma declara ca nu a afirmat niciodata ca A. P. a colaborat cu fosta Securitate, ca nu a avut discutii cu reclamantul in acest sens si ca nu sustine nimic din ceea ce reclamantul a afirmat in ceea ce il priveste.

    2. Sentinta din 13 iulie 2001 a Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti

    31. Printr-o sentinta din 13 iulie 2001, Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti a dispus achitarea reclamantului, cu motivarea ca elementele materiale si intentionale ale infractiunilor de care era acuzat acesta nu erau reunite in speta, si a respins pretentiile civile ale partii vatamate.

    32. Referindu-se la libertatea de exprimare, la dreptul publicului de acces la informatiile de interes public si la dreptul la protejarea demnitatii tertilor, astfel cum sunt garantate de Constitutie, instanta a retinut mai intai ca afirmatiile reclamantului, descriind partea vatamata drept o persoana “care a avut o incredibila obedienta fata de [P. R.]” si drept o persoana slaba, incapabila sa reziste politiei politice a regimului comunist, erau judecati de valoare si nu depaseau limitele criticii acceptabile a personalitatilor publice, in masura in care reclamantul nu a folosit expresii triviale sau injurioase, iar afirmatiile sale nu se apropiau de absurd sau de imposibilitatea obiectiva. In consecinta, instanta a concluzionat ca nu exista infractiunea de insulta in ceea ce il priveste pe reclamant.

    33. Apoi, instanta a estimat ca se putea deduce din discursul reclamantului ca acesta a reprosat partii vatamate ca ar fi colaborat cu fosta Securitate.

    34. Instanta a constatat mai intai interesul publicului de a discuta despre acest subiect, tinand cont de calitatea de persoana publica, investita cu functii oficiale, a lui A. P., printre care in special cea de membru al CNSAS. Interesul public era accentuat in mod particular in ceea ce priveste conditiile impuse de lege pentru a deveni membru al Colegiului CNSAS, mai ales conditia de a nu fi facut parte din structurile Securitatii si de a nu fi fost colaborator al acesteia. Cu privire la acest aspect, instanta a subliniat ca reclamantul a exprimat opiniile in litigiu in cadrul unei dezbateri de interes public ale carei implicatii erau mai largi si priveau eficacitatea CNSAS si a procedurilor prevazute de Legea nr. 187/1999.

    35. Instanta a retinut ca reclamantul a actionat cu buna-credinta, deoarece el nu a exprimat niciodata certitudinea ca partea civila a colaborat cu Securitatea, ci doar banuielile sale in acest sens, bazate pe anumite indicii de natura sa dea nastere la asemenea indoieli. Instanta a retinut ca reclamantul a insistat mereu asupra subiectivitatii demersului sau si asupra absentei unor probe certe, avertizand astfel membrii publicului si invitandu-i sa aprecieze personal indiciile existente.

    36. De altfel, in ceea ce priveste certificatul atestand ca A. P. nu a colaborat cu fosta Securitate, instanta a stabilit ca acest document putea intr-adevar sa nu elimine indoielile reclamantului, dat fiind contextul in care au fost enuntate indoielile, si anume o critica a CNSAS si a eficacitatii acestuia, ceea ce implica in egala masura a pune sub semnul intrebarii dovezile eliberate de CNSAS insusi.

    37. Instanta a concluzionat dupa cum urmeaza:

    “(…) chiar eronat in privinta concluziei trase, demersul (reclamantului) este formulat cu buna-credinta, inculpatul insusi atragand atentia asupra neajunsurilor argumentelor sale si se constituie doar ca interpretari ale unor fapte obiective prezentate cu corectitudine (prezenta partii vatamate in cele doua cabinete, faptul ca partea vatamata a fost supusa presiunilor fostei Securitati, aspectul notoriu ca maniera de actiune a fostei Securitati crea posibilitatea accentuata a fortarii unei colaborari a unora din victimele sale etc.) prin prisma unor judecati de valoare personale care, gresit sau nu, asa cum s-a aratat, nu pot fi supuse controlului instantei, (…) – interpretari care nu ating pragul imposibilului sau neverosimilului evident pentru a deveni denigratoare prin insasi evidenta neverosimilului celor afirmate -, acest demers se incadreaza in limitele libertatii de exprimare a opiniilor.”

    38. Respingand capatul de cerere cu privire la plata de daune morale, cu motivarea ca reclamantul nu a comis nicio fapta ilicita, ci doar si-a exercitat dreptul la libertatea de exprimare garantat de Constitutie, instanta a dispus in plus ca raman in sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de stat.

    3. Recursul partii vatamate la Tribunalul Bucuresti

    39. Partea civila a introdus recurs in fata Tribunalului Bucuresti impotriva Sentintei din 13 iulie 2001.

    40. In acelasi timp, Parchetul a introdus recurs, cu motivarea ca cheltuielile de judecata ar fi trebuit retinute in sarcina partii care a pierdut.

    41. La prima infatisare din 1 octombrie 2001, Tribunalul Bucuresti a dispus amanarea judecarii cauzei pentru o data ulterioara, in vederea comunicarii motivelor de recurs catre reclamant.

    42. La 15 octombrie 2001, Tribunalul a deschis dezbaterile cu privire la recursurile formulate de A.P. si Parchet. Reprezentantul Ministerului Public a solicitat mentinerea achitarii reclamantului si respingerea recursului partii civile ca nefondat.

    43. Instanta a ascultat pledoariile avocatilor reclamantului si adversarului sau. Reclamantul, care era prezent la dezbateri, nu a fost audiat personal de catre Tribunalul Bucuresti.

    44. Printr-o decizie din 29 octombrie 2001, Tribunalul Bucuresti a admis recursul introdus de A. P. si l-a condamnat pe reclamant la plata unei amenzi penale de 5.000.000 ROL si la daune morale in cuantum de 50.000.000 ROL catre partea vatamata.

    45. Instanta a stabilit ca reclamantul nu a putut demonstra veridicitatea afirmatiilor sale conform carora A. P. a colaborat cu fosta Securitate, in timp ce Certificatul din 12 iunie 2001 eliberat de CNSAS atesta ca A. P. nu a colaborat. Tribunalul Bucuresti nu a facut nicio referire la considerentele retinute de Judecatorie in favoarea achitarii reclamantului. Tribunalul a utilizat termenii urmatori:

    “In speta de fata, inculpatul nu a putut face dovada veridicitatii afirmatiilor sale care au gasit ecou in constiinta publicului si ar fi putut atrage sanctiuni in cazul in care acestea ar fi fost adevarate in ceea ce o priveste pe partea vatamata, avand in vedere functia pe care o indeplinea la vremea respectiva si declaratia acestuia de negare a oricarei colaborari cu Securitatea.

    Faptul ca partea vatamata nu a avut statutul de colaborator al Securitatii este relevat in Adeverinta nr. 5.552/12 iunie 2001 depusa la dosar si eliberata de CNSAS.

    Fata de aceste considerente, in baza art. 385^15 pct. 2 lit. d) din Codul de procedura penala, Tribunalul va admite recursul partii vatamate A. P., va casa sentinta penala recurata si in fond:

    In baza art. 206 din Codul penal raportat la art. 63 din Codul penal, inculpatul va fi condamnat la 5.000.000 lei amenda penala.”

    46. La 19 februarie 2002, reclamantul a platit amenda penala. La 5 august 2002, reclamantul a platit avocatului lui A.P. suma stabilita cu titlu de daune morale.

    II. Dreptul si practica interne relevante

    A. Dreptul si practica interne relevante

    47. Dispozitiile Codului de procedura penala in ceea ce priveste limitele competentelor instantelor ce statueaza asupra unui recurs, astfel cum erau redactate la momentul faptelor, precum si modificarile care le-au fost aduse prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala, precum si pentru modificarea altor legi, sunt descrise in Cauza Mihaiu impotriva Romaniei (nr. 42.512/02, paragrafele 21 si 22, 4 noiembrie 2008).

    48. In ceea ce priveste accesul la dosarele apartinand serviciilor secrete si deconspirarea fostei politii politice, reglementarea interna pertinenta, si anume Legea nr. 187/1999, este descrisa in Hotararea Rotaru impotriva Romaniei ([MC], nr. 28.341/95, paragrafele 31 – 32, CEDO 2000-V), si in Hotararea Petrina impotriva Romaniei (nr. 78.060/01, paragrafele 17 – 18, 14 octombrie 2008).

    49. Dispozitiile relevante ale Codului penal roman in ceea ce priveste infractiunile impotriva onoarei si demnitatii, astfel cum erau in vigoare la momentul faptelor, precum si schimbarile legislative ulterioare sunt descrise in Hotararea Boldea impotriva Romaniei [nr. 19.997/02, paragrafele 16 – 18, CEDO 2007 – … (extrase)].

    50. Art. 63 alin. 2 din Codul penal, in vigoare la momentul faptelor, prevedea ca maximul amenzii penale pentru infractiunea de calomnie era de 30.000.000 ROL.

    51. Prin Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 104 din 12 februarie 2007, Curtea Constitutionala romana a declarat neconstitutionala legea de abrogare a art. 205 – 207 din Codul penal incriminand insulta si calomnia, cu motivarea ca reputatia persoanelor, astfel cum este garantata de Constitutie, trebuia protejata in mod obligatoriu prin sanctiuni de natura penala.

    B. Rapoartele anuale ale CNSAS

    52. Primul raport privind activitatea CNSAS pentru perioada 13 martie 2000 – 31 mai 2002, publicat in 2002, in temeiul art. 7 din Legea nr. 187/1999, prezenta in preambulul sau dificultatile aparute in functionarea sa, in special imposibilitatea accesului direct la arhive, care se aflau in posesia serviciilor secrete reticente sa le predea. Acest preambul era redactat dupa cum urmeaza:

    “Accesul la propriul dosar intocmit cetatenilor romani de fosta Securitate este o tema care a preocupat opinia publica si mediile politice inca din decembrie 1989.

    De la momentul in care subiectul a inceput sa fie dezbatut si pana la promulgarea Legii nr. 187/1999 au trecut insa 10 ani. Au fost necesare apoi inca 4 luni pentru ca Parlamentul Romaniei sa voteze componenta Colegiului CNSAS si un an pana la inchirierea unui sediu. Toate acestea, precum si faptul ca Legea nr. 187/1999 a fost, finalmente, rezultatul unor negocieri si ca textul initial a suferit zeci de amendamente, ceea ce a afectat coerenta actului legislativ in discutie, si-au pus amprenta pe prima perioada din activitatea CNSAS care face obiectul prezentului raport de activitate.

    Un moment semnificativ al primilor 2 ani de activitate l-a constituit mutarea in sediul propriu si semnarea unui protocol aditional de colaborare cu S.R.I., document care a permis inceperea efectiva a transferului arhivei fostei Securitati catre CNSAS si indeplinirea unui obiectiv major al legii: accesul la propriul dosar.

    Dificultatea principala (…) a fost faptul ca s-a lucrat sub presiunea timpului si a opiniei publice, fapt explicabil, desigur, daca avem in vedere cei 10 ani de intarziere pe care-i avem, luand ca o comparatie Comisia Gauck din Germania. De asemenea, faptul ca arhiva CNSAS se constituie prin transferul dosarelor din arhiva S.R.I. si nu prin preluarea in situ a acestei arhive este un factor esential.”

    53. Acest prim raport mentiona ca Serviciul Roman de Informatii a transmis catre CNSAS, in perioada mentionata mai sus, 3.573 de dosare individuale. Serviciul de Informatii Externe a predat 65 de dosare, iar tribunalele militare 14. La 31 mai 2002, arhivele CNSAS cuprindeau in total 3.652 de dosare individuale.

    54. Conform ultimului raport anual al CNSAS din 2008, Serviciul Roman de Informatii a predat in 2007 catre CNSAS 15.500 de dosare. In acelasi an, Ministerul Justitiei a transmis, de asemenea, 109.907 dosare arhivate anterior in arhivele tribunalelor militare din Bucuresti, Timisoara, Iasi si Cluj.

    IN DREPT

    I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 alin. 1 din Conventie

    55. Reclamantul se plange de faptul ca prin condamnarea sa penala din 29 octombrie 2001 de catre Tribunalul Bucuresti, fara a fi audiat personal, i-a fost incalcat dreptul la un proces echitabil. El invoca art. 6 alin. 1 din Conventie, redactat dupa cum urmeaza in partea sa relevanta:

    “Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari (…) asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa.”

    56. Guvernul contesta aceasta teza.

    A. Cu privire la admisibilitate

    57. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. De asemenea, Curtea constata ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

    B. Cu privire la fond

    1. Argumentele partilor

    58. Reclamantul arata ca, contrar dispozitiilor Codului de procedura penala (CPP), Tribunalul Bucuresti, prima instanta care i-a aplicat o sanctiune penala, nu l-a audiat si nici nu i-a dat cuvantul la finalul dezbaterilor. In consecinta, nu a avut ocazia sa precizeze semnificatia afirmatiilor sale facute cu ocazia conferintei de presa din 20 februarie 2001 si nici sa rectifice ceea ce ar fi putut fi retinut in mod eronat – in special modul si timpul verbal utilizate in discursul sau. Intr-adevar, reclamantul sustine ca a utilizat, cu ocazia conferintei de presa, modul conditional in fraza “De ce dl [A.P.] (…) ar fi colaborat cu Securitatea?, iar nu modul indicativ “a colaborat”, astfel cum a retinut Judecatoria. Finalmente, reclamantul observa ca, in conformitate cu dispozitiile Codului de procedura penala, faptul de a acorda cuvantul acuzatului la finalul dezbaterilor nu este un act de procedura facultativ, nefiind lasat la latitudinea instantei si nici macar a acuzatului.

    59. Guvernul considera ca, examinand acuzatiile penale aduse reclamantului, instantele nationale au respectat intru totul garantiile de independenta, impartialitate, publicitate si egalitate a armelor. In aceasta privinta, el subliniaza ca, in speta, reclamantul a fost audiat de catre Judecatorie, declaratia sa aflandu-se la dosar. De altfel, avocatul sau a pus concluzii in aparare in cadrul procedurii de recurs. Mai mult, reclamantul a avut posibilitatea de a depune la dosar mijloacele de proba pe care le considera pertinente pentru a-si sustine cauza. De altfel, reclamantul nu a solicitat in cadrul procedurii de recurs prezentarea de probe noi.

    60. Guvernul subliniaza apoi ca Tribunalul Bucuresti s-a raliat in decizia sa interpretarii probelor si motivarii Judecatoriei. Tribunalul nu a facut decat sa recalifice drept calomniatoare afirmatiile imputate reclamantului. Guvernul observa, de asemenea, ca Tribunalul nu si-a motivat decizia doar sau intr-o masura determinanta pe declaratia reclamantului, ci pe ansamblul probelor din dosar.

    61. Mai mult, Guvernul aminteste ca, potrivit jurisprudentei Curtii, le revine in principal instantelor nationale sa aprecieze probele stranse de catre acestea si relevanta acelora pe care le propun inculpatii, iar caracterul echitabil al unei proceduri trebuie analizat tinand cont de ansamblul acesteia. Guvernul atrage atentia asupra ultimelor modificari ale CPP care obliga instantele de recurs sa il audieze pe inculpat.

    2. Aprecierea Curtii

    62. Curtea aminteste ca modalitatile de aplicare a art. 6 din Conventie in cadrul cailor de atac depind de caracteristicile procedurii despre care este vorba; este necesar sa se tina cont de ansamblul procedurii interne si de rolul care revine instantelor in caile de atac in ordinea juridica nationala. In cazul in care o audiere a avut loc in fata instantei de fond, absenta dezbaterilor publice in caile de atac se poate justifica prin particularitatile procedurii in discutie, avand in vedere natura sistemului intern al cailor de atac, intinderea atributiilor instantei care statueaza asupra cailor de atac, modul in care interesele reclamantului au fost efectiv prezentate si protejate in fata acesteia si, mai ales, natura problemelor pe care instanta din caile de atac trebuie sa le solutioneze (Botten impotriva Norvegiei, 19 februarie 1996, paragraful 39, Culegere de hotarari si decizii 1996-I).

    63. In fata unei instante investite cu solutionarea cailor de atac, avand plenitudine de jurisdictie, art. 6 din Conventie nu garanteaza in mod obligatoriu dreptul la o audiere publica si nici, in cazul in care o asemenea audiere are loc, dreptul de a asista personal la dezbateri (Fejde impotriva Suediei, 29 octombrie 1991, paragraful 33, seria A nr. 212-C).

    64. In schimb, Curtea a stabilit ca, atunci cand o instanta din caile de atac trebuie sa se pronunte intr-o speta asupra aspectelor de fapt si de drept deduse judecatii si sa analizeze in ansamblul spetei problema vinovatiei sau nevinovatiei inculpatului, aceasta nu poate, pentru motive de echitate a procedurii, sa hotarasca asupra acestor aspecte fara o apreciere directa a declaratiilor facute personal de catre inculpatul care afirma ca nu a comis fapta considerata infractiune (Ekbatani impotriva Suediei, 26 mai 1988, paragraful 32, seria A nr. 134, si Constantinescu impotriva Romaniei, nr. 28.871/95, paragraful 55, CEDO 2000-VIII).

    65. In speta, Curtea observa mai intai ca nicio parte nu contesta faptul ca reclamantul a fost condamnat de Tribunalul Bucuresti fara a fi audiat personal (paragraful 43 de mai sus). Astfel, pentru a stabili daca a existat o incalcare a art. 6 din Conventie, este necesara examinarea atributiilor Tribunalului si natura problemelor pe care trebuia sa le solutioneze.

    66. Curtea aminteste ca in speta intinderea atributiilor Tribunalului Bucuresti, in calitatea sa de instanta de recurs, este stabilita in art. 385^15 si 385^16 din CPP. Conform art. 385^15, Tribunalul, atunci cand statueaza in recurs, nu este obligat sa pronunte o noua hotarare cu privire la fond, insa ar avea aceasta posibilitate legala, ceea ce, in speta, s-a si intamplat. Prin Decizia din 29 octombrie 2001, Tribunalul Bucuresti a anulat Sentinta din 13 iulie 2001 si a pronuntat o noua hotarare pe fond. Conform dispozitiilor legale citate mai sus, statuand din nou cu privire la conflictul juridic dedus judecatii, Tribunalul Bucuresti se bucura de plenitudine de jurisdictie si trebuia sa aprecieze atat situatia de fapt a spetei, cat si incadrarea juridica a acesteia. Tribunalul putea sa hotarasca, fie sa confirme achitarea reclamantului, fie sa il declare vinovat, dupa ce a procedat la o apreciere completa a problemei vinovatiei sau nevinovatiei acestuia, administrand, daca era cazul, noi mijloace de proba.

    67. In speta, Curtea observa ca, dupa ce a infirmat achitarea pronuntata in prima instanta, Tribunalul Bucuresti a statuat asupra fondului acuzatiilor aduse reclamantului, declarandu-l vinovat de calomnie, fara a-l fi audiat personal, desi acesta era prezent la dezbateri. Mai mult, astfel cum rezulta din dosarul instantei, instanta a omis in acelasi timp sa ii ofere cuvantul la finalul dezbaterilor (a contrario Constantinescu, citata mai sus, paragrafele 27 si 58). Or, in opinia Curtii, pentru a pronunta hotararea, Tribunalul Bucuresti nu s-a limitat sa efectueze o interpretare diferita in drept fata de cea a Judecatoriei in ceea ce priveste ansamblul elementelor obiective, dar chiar a efectuat o noua apreciere a faptelor considerate ca fiind dovedite de prima instanta si le-a reconsiderat, problema care depaseste consideratiile strict juridice (mutatis mutandis, Igual Coll impotriva Spaniei, nr. 37.496/04, paragraful 36, 10 martie 2009). Intr-adevar, aspectele spetei pe care Tribunalul a trebuit sa le analizeze pentru a se pronunta asupra vinovatiei reclamantului aveau un caracter factual, dat fiind ca instanta a examinat din nou existenta unor elemente constitutive ale infractiunii de calomnie (paragraful 45 de mai sus).

    68. Curtea observa ca, in speta, Guvernul nu sustine ca a existat o renuntare a reclamantului la dreptul sau de a fi audiat in persoana (Calmanovici impotriva Romaniei, nr. 42.250/02, paragraful 108, 1 iulie 2008, si, mutatis mutandis, Botten, citata mai sus, paragraful 53). In consecinta, ea considera ca instanta de recurs era tinuta sa ia masuri pozitive pentru a audia reclamantul cu ocazia dezbaterilor, chiar daca acesta nu a solicitat expres aceasta (Danila impotriva Romaniei, nr. 53.897/00, paragraful 41, 8 martie 2007, Spinu impotriva Romaniei, nr. 32.030/02, paragraful 58, 29 aprilie 2008, si, mutatis mutandis, Botten, citata mai sus, paragraful 53), sau, cel putin, sa ii ofere posibilitatea de a corobora sau de a completa, dupa caz, concluziile avocatului sau. De asemenea, Curtea aminteste ca, daca dreptul inculpatului la ultimul cuvant are o importanta certa, acesta nu trebuie confundat cu dreptul sau de a fi audiat personal, in timpul dezbaterilor, de catre instanta (Constantinescu, citata mai sus, paragraful 58 in fine).

    69. In acest context, Curtea estimeaza ca faptul ca reclamantul a fost audiat de Judecatorie nu exonera Tribunalul de obligatia de a-l audia, cu atat mai mult cu cat Judecatoria a dispus achitarea acestuia. In plus, Curtea accentueaza ca nu i s-ar putea reprosa reclamantului o lipsa de interes pentru proces, in conditiile in care acesta a asistat la infatisarile de la Judecatorie, in fata careia si-a sustinut personal cauza, precum si la cele de la Tribunal [a se vedea paragrafele 22 si 43 de mai sus si, a contrario, Ivanciuc impotriva Romaniei (decizie), nr. 18.624/03, 8 septembrie 2005].

    70. Astfel, Curtea apreciaza ca condamnarea reclamantului, pronuntata fara ca acesta sa fie audiat personal si, mai ales, dupa achitarea de catre Judecatorie (a se vedea, printre altele, Mircea impotriva Romaniei, nr. 41.250/02, paragraful 54, 29 martie 2007), este contrara exigentelor unui proces echitabil in sensul art. 6 alin. 1 din Conventie.

    In consecinta, a fost incalcata aceasta dispozitie.

    II. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 10 din Conventie

    71. Reclamantul sustine ca condamnarea sa penala si civila prin Decizia din 29 octombrie 2001 a Tribunalului Bucuresti reprezinta o ingerinta disproportionata in libertatea sa de exprimare, ce nu era necesara intr-o societate democratica. El invoca art. 10 din Conventie, redactat dupa cum urmeaza:

    “Orice persoana are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie si de a primi sau a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa impuna societatilor de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune un regim de autorizare.

    Exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege care, intr-o societate democratica, constituie masuri necesare pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii, a moralei, a reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea informatiilor confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti.”

    72. Guvernul contesta aceasta teza.

    A. Cu privire la admisibilitate

    73. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. De asemenea, Curtea constata ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

    B. Cu privire la fond

    1. Argumentele partilor

    74. Reclamantul considera ca condamnarea sa penala si civila pentru calomnie constituie o ingerinta in libertatea sa de exprimare, ingerinta care nu raspunde unei nevoi sociale imperioase. El sustine ca si-a exercitat in mod legitim dreptul la libertatea de exprimare prin pronuntarea discursului incriminat, exprimand o apreciere subiectiva a faptelor si aparentelor, formuland judecati de valoare, iar nu certitudini in ceea ce priveste pozitia lui A.P. cu privire la deconspirarea fostei politii politice si avand o baza factuala suficienta. Reclamantul arata in acest sens ca discursul sau a fost decent si de buna-credinta.

    75. Reclamantul considera apoi ca motivele invocate de autoritatile nationale pentru a justifica ingerinta nu erau pertinente si suficiente. Astfel, el remarca faptul ca Tribunalul Bucuresti si-a bazat decizia pe functia publica a lui A.P., membru al Colegiului CNSAS si secretar de stat. Or, conform reclamantului, acest statut insusi permitea o critica mai larga la adresa lui A.P. De asemenea, reclamantul subliniaza interesul public extrem de accentuat pentru dezbaterea care privea conditiile impuse de lege pentru a deveni membru al CNSAS si respectarea acestor exigente de catre membrii acestui colegiu. Reclamantul sustine ca afirmatiile sale plecau de la faptul demonstrat ca, uneori, institutiile statului au pronuntat decizii contrare legii. El considera ca faptul ca afirmatiile sale au fost reluate in mod trunchiat de catre presa nu poate antrena raspunderea sa civila si penala.

    76. In sfarsit, reclamantul subliniaza ca suma pe care a trebuit sa o plateasca lui A.P. cu titlu de daune morale, cumulata cu amenda penala, reprezenta, la momentul faptelor, de peste 30 de ori salariul lunar minim.

    77. Guvernul admite ca Decizia din 29 octombrie 2001 a Tribunalului Bucuresti ar putea fi interpretata drept o ingerinta in dreptul reclamantului la libertatea de exprimare. Totusi, el considera ca este vorba despre o ingerinta prevazuta de lege, si anume art. 206 din Codul penal pentru condamnarea penala si art. 998 si 999 din Codul civil pentru condamnarea civila. In plus, condamnarea avea un scop legitim, si anume protectia reputatiei altora, in speta a lui A.P., care ocupa o functie publica importanta.

    78. In ceea ce priveste necesitatea acestei ingerinte intr-o societate democratica, Guvernul remarca mai intai ca afirmatiile incriminate ale reclamantului au fost facute cu ocazia unei conferinte de presa si ca au fost reluate de mai multe ziare. El estimeaza ca discursul reclamantului avea un caracter tendentios, in conditiile in care acesta cunostea realitatea verificarilor la care A.P. a fost supus pentru a accede in functiile detinute. In plus, Guvernul remarca faptul ca, desi reclamantul l-a indicat pe D. P. pentru a dovedi unele dintre afirmatiile sale, acesta din urma a negat aceste sustineri intr-o declaratie extrajudiciara depusa la dosar de catre A.P.

    79. Guvernul apreciaza apoi ca afirmatiile reclamantului, in ansamblul lor, cuprindeau imputari de fapt, lipsite de orice baza factuala. In aceasta privinta, el aminteste ca, asa cum a retinut de altfel chiar Judecatoria, discursul reclamantului a cunoscut o larga acoperire mediatica, de natura sa lezeze demnitatea, prestigiul si dreptul la imagine al lui A. P. Or, in masura in care reclamantul a depasit limitele criticii admisibile fata de functionarii publici, Guvernul opineaza ca marja de apreciere de care dispun statele nu a fost depasita. El estimeaza, de asemenea, ca motivele invocate de instantele nationale erau pertinente si suficiente in sensul art. 10 alin. 2. In plus, Guvernul arata ca reclamantul a fost condamnat la plata unor sume putin importante in raport cu cele retinute in cauzele in care Curtea a constatat o incalcare a libertatii de exprimare.

    2. Aprecierea Curtii

    80. Curtea estimeaza ca condamnarea care face obiectul cauzei reprezinta o “ingerinta” in exercitarea de catre reclamant a dreptului sau la libertatea de exprimare. Aceasta imixtiune incalca art. 10 din Conventie, cu exceptia cazului in care este “prevazuta de lege”, urmareste unul sau mai multe dintre scopurile legitime enumerate in art. 10 alin. 2 si este “necesara, intr-o societate democratica” pentru a le atinge.

    a) “Prevazuta de lege”

    81. Curtea observa ca Tribunalul Bucuresti s-a bazat, pentru a ajunge la condamnarea reclamantului, pe art. 206 din Codul penal referitor la calomnie si pe art. 998 din Codul civil ce reglementeaza raspunderea civila delictuala. Astfel, ingerinta era “prevazuta de lege”.

    b) “Scop legitim”

    82. Curtea observa ca ingerinta in litigiu urmarea un scop legitim raportat la art. 10 alin. 2 din Conventie, si anume protectia reputatiei altora, in speta cea a domnului A. P., cunoscut drept om de cultura, fost ministru al culturii si al afacerilor externe si fost membru al Colegiului CNSAS.

    c) “Necesara intr-o societate democratica”

    83. Curtii ii mai ramane sa verifice daca aceasta ingerinta era “necesara” intr-o societate democratica pentru a atinge scopul legitim urmarit. Ea trimite in aceasta privinta la principiile fundamentale care se desprind din jurisprudenta sa in materie [a se vedea, printre numeroase altele, Tourancheau si July impotriva Frantei, nr. 53.886/00, paragrafele 64 – 68, 24 noiembrie 2005, Lindon, Otchakovsky-Laurens si July impotriva Frantei [MC], nr. 21.279/02 si 36.448/02, paragrafele 45 si 46, CEDO 2007-XI, si July si Sarl Liberation impotriva Frantei, nr. 20.893/03, CEDO 2008-… (extrase), paragrafele 60 – 64].

    84. In exercitarea puterii sale de control, Curtea nu se poate substitui instantelor interne competente, ci ea trebuie sa verifice prin prisma art. 10 din Conventie hotararile pe care acestea le-au pronuntat in virtutea puterii lor de apreciere. De aici nu rezulta ca ea ar trebui sa se limiteze la a cerceta daca statul parat a utilizat aceasta putere cu buna-credinta, cu grija si in mod rezonabil; Curtea trebuie sa analizeze ingerinta in litigiu in lumina ansamblului cauzei, inclusiv din perspectiva amplorii afirmatiilor imputate reclamantului si a contextului in care acesta le-a emis (News Verlags GmbH & Co. KG impotriva Austriei, nr. 31.457/96, paragraful 52, CEDO 2000-I).

    85. In special, Curtii ii revine sarcina sa determine daca motivele invocate de catre autoritatile nationale pentru a justifica ingerinta apareau drept “pertinente si suficiente” si daca masura incriminata era “proportionala cu scopurile legitime urmarite” (Chauvy si altii impotriva Frantei, nr. 64.915/01, paragraful 70, CEDO 2004-VI). In acest demers, Curtea trebuie sa se convinga ca autoritatile nationale au aplicat, bazandu-se pe o apreciere acceptabila a faptelor pertinente, niste reguli conforme principiilor consacrate de art. 10 din Conventie (Zana impotriva Turciei, 25 noiembrie 1997, paragraful 51, Culegere de hotarari si decizii 1997-VII, si Kyprianou impotriva Ciprului [MC], nr. 73.797/01, paragraful 171, 15 decembrie 2005).

    86. Curtea trebuie, de altfel, sa verifice daca autoritatile interne au asigurat un just echilibru intre, pe de o parte, protectia libertatii de exprimare, consacrata de art. 10 din Conventie, si, pe de alta parte, cea a dreptului la reputatia persoanelor implicate in cauza, care, in calitate de element al vietii private, este protejat de art. 8 din Conventie (Chauvy si altii, citata mai sus, paragraful 70 in fine). Aceasta ultima dispozitie poate necesita adoptarea unor masuri pozitive in masura sa garanteze respectarea efectiva a vietii private mergand pana la relatiile interpersonale ale indivizilor implicati (Von Hannover impotriva Germaniei, nr. 59.320/00, paragraful 57, CEDO 2004-VI, si Petrina impotriva Romaniei, nr. 78.060/01, paragraful 35, 14 octombrie 2008).

    87. In speta, remarcand calitatea de publicist al reclamantului, fara ca jurnalismul sa fie profesia sa, si calitatea sa de militant pentru respectarea drepturilor omului, Curtea aminteste ca datorita “indatoririlor si responsabilitatilor” inerente exercitarii libertatii de exprimare, protectia oferita de art. 10 din Conventie persoanelor care, cum este si cazul reclamantului, se angajeaza intr-o dezbatere publica este subordonata conditiei ca reclamantul sa actioneze cu buna-credinta astfel incat sa ofere informatii exacte si credibile (Radio France si altii impotriva Frantei, nr. 53.984/00, paragraful 37, Culegere de hotarari si decizii 2004-II, si Bladet Tromso si Stensaas impotriva Norvegiei [MC], nr. 21.980/03, paragraful 65, CEDO 1999-III). Totusi, acestor persoane le este permis sa recurga la o anumita doza de exagerare, chiar de provocare (Mamere impotriva Frantei, nr. 12.697/03, paragraful 25, CEDO 2006-XIII).

    88. Curtea observa ca, in prezenta cauza, Tribunalul Bucuresti a considerat ca, prin afirmatiile facute cu ocazia unei conferinte de presa, reclamantul l-a expus pe A. P. dispretului public si unor posibile sanctiuni, tinand cont de functiile detinute de acesta. Este necesar deci sa se examineze, avand in vedere principiile mentionate mai sus, daca motivele invocate de Tribunalul Bucuresti pentru a justifica condamnarea persoanei in cauza erau “pertinente si suficiente”.

    89. Curtea aminteste in aceasta privinta ca art. 10 alin. 2 din Conventie nu permite in niciun fel restrictii aduse libertatii de exprimare in domeniul discursului politic sau al unor probleme de interes general [Surek impotriva Turciei (nr. 1) [MC], nr. 26.682/95, paragraful 61, CEDO 1999-IV]. Astfel, ea trebuie sa ia in considerare ansamblul contextului in care afirmatiile in litigiu au fost formulate (Bladet Tromso si Stensaas impotriva Norvegiei, citata mai sus, paragraful 62).

    90. Curtea evidentiaza in principal ca discursul incriminat al reclamantului se inscria in contextul special al unei dezbateri de ordin national privind o tema de interes general si extrem de sensibila. Acesta privea aplicarea Legii nr. 187/1999 cu privire la accesul cetatenilor la dosarul personal intocmit de catre Securitate si vizand demascarea caracterului de politie politica al acestei organizatii, precum si ineficacitatea activitatii CNSAS. In acest context, reclamantul a exprimat indoieli privind colaborarea cu Securitatea fata de A.P., figura publica foarte cunoscuta in Romania.

    91. Curtea aminteste ca, chiar daca nu este exact ca persoanele publice se expun cu buna stiinta unui control atent al faptelor si gesturilor lor, precum oamenii politici (Janowski impotriva Poloniei [MC], nr. 25.716/94, paragraful 33, CEDO 1999-I), nu este mai putin adevarat ca limitele criticii admisibile sunt mai largi cand este vorba de exercitarea unor functii oficiale decat ar fi in cazul unor particulari (Mamere, citata mai sus, paragraful 27). In speta, afirmatiile in litigiu il priveau pe A.P., personalitate publica si larg mediatizata, in calitatea sa de membru al CNSAS (a contrario Petrina, citata mai sus, paragraful 46). Or, in opinia Curtii, interesul general fata de adoptarea Legii nr. 187/1999 si fata de aplicarea acesteia de catre CNSAS era de natura sa justifice dezbaterea publica privind aspectul de a sti daca membrii acestui organism indeplineau conditiile impuse de lege pentru a ocupa o asemenea pozitie.

    92. Este necesar apoi sa se aminteasca jurisprudenta bine stabilita in acest moment a Curtii, conform careia, pentru a aprecia asupra existentei unei “nevoi sociale imperioase” de natura sa justifice o ingerinta in exercitarea libertatii de exprimare, este necesar sa se distinga cu grija intre fapte si judecati de valoare. Daca materialitatea celor dintai se poate dovedi, cele din urma nu pot face obiectul unei demonstratii a exactitatii lor [De Haes si Gijsels impotriva Belgiei, 24 februarie 1997, paragraful 42, Culegere de hotarari si decizii 1997-I, si Harlanova impotriva Letoniei (dec.), nr. 57.313/00, 3 aprilie 2003]. Desigur, atunci cand este vorba despre afirmatii referitoare la comportamentul unui tert, uneori poate fi dificil sa se distinga intre afirmatii factuale si judecati de valoare. Aceasta nu exclude ideea ca si o judecata de valoare sa apara ca fiind excesiva daca este lipsita total de orice baza factuala (Jerusalem impotriva Austriei, nr. 26.958/95, paragraful 43, CEDO 2001-II).

    93. In speta, atunci cand se examineaza afirmatiile litigioase in lumina discursului reclamantului in ansamblul sau, suntem in prezenta unui amestec de judecati de valoare si a anumitor elemente factuale.

    94. Curtea constata ca reclamantul a avertizat publicul asupra faptului ca el doar exprima anumite indoieli, ca facea o apreciere subiectiva a faptelor si aparentelor cu privire la pozitia lui A.P. in ceea ce priveste problema deconspirarii fostei politii politice. Afirmatiile facute nu erau prezentate ca fiind certitudini (a contrario Cumpana si Mazare impotriva Romaniei [MC], nr. 33.348/96, paragraful 100, CEDO 2004-XI, si Petrina, citata mai sus, paragraful 44), ci doar drept banuieli, asteptand ca procedurile instituite de Legea nr. 187/1999, care era tema principala a discursului sau, sa devina eficace in ceea ce priveste accesul publicului la dosarele fostei Securitati si sa permita verificarea acestor banuieli. In plus, reclamantul si-a justificat banuielile facand referire la comportamentul lui A.P. si la unele fapte, precum, de exemplu, apartenenta sa la Miscarea pentru Meditatie Transcendentala, si la modul de a actiona al agentilor Securitatii, fapte a caror realitate nu a fost contestata. Este de remarcat faptul ca certificatul atestand ca A.P. nu a colaborat cu Securitatea nu a fost prezentat decat dupa conferinta de presa organizata de reclamant (paragraful 30 de mai sus). In acest context, Curtea estimeaza ca reclamantul a actionat cu buna-credinta, scopul conferintei fiind de a informa publicul cu privire la un subiect de interes general (a contrario Mihaiu, citata mai sus, paragraful 67).

    95. Mai mult, Curtea constata ca este vorba despre niste afirmatii orale pronuntate cu ocazia unei conferinte de presa, ceea ce l-a lipsit pe reclamant de posibilitatea de a le reformula, reface sau de a le retrage (a se vedea, mutatis mutandis, Fuentes Bobo impotriva Spaniei, hotarare din 29 februarie 2000, nr. 39.293/98, paragraful 46, si Boldea, citata mai sus, paragraful 58). In aceasta privinta, trebuie subliniat ca reclamantul a tinut sa precizeze ca a utilizat forma conditionala, iar nu modul indicativ, astfel cum au preluat mijloacele de informare in masa si Judecatoria (paragrafele 19 si 20 de mai sus).

    96. Curtea apreciaza apoi ca buna-credinta a reclamantului este de asemenea dovedita de participarea sa la procedura penala indreptata impotriva sa (a contrario Ivanciuc, citata mai sus). Curtea observa ca persoana in cauza a dat dovada de interes pentru proces, prezentandu-se la termenele stabilite de instante in fata Judecatoriei si a Tribunalului. Astfel, el a putut fi audiat personal in procedura din fata Judecatoriei, a putut sa depuna concluzii scrise si sa prezinte, in toate stadiile procedurii, elementele de proba susceptibile sa dovedeasca afirmatiile sale (a contrario Cumpana si Mazare, citata mai sus, paragraful 104, Stangu si Scutelnicu impotriva Romaniei, 31 ianuarie 2006, nr. 53.899/00, paragraful 51, si Petrina, citata mai sus, paragraful 50).

    97. Acestea fiind spuse, este esential, pentru a proteja interesele concurente care sunt libertatea de exprimare si libertatea dezbaterilor, ca, intr-o anumita masura, sa se asigure o procedura echitabila (Steel si Morris impotriva Marii Britanii, nr. 68.416/01, paragraful 95, CEDO 2005-II). In prezenta cauza, Curtea a constatat deja ca reclamantul nu a beneficiat de un proces echitabil, cu incalcarea art. 6 alin. 1 din Conventie, in masura in care a fost condamnat fara a fi audiat personal de catre instanta care a constatat vinovatia sa. In plus, casand aceasta hotarare pentru a-l condamna pe reclamant penal si civil, Tribunalul Bucuresti nu a acordat nicio atentie contextului in care au fost facute afirmatiile respective sau intereselor din speta (mutatis mutandis, Desjardin impotriva Frantei, nr. 22.567/03, paragrafele 39 si 46, 22 noiembrie 2007), nici faptului ca reclamantul a fost achitat in prima instanta.

    98. In aceste conditii nu s-ar putea afirma ca Tribunalul Bucuresti a oferit motive “pertinente si suficiente” pentru a concluziona ca reclamantul a adus atingere reputatiei lui A.P. si pentru a-l condamna.

    99. In ceea ce priveste caracterul proportional al atingerii dreptului la libertatea de exprimare, Curtea aminteste ca natura si severitatea pedepselor aplicate sunt elemente care trebuie luate in considerare (Cumpana si Mazare impotriva Romaniei, citata mai sus, paragraful 111, si Brunet-Lecomte si altii impotriva Frantei, nr. 42.117/04, paragraful 51, 5 februarie 2009).

    100. In aceasta privinta trebuie amintit ca daca statele contractante au facultatea, chiar datoria, de a reglementa exercitarea libertatii de exprimare astfel incat sa asigure, prin lege, o protectie adecvata reputatiei indivizilor, ele trebuie sa evite in aceste demersuri sa adopte masuri de natura a intimida mijloacele de informare in masa si formatorii de opinie sa isi indeplineasca rolul lor de a alerta publicul cu privire la problemele de interes general, precum relatiile personalitatilor publice cu fostul regim represiv dinainte de 1989. Curtea remarca astfel cuantumul extrem de ridicat al daunelor morale acordate, care reprezenta de peste 15 ori cuantumul salariului mediu la momentul faptelor.

    101. Avand in vedere cele de mai sus, si, in special, importanta dezbaterii de interes general in cadrul careia se inscriau afirmatiile respective, Curtea considera ca ingerinta in libertatea de exprimare a reclamantului nu a fost, in speta, justificata de motive pertinente si suficiente. Astfel, ingerinta nu ar putea fi considerata proportionala si deci “necesara intr-o societate democratica” in sensul art. 10 din Conventie.

    In consecinta, a existat o incalcare a acestei dispozitii.

    III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie

    102. Art. 41 din Conventie prevede:

    “In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

    A. Prejudiciu

    103. Reclamantul a solicitat 5.500 RON cu titlu de prejudiciu material, suma care reprezinta cuantumul amenzii penale si al daunelor morale platite partii vatamate ca urmare a condamnarii. El considera ca aceasta suma ar trebui reevaluata luand in considerare evolutia salariului mediu intre data platii acestor sume (2002) si anul 2009. El a solicitat, de asemenea, 5.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

    104. Guvernul a sustinut ca sumele platite de catre reclamant ca urmare a condamnarii sale trebuie reevaluate tinand cont de metodele Institutului National de Statistica. Astfel, el a estimat ca sumele reactualizate se ridica la 2.222 EUR. Acesta a sustinut, de asemenea, ca legatura de cauzalitate intre prejudiciul moral invocat si suma solicitata sub acest aspect nu a fost dovedita si ca o eventuala constatare a incalcarii ar putea constitui, in sine, o reparatie suficienta a prejudiciului moral pretins de reclamant.

    105. Curtea observa ca baza care trebuie retinuta pentru acordarea unei reparatii echitabile rezida, in speta, in faptul ca reclamantul nu a beneficiat de o procedura echitabila si in ingerinta disproportionata in dreptul sau la libertatea de exprimare, ca urmare a condamnarii sale pentru calomnie. Curtea constata ca reclamantul a platit atat amenda penala, cat si daunele morale acordate ca urmare a condamnarii sale penale (a contrario Anghel impotriva Romaniei, nr. 28.183/03, paragraful 78, 4 octombrie 2007). Prin urmare, avand in vedere ansamblul elementelor prezentate de catre parti in aceasta privinta, Curtea acorda reclamantului 3.500 EUR cu titlu de prejudiciu material.

    106. Mai mult, Curtea considera ca reclamantul a suferit un prejudiciu moral incontestabil. Statuand in echitate, astfel cum dispune art. 41 din Conventie, acorda reclamantului 5.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

    B. Cheltuieli de judecata

    107. Reclamantul a solicitat in acelasi timp 38 EUR pentru costurile si cheltuielile implicate de procedurile interne si 5.000 RON, aproximativ 1.180 EUR, pentru cele din fata Curtii. El a transmis documente justificative pentru o parte dintre aceste sume.

    108. Guvernul a remarcat ca reclamantul nu a transmis Curtii niciun document justificativ cu privire la suma de 5.000 RON.

    109. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine restituirea costurilor si cheltuielilor decat in masura in care s-a stabilit caracterul real, necesar si rezonabil al cuantumului acestora. In speta, tinand cont de documentele aflate la dispozitia sa, precum si de criteriile mentionate mai sus, Curtea considera rezonabila suma de 1.180 EUR, care include toate costurile si cheltuielile, si o acorda reclamantului.

    C. Dobanzi moratorii

    110. Curtea considera potrivit ca rata dobanzilor moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

    PENTRU ACESTE MOTIVE,

    In unanimitate,

    CURTEA

    1. declara cererea admisibila;

    2. hotaraste ca a existat o incalcare a art. 6 alin. 1 din Conventie;

    3. hotaraste ca a existat o incalcare a art. 10 din Conventie;

    4. hotaraste:

    a) ca statul parat sa ii plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, in conformitate cu art. 44 alin. 2 din Conventie, suma de 3.500 EUR (trei mii cinci sute euro) pentru prejudiciul material, 5.000 EUR (cinci mii euro) pentru prejudiciul moral si 1.180 EUR (una mie una suta optzeci euro) pentru costuri si cheltuieli, sume ce vor fi convertite in moneda statului parat la cursul de schimb valabil la data platii, plus orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit;

    b) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, valabila in aceasta perioada si majorata cu 3 puncte procentuale;

    5. respinge cererea de reparatie echitabila pentru restul pretentiilor.

    Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la data de 8 iunie 2010, in temeiul art. 77 alin. 2 si 3 din Regulamentul Curtii.

Articole din aceeasi categorie:

  1. Cauza Andreescu Muraret si altii impotriva Romaniei
  2. Cauza Maties impotriva Romaniei
  3. Cauza Mitrea impotriva Romaniei

Cauza Ahmed impotriva Romaniei

In M. Of. nr. 161 din 7 martie 2011 a fost publicata Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 13 iulie 2010 in Cauza Ahmed impotriva Romaniei.

Din cuprins:

                               HOTARAREA

                            din 13 iulie 2010,

                     definitiva la 13 octombrie 2010,

                     in Cauza Ahmed impotriva Romaniei

                          (Cererea nr. 34.621/03)

    In Cauza Ahmed impotriva Romaniei,

    Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, presedinte, Corneliu Birsan, Bostjan M. Zupancic, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Ann Power, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie,

    dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 22 iunie 2010,

    pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

    PROCEDURA

    1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 34.621/03) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean irakian, domnul Hamdoon Ahmed Ahmed (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 6 septembrie 2003, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).

    2. Reclamantul este reprezentat de doamna E. Crangariu, avocat in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.

    3. La data de 9 octombrie 2008, presedintele Sectiei a treia a hotarat sa comunice cererea Guvernului. Intemeindu-se pe dispozitiile art. 29 & 3 din Conventie, acesta a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul sa fie examinate impreuna.

    IN FAPT

    I. Circumstantele cauzei

    4. Reclamantul s-a nascut in anul 1962 si locuieste in Irak. Nu exista nicio informatie precisa cu privire la domiciliul actual al reclamantului.

    5. Prin Ordonanta din 7 martie 2003, reclamantul a fost declarat persoana indezirabila pentru o durata de 10 ani de catre un procuror al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti. Intemeindu-se pe Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania (denumita in continuare OUG nr. 194/2002), procurorul a observat ca existau suficiente indicii care aratau ca reclamantul, care se stabilise pe teritoriul Romaniei din anul 1982, comisese fapte de natura sa puna in pericol siguranta statului. In plus, acesta a constatat ca dreptul reclamantului de a se afla pe teritoriul Romaniei incetase la data la care fusese adoptata ordonanta sus-mentionata.

    6. La data de 10 martie 2003, Directia pentru Straini l-a informat pe reclamant ca fusese declarat indezirabil si ca trebuia sa paraseasca imediat teritoriul Romaniei.

    7. In aceeasi zi, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti a dispus, in temeiul art. 93 din OUG nr. 194/2002, plasarea reclamantului pe o durata de 30 de zile la Centrul de primire, tranzit si gazduire Otopeni (denumit in continuare centrul de tranzit), in vederea indepartarii sale de pe teritoriul Romaniei. Partile relevante ale ordonantei respective prevad urmatoarele:

    “Procurorul C.P. al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti (…)

    Constata:

    Prin Ordonanta din 7 martie 2003, s-a dispus, in baza art. 83 alin. 3 din OUG 194/2002 declararea ca indezirabil a reclamantului pentru motive de siguranta nationala.

    Avand in vedere faptul ca la data de 10 martie 2003 cetateanului strain i s-a adus la cunostinta aceasta masura si ca acesta nu poate fi indepartat de pe teritoriul Romaniei, urmeaza sa fie dispusa luarea acestuia in custodie publica (…).”

    8. Prin Adresa din data de 10 martie 2003, seful Oficiului National pentru Refugiati a informat Directia pentru Straini despre procedura de acordare a statutului de refugiat politic reclamantului, care era pendinte si care nu permitea indepartarea acestuia de pe teritoriu din cauza dreptului sau de sedere in Romania pana la expirarea unui termen de 15 zile de la pronuntarea unei decizii definitive care sa statueze asupra cererii sale de acordare a statutului de refugiat politic. Oficiul National pentru Refugiati mentiona Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania*) ca temei legal.

————

    *) Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 a fost abrogata prin art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul in Romania, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006.

    1. Procedura de plasare a reclamantului in centrul de tranzit

    9. La data de 10 martie 2003, cu ocazia admiterii reclamantului in centrul de tranzit, acestuia i s-a inmanat regulamentul intern al centrului si ordonanta parchetului din data de 10 martie 2003 si a fost informat despre faptul ca putea face plangere impotriva acestei decizii, fara ca o astfel de plangere sa fie suspensiva de executare. Ordonanta parchetului mentiona ca motiv unic pentru plasarea sa in centru faptul ca a fost declarat persoana indezirabila si ca nu a parasit teritoriul in termenul prevazut de lege.

    10. La data de 2 aprilie 2003, Ministerul de Interne a solicitat presedintelui Curtii de Apel Bucuresti prelungirea masurii de plasare a reclamantului in centrul de tranzit, motivand ca autoritatile competente nu fusesera in masura sa execute masura indepartarii de pe teritoriul Romaniei, reclamantul neaflandu-se in posesia unui document de transport valabil.

    11. Prin Sentinta din data de 7 aprilie 2003, Curtea de Apel Bucuresti a admis aceasta cerere si a prelungit masura plasarii reclamantului pana la data de 8 iulie 2003. Curtea de apel a statuat, pe de o parte, ca Ordonanta din 10 martie 2003 era inca valabila, nefiind desfiintata prin nicio hotarare judecatoreasca, si, pe de alta parte, ca reclamantul nu avea document de calatorie si facea obiectul unei proceduri de acordare a statutului de refugiat. Aceasta hotarare a ramas definitiva la data de 12 februarie 2004, prin respingerea recursului formulat de reclamant impotriva deciziei mentionate mai sus a curtii de apel.

    2. Contestarea ordonantei de indepartare de pe teritoriul Romaniei

    12. La data de 17 martie 2003, reclamantul a contestat Ordonanta din 7 martie 2003 prin care parchetul il declarase persoana indezirabila si a dispus sa paraseasca teritoriul Romaniei. El arata ca este perfect integrat in societatea romaneasca: locuia in Romania de 21 de ani, unde venise pentru a studia arhitectura; se casatorise cu o femeie de nationalitate romana (de care divortase de curand) si era administratorul unei societati comerciale inregistrate in Romania. De asemenea, el a aratat ca, daca ar fi fost trimis inapoi in tara sa de origine dupa studii, ar fi fost obligat, conform legii irakiene, sa efectueze un stagiu militar obligatoriu; or, el se opunea vehement politicii militare a guvernului irakian, in special a presedintelui de la acea data. Reclamantul s-a declarat consternat de concluzia parchetului conform careia el reprezenta un pericol pentru siguranta nationala a Romaniei si a solicitat instantei sa verifice informatiile ce au stat la baza acestei constatari a parchetului si la baza deciziei prin care era declarat indezirabil, pe care o considera injusta.

    13. Prin Sentinta din data de 20 martie 2003, Curtea de Apel Bucuresti i-a respins contestatia. Aceasta a retinut ca masura litigioasa fusese luata de parchet in temeiul OUG nr. 194/2002 si ca datele si informatiile ce au stat la baza deciziei parchetului nu puteau in niciun caz sa fie aduse la cunostinta persoanei declarate indezirabile, avand in vedere caracterul lor de secret de stat, conform OUG nr. 194/2002 si Legii nr. 51/1991 privind siguranta nationala a Romaniei, coroborate.

    14. Reclamantul a formulat recurs impotriva acestei sentinte, aratand ca prima instanta nu analizase temeinicia contestatiei sale deoarece omisese sa ii solicite parchetului informatiile ce statusera la baza deciziei prin care a fost declarat indezirabil, ceea ce i-ar fi permis sa exercite un control al motivelor pe care s-a intemeiat aceasta decizie. Pe de alta parte, el a aratat ca in fata judecatorilor nu fusese adusa nicio proba in sprijinul tezei parchetului si ca singurul document depus la dosar era Ordonanta parchetului din 7 martie 2003; or, acest document era lapidar si nu continea indicii sau informatii care sa le permita judecatorilor sa verifice daca comisese sau nu fapte de natura sa puna in pericol siguranta statului.

    15. Conform afirmatiilor Guvernului, la data de 26 iunie 2003, o noua cerere de prelungire a masurii de luare in custodie a reclamantului a fost admisa prin Sentinta din data de 2 iulie 2003 a Curtii de Apel Bucuresti, dispunandu-se prelungirea acestei masuri pana la data de 8 septembrie 2003. La dosar nu au fost depuse copii ale acestor hotarari judecatoresti.

    16. Prin Decizia din data de 1 octombrie 2003, Curtea Suprema de Justitie a respins recursul reclamantului, pe care l-a considerat inadmisibil. Aceasta a retinut ca sentinta Curtii de Apel Bucuresti era definitiva si nu putea face obiectul niciunei cai de atac.

    3. Demersuri in vederea obtinerii unui titlu de calatorie

    17. Din dosar reiese ca, la o data neprecizata, titlul de calatorie al reclamantului nu mai era valabil. La data de 9 aprilie 2003, acesta a primit din partea Ambasadei Irakului la Bucuresti un titlu de calatorie temporar, valabil pana la data de 9 mai 2003. Acest titlu nu a mai fost prelungit de Ambasada Irakului.

    18. Autoritatile romane i-au eliberat reclamantului un nou titlu de calatorie valabil pana la data de 25 iulie 2003, prelungit ulterior pana la data de 4 septembrie 2003. Aceleasi autoritati au solicitat Ambasadei Iordanului si Ambasadei Turciei eliberarea unei vize de tranzit, insa au fost refuzate.

    4. Procedura avand ca obiect obtinerea statutului de refugiat si indepartarea reclamantului de pe teritoriu

    19. Prin Sentinta din 21 aprilie 2003, Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti a respins plangerea formulata de reclamant impotriva unei decizii a Oficiului National pentru Refugiati, prin care acestuia i s-a refuzat statutul de persoana refugiata pe teritoriul Romaniei. Instanta a statuat ca simplul refuz al reclamantului de a se inrola in armata irakiana din cauza ca se considera o persoana pacifista si ca nu era de acord cu politica militara irakiana nu era un motiv suficient pentru a i se acorda statutul de refugiat. Aceasta sentinta a ramas definitiva dupa ce a fost confirmata in recurs prin Decizia din data de 10 octombrie 2003 a Tribunalului Bucuresti.

    20. Reclamantul a parasit teritoriul Romaniei la data de 26 septembrie 2003. Conform informatiilor furnizate de avocata sa, el se afla in prezent in Irak, unde are “o situatie dramatica”. Nu a mai fost oferita nicio alta precizare pentru a sustine aceasta afirmatie.

    II. Dreptul si practica interna pertinente

    A. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor din Romania (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 955 din 27 decembrie 2002)

    21. Prevederile relevante sunt urmatoarele:

    ARTICOLUL 81

    “(1) Aducerea la cunostinta strainului a dispozitiei de parasire a teritoriului Romaniei se realizeaza de catre Autoritatea pentru straini ori de formatiunile sale teritoriale.

    (2) Dispozitia de parasire a teritoriului se redacteaza in doua exemplare, in limba romana si intr-o limba de circulatie internationala.

    (3) Atunci cand strainul este prezent, un exemplar al dispozitiei de parasire a teritoriului se inmaneaza acestuia, sub semnatura (…)

    (4) Daca strainul nu este prezent, comunicarea se realizeaza astfel:

    a) prin posta, cu confirmare de primire, la adresa la care strainul a declarat ca locuieste;

    b) prin afisare la sediul Autoritatii pentru straini si al formatiunii teritoriale, in cazul in care nu se cunoaste adresa la care locuieste strainul.”

    ARTICOLUL 83

    “(1) Declararea ca indezirabil constituie o masura administrativa de autoritate, dispusa impotriva unui strain care a desfasurat, desfasoara ori exista indicii temeinice ca intentioneaza sa desfasoare activitati de natura sa puna in pericol siguranta nationala sau ordinea publica.

    (2) Masura prevazuta la alin. (1) se dispune de catre procurorul anume desemnat de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, la propunerea Autoritatii pentru straini sau a altor institutii cu competente in domeniul ordinii publice si sigurantei nationale care detin date sau indicii temeinice in sensul celor prevazute la alin. (1).

    (3) Procurorul se pronunta, prin ordonanta motivata, in termen de 5 zile de la primirea propunerii formulate in conditiile alin. (2) si, in cazul aprobarii acesteia, transmite ordonanta de declarare ca indezirabil la Autoritatea pentru straini pentru a fi pusa in executare. Atunci cand declararea strainului ca indezirabil se intemeiaza pe ratiuni de siguranta nationala, in continutul ordonantei nu vor fi mentionate motivele care stau la baza acestei decizii.

    (4) Dreptul de sedere al strainului inceteaza de drept de la data emiterii ordonantei de declarare ca indezirabil.

    (5) Perioada pentru care un strain poate fi declarat indezirabil este de la 5 la 15 ani (…)”

    ARTICOLUL 84

    “(1) Ordonanta de declarare ca indezirabil se aduce la cunostinta strainului de catre Autoritatea pentru straini, in conditiile prevazute la art. 81.

    (2) Comunicarea datelor si informatiilor care constituie motivele ce au stat la baza deciziei de declarare ca indezirabil pentru ratiuni de siguranta nationala se poate face numai in conditiile stabilite si catre destinatarii in mod expres prevazuti de actele normative care reglementeaza regimul activitatilor referitoare la siguranta nationala si protejarea informatiilor clasificate. Asemenea date si informatii nu pot fi, sub nicio forma, direct sau indirect, aduse la cunostinta strainului declarat indezirabil.”

    ARTICOLUL 85

    “(1) Ordonanta de declarare ca indezirabil poate fi atacata de strainul impotriva caruia a fost dispusa, in termen de 5 zile lucratoare de la data comunicarii, la Curtea de Apel Bucuresti (…) Hotararea este definitiva si irevocabila.

    (2) Exercitarea caii de atac prevazute la alin. (1) nu are efect suspensiv de executare a ordonantei de declarare ca indezirabil a strainului (…)”

    ARTICOLUL 93

    Luarea in custodie publica a strainilor

    “(1) Luarea in custodie publica este o masura de restrangere a libertatii de miscare dispusa de magistrat impotriva strainului care nu a putut fi returnat in termenul prevazut de prezenta ordonanta de urgenta, precum si impotriva strainului care a fost declarat indezirabil sau cu privire la care instanta a dispus expulzarea (…)

    (4) Luarea in custodie publica a strainilor declarati indezirabili se dispune de catre procurorul care a dispus masura declararii ca indezirabil, prin ordonanta prevazuta la art. 83 alin. (3) (…)

    (6) Perioada maxima de luare in custodie publica a strainilor impotriva carora s-a dispus masura returnarii nu poate depasi 6 luni (…)

    (8) Strainii impotriva carora s-a dispus masura returnarii pot depune (…) plangere impotriva masurii luarii in custodie publica, dispusa de procuror in conditiile prevazute de alin. (2), la Curtea de Apel Bucuresti, care este obligata sa o rezolve in termen de 3 zile de la data primirii. Introducerea plangerii nu suspenda executarea masurii luarii in custodie publica (…)”

    ARTICOLUL 95

    Drepturile si obligatiile strainilor cazati in centre

    “(3) Strainii cazati in centre au dreptul de a fi informati imediat dupa aducerea lor in aceste locuri, in limba in care vorbesc sau intr-o limba inteleasa, despre motivele principale care au condus la luarea masurii, drepturile si obligatiile pe care le au in timpul sederii in aceste centre. Motivul luarii in custodie publica, precum si drepturile si obligatiile strainilor cazati in centre le vor fi comunicate in scris de catre persoanele desemnate sa conduca aceste centre.”

    B. Decizia nr. 342 din 16 septembrie 2003 a Curtii Constitutionale

    22. Intr-o cauza similara cu cea a reclamantului, Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra compatibilitatii art. 84 & 2 din OUG nr. 194/2002 cu principiile constitutionale ale nediscriminarii, dreptului de acces la o instanta si dreptului la un proces echitabil. Exceptia de neconstitutionalitate fusese ridicata de un strain in cadrul contestatiei impotriva ordonantei parchetului prin care fusese declarat indezirabil pe motivul ca “existau informatii suficiente si intemeiate conform carora desfasura activitati de natura sa puna in pericol siguranta nationala”.

    23. Curtea Constitutionala a considerat ca articolul sus-mentionat era conform cu Constitutia si cu Conventia, din urmatoarele motive:

    “Situatia strainilor declarati indezirabili in scopul apararii sigurantei nationale si protejarii informatiilor clasificate este diferita de cea a celorlalti straini, ceea ce poate determina legiuitorul sa stabileasca drepturi diferite pentru aceste doua categorii de cetateni straini, fara ca aceasta sa incalce principiul egalitatii. Diferenta reala ce rezulta din aceste doua situatii justifica existenta unor reguli distincte.

    Totodata Curtea constata ca interdictia stabilita de legiuitor pentru cetatenii straini declarati indezirabili, de a nu li se aduce la cunostinta datele si informatiile pe baza carora s-a luat o astfel de decizie, este in concordanta cu dispozitiile constitutionale ale art. 31 alin. 3, potrivit carora <<Dreptul la informatie nu trebuie sa prejudicieze […] siguranta nationala>>.

    Dispozitiile art. 84 alin. 2 din ordonanta de urgenta a Guvernului nu incalca principiul accesului liber la justitie, consacrat de art. 21 din Constitutie, deoarece, conform art. 85 alin. 1 [din ordonanta sus-mentionata], impotriva masurii dispuse de procuror de declarare ca indezirabil este deschisa calea actiunii in justitie (…)

    Curtea nu poate retine nici [critica] referitoare la independenta judecatorilor, deoarece acestia trebuie sa respecte legea care da prioritate intereselor privind siguranta nationala a Romaniei. Instanta urmeaza sa solutioneze contestatia in conformitate cu prevederile OUG nr. 194/2002, verificand legalitatea si temeinicia ordonantei in conditiile si in limitele acesteia.

    Referitor la prevederile cuprinse in Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (art. 6 pct. 1), (…) Curtea retine ca textul legal criticat nu opreste partile interesate de a apela la instantele judecatoresti, de a fi aparate si de a se prevala de toate garantiile procesuale care conditioneaza intr-o societate democratica procesul echitabil. De altfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat (prin Hotararea din 5 octombrie 2000, pronuntata in Cauza Maaouia contra Frantei) ca <<deciziile privind intrarea, sederea si expulzarea strainilor nu privesc drepturile si obligatiile civile ale reclamantului si nici acuzatii de natura penala, in sensul art. 6 pct. 1 din Conventie.>>”

    C. Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000)

    24. Prevederile relevante sunt urmatoarele:

    ARTICOLUL 13

    “Pana la solutionarea cererii sale prin hotarare definitiva si irevocabila strainul care solicita acordarea statutului de refugiat are urmatoarele drepturi si obligatii:

    a) dreptul de sedere in Romania, pana la expirarea unui termen de 15 zile de la ramanerea definitiva si irevocabila a hotararii pronuntate asupra cererii de acordare a statutului de refugiat, cu exceptia cererilor respinse ca evident nefondate in urma solutionarii acestora in cadrul procedurilor accelerate; (…)”.

    IN DREPT

    I. Asupra pretinsei incalcari a art. 5 & 1 din Conventie

    25. Reclamantul se plange de faptul ca a fost luat in custodie publica, in vederea inlaturarii sale de pe teritoriu, in centrul de tranzit al aeroportului, unde a fost privat in mod ilegal de libertate. El invoca art. 5 & 1 din Conventie, care, in partea relevanta, prevede urmatoarele:

    “1. Orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si potrivit cailor legale:

    (…)

    f) daca este vorba despre arestarea sau detentia legala a unei persoane (…) impotriva careia se afla in curs o procedura de expulzare ori de extradare.”

    26. Guvernul arata ca reclamantul nu a epuizat caile de atac interne, avand in vedere posibilitatea pe care i-o oferea dreptul intern de a contesta masura de indepartare de pe teritoriu din data de 10 martie 2003. In acest sens, Guvernul a depus la dosar copiile a 5 hotarari judecatoresti in sprijinul argumentului sau. Pe de alta parte, acesta nu contesta ca luarea in custodie publica a reclamantului in centrul de tranzit a insemnat o privare de libertate, insa afirma ca aceasta privare tinea de situatiile prevazute limitativ la art. 5 din Conventie. Conform afirmatiilor Guvernului, privarea de libertate era prevazuta de lege, si anume de OUG nr. 194/2002, si nu era o masura arbitrara deoarece a fost luata de autoritatile statului pentru a lupta impotriva migratiei ilegale. In fine, acesta adauga ca prelungirea masurii de luare in custodie publica in centrul de tranzit a fost justificata de lipsa unui titlu de calatorie si a unei vize pentru a realiza expulzarea sa.

    27. Reclamantul afirma ca a contestat, fara succes, Ordonanta din 7 martie 2003, care prevedea si luarea sa in custodie publica in centrul special. Autoritatile au refuzat sa ii aduca la cunostinta informatiile care se aflau la baza deciziei parchetului, fiind vorba de informatii cu caracter de secret de stat. Conform afirmatiilor sale, calea de atac invocata de Guvernul parat nu este eficienta. El adauga ca durata luarii sale in custodie publica in centrul de tranzit a fost excesiva si ca motivele luarii sale in custodie, care i-au ramas necunoscute, nu justifica o astfel de restrictie a libertatii.

    28. Curtea reaminteste ca art. 5 & 1 din Conventie prevede lista exhaustiva a situatiilor in care indivizii pot fi privati de libertate in mod legal, intelegandu-se bineinteles ca acestor situatii trebuie sa li se dea o interpretare restrictiva, avand in vedere ca este vorba de exceptii de la o garantie fundamentala a libertatii individuale (Quinn impotriva Frantei, Hotararea din 22 martie 1995, seria A nr. 311, p. 17, & 42).

    29. In speta, nimeni nu contesta faptul ca timp de mai mult de 6 luni reclamantul a fost detinut in asteptarea unei expulzari, in sensul art. 5 & 1 f) din Conventie. Aceasta prevedere impune doar ca “o procedura de expulzare [sa fie] in curs”; prin urmare, nu este cazul sa se verifice daca decizia de expulzare initiala se justifica sau nu din perspectiva legislatiei interne sau a Conventiei. In acest sens, art. 5 & 1 f) din Conventie nu prevede aceeasi protectie ca si art. 5 & 1 c) din Conventie (Chahal impotriva Regatului Unit, Hotararea din 15 noiembrie 1996, Culegere de hotarari si decizii 1996-V, p. 1862 – 1863, & 112; Mohd impotriva Greciei, nr. 11.919/03, & 19, 27 aprilie 2006; Kaya, sus-mentionata, & 17).

    30. Termenii “legala” si “conform legii” ce figureaza in art. 5 & 1 din Conventie fac trimitere in principal la legislatia nationala si consfintesc obligatia de a respecta normele de fond si de procedura ale acesteia. Pe langa aceasta, Conventia prevede conformitatea oricarei privari de libertate cu scopul art. 5: protejarea individului impotriva arbitrarului (a se vedea, printre multe altele, Dougoz impotriva Greciei, nr. 40.907/98, & 54, CEDO 2001-II; Mohd, mentionata mai sus, & 20).

    31. In speta, art. 93 din OUG nr. 194/2002 prevedea ca, pana la punerea in executare a masurii de indepartare, strainii declarati indezirabili sa fie gazduiti in centre special amenajate in vederea expulzarii lor, pentru o perioada ce nu poate depasi 6 luni. Curtea poate accepta ca masura respectiva avea un temei in dreptul intern. Ramane de stabilit daca dreptul intern respecta cerintele de accesibilitate si de previzibilitate necesare pentru a-l proteja pe cel in cauza de o privare arbitrara de libertate.

    32. In ceea ce priveste accesibilitatea, legea mentionata mai sus a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Prin urmare, acest text respecta criteriul accesibilitatii.

    33. In ceea ce priveste previzibilitatea, Curtea reaminteste ca, desigur, in contextul special al masurilor ce tin de siguranta nationala, cerinta de previzibilitate nu poate fi aceeasi ca in alte domenii (Leander impotriva Suediei, 26 martie 1987, & 51, seria A nr. 116, si Al-Nashif impotriva Bulgariei, nr. 50.963/99, & 121, 20 iunie 2002). Totusi, nicio persoana ce face obiectul unei masuri bazate pe motive de siguranta nationala nu trebuie sa fie lipsita de garantiile impotriva arbitrarului. Astfel, dreptul intern trebuie sa ofere o protectie impotriva incalcarilor arbitrare de catre puterea publica ale drepturilor garantate prin Conventie. Intr-adevar, existenta unor garantii adecvate si suficiente impotriva abuzurilor, printre care un loc special il ocupa garantia procedurilor de control eficient de catre puterea judiciara, este cu atat mai necesara cu cat, sub pretextul apararii democratiei, astfel de masuri risca sa o submineze, ba chiar sa o distruga (a se vedea, mutatis mutandis, Rotaru impotriva Romaniei [MC], nr. 28.341/95, && 55 si 59, CEDO 2000-V).

    34. In cauza, privarea de libertate a reclamantului a fost prelungita intrucat fusese declarat indezirabil si reprezenta, in opinia autoritatilor, un pericol pentru siguranta nationala (paragrafele 15 si 16 de mai sus). Insa, asa cum rezulta din dosar, impotriva reclamantului nu a fost inceputa urmarirea penala pentru ca ar fi participat la comiterea vreunei infractiuni in Romania sau intr-o alta tara. Este suficient sa se constate ca, in afara motivului general mentionat mai sus, autoritatile, referindu-se in special la OUG nr. 194/2002, nu i-au oferit reclamantului nicio precizare cu privire la faptele ce ii erau imputate si care se aflau la baza privarii sale de libertate.

    35. In ceea ce priveste obligatia autoritatilor de a comunica motivele aflate la baza luarii in custodie publica a strainilor aflati in centrele de tranzit, daca art. 84 alin. (2) din OUG nr. 194/2002 interzicea o astfel de comunicare, art. 95 din aceeasi ordonanta, ce reglementeaza drepturile persoanelor astfel detinute, contine obligatia ca autoritatile sa ii informeze pe strainii plasati in aceste centre despre motivele acestei masuri (conform & 21 de mai sus).

    36. In cauza, desi reclamantului i s-a facut o comunicare in ziua plasarii sale in centru, aceasta cuprindea trimiterile referitoare la Ordonanta initiala din 7 martie 2003, care il declara pe reclamant persoana indezirabila pe teritoriul Romaniei, fara nicio referire la faptele imputate (conform & 8 de mai sus). Or, reclamantul contestase, fara succes, Ordonanta din 7 martie 2003, invocand aceleasi motive (conform && 12 – 14 de mai sus).

    37. Curtea este de parere ca o a doua contestatie avand ca obiect aceleasi motive formale ca si cele invocate in Ordonanta initiala din 7 martie 2003, respinsa de instantele interne din cauza caracterului secret al informatiilor, era sortita esecului si, prin urmare, nu constituia in speta o cale de atac efectiva, susceptibila sa remedieze situatia denuntata. In acest sens, hotararile interne prezentate de Guvern nu sunt de natura sa confirme existenta unei jurisprudente bine stabilite asupra eficientei acestor cai de atac.

    38. Deoarece reclamantul nu s-a bucurat nici in fata autoritatilor administrative, nici in fata instantelor nationale de gradul minim de protectie impotriva riscului de arbitrar al autoritatilor, Curtea apreciaza ca nici cu ocazia prelungirilor succesive privarea sa de libertate nu avea un temei legal suficient in dreptul intern, in masura in care ea nu era prevazuta de “o lege” care sa corespunda cerintelor Conventiei. La aceasta se adauga si termenul de mai mult de 6 luni in care reclamantul a fost detinut in centrul de tranzit, contrar legislatiei interne in vigoare la data evenimentelor, in special alin. (6) al art. 93 din OUG nr. 194/2002.

    39. In ceea ce priveste dificultatile, invocate de Guvernul roman, referitoare la eliberarea unui nou titlu de calatorie pe numele reclamantului, Curtea retine ca aceasta situatie, in circumstantele spetei, nu ii poate fi imputabila reclamantului si nu poate justifica, avand in vedere concluzia prevazuta in & 38 de mai sus, plasarea sa timp de mai mult de 6 luni in centrul de tranzit.

    40. In lumina celor de mai sus, Curtea constata ca privarea de libertate neintrerupta a reclamantului timp de mai mult de 6 luni nu corespundea cerintelor art. 5 & 1 din Conventie.

    Prin urmare, a avut loc incalcarea acestei prevederi.

    II. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 7

    41. Reclamantul se plange in esenta de faptul ca parchetul nu a comunicat nici avocatului sau, nici instantelor sesizate cu contestatia sa impotriva ordonantei prin care se dispunea ca acesta sa paraseasca teritoriul Romaniei motivele care au justificat opinia acestuia conform careia el reprezenta un pericol pentru siguranta nationala. Art. 1 din Protocolul nr. 7 la Conventie prevede urmatoarele:

    “1. Un strain care isi are resedinta in mod legal pe teritoriul unui stat nu poate fi expulzat decat in temeiul executarii unei hotarari luate conform legii si el trebuie sa poata:

    a) sa prezinte motivele care pledeaza impotriva expulzarii sale;

    b) sa ceara examinarea cazului sau; si

    c) sa ceara sa fie reprezentat in acest scop in fata autoritatilor competente sau a uneia ori a mai multor persoane desemnate de catre aceasta autoritate.

    2. Un strain poate fi expulzat inainte de exercitarea drepturilor enumerate in paragraful 1a), b) si c) al acestui articol, atunci cand expulzarea este necesara in interesul ordinii publice sau se intemeiaza pe motive de securitate nationala.”

    A. Asupra admisibilitatii

    42. Guvernul contesta aplicabilitatea in speta a art. 1 din Protocolul nr. 7 si arata ca reclamantul nu detinea un titlu de sedere valabil pe teritoriul Romaniei.

    43. Reclamantul se opune argumentului Guvernului si invoca procedura acordarii statutului de refugiat in Romania, aflata pe rol, care ii conferea, in temeiul art. 13 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000, un drept de sedere pe teritoriul Romaniei timp de 15 zile de la pronuntarea unei decizii definitive ce statueaza asupra cererii sale de acordare a acestui statut.

    44. Curtea constata de la inceput ca, in caz de expulzare, in afara de protectia ce le este oferita in special prin art. 3 si 8 din Conventie coroborate cu art. 13, strainii beneficiaza de garantiile specifice prevazute de art. 1 din Protocolul nr. 7 (a se vedea, mutatis mutandis, Al-Nashif impotriva Bulgariei, nr. 50.963/99, & 132, 20 iunie 2002).

    45. Pe de alta parte, garantiile sus-mentionate nu se aplica decat in cazul strainului aflat in mod legal pe teritoriul unui stat ce a ratificat acest protocol [conform Sejdovic si Sulejmanovic impotriva Italiei (dec.), nr. 57.575/00, 14 martie 2002].

    46. In speta, reclamantul a facut obiectul mai multor proceduri interne si, in temeiul uneia dintre aceste proceduri, el a obtinut un drept de sedere pe teritoriul Romaniei (conform & 24 de mai sus). In aceste circumstante, Curtea considera ca reclamantul locuia in mod legal pe teritoriul Romaniei. Prin urmare, exceptia Guvernului trebuie respinsa.

    47. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 & 3 din Conventie. Pe de alta parte, Curtea constata ca el nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil.

    B. Asupra fondului

    48. Guvernul afirma ca expulzarea reclamantului a avut loc numai dupa respingerea contestatiei reclamantului impotriva Ordonantei din 7 martie 2003. Acesta mai adauga ca, in fata Curtii de Apel Bucuresti, cu ocazia judecarii contestatiei sale, reclamantul a beneficiat de garantiile de ordin procedural, fiind in plus reprezentat de un avocat.

    49. Reclamantul contesta argumentul Guvernului si invoca necomunicarea motivelor ce au stat la baza Ordonantei din 7 martie 2003 si nerespectarea garantiilor procedurale.

    50. In speta, Curtea observa ca reclamantul locuia in mod legal pe teritoriul Romaniei in momentul expulzarii. Prin urmare, desi a fost expulzat din motive de siguranta nationala, situatie prevazuta de paragraful 2 al art. 1 din Protocolul nr. 7, el avea dreptul sa se prevaleze de garantiile enuntate in paragraful 1 (a se vedea raportul explicativ ce insoteste Protocolul nr. 7).

    51. Curtea constata ca prima garantie acordata persoanelor vizate de acest articol prevede ca acestea nu pot fi expulzate decat “in executarea unei decizii adoptate conform legii”.

    52. Deoarece cuvantul “lege” desemneaza legea nationala, trimiterea la aceasta se refera, dupa exemplul tuturor prevederilor Conventiei, nu numai la existenta unei baze in dreptul intern, ci are legatura si cu calitatea legii: el impune accesibilitatea si previzibilitatea acesteia, precum si o anumita protectie impotriva incalcarilor arbitrare de catre puterea publica ale drepturilor garantate prin Conventie.

    53. Curtea observa ca in cauzele Kaya impotriva Romaniei (nr. 33.970/05, & 59, 12 octombrie 2006) si Lupsa impotriva Romaniei (nr. 10.337/04, & 59, 8 iunie 2006) a constatat incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 7 la Conventie, deoarece autoritatile nu le dadusera reclamantilor nici cel mai mic indiciu cu privire la faptele ce le erau imputate, iar, pe de alta parte, parchetul nu le comunicase ordonantele date impotriva lor in timp util. In speta, printr-o ordonanta a parchetului, reclamantul a fost declarat indezirabil pe teritoriul Romaniei, interzis in teritoriu si expulzat pe motivul ca Serviciul Roman de Informatii detinea “informatii suficiente si serioase conform carora el desfasura activitati de natura sa puna in pericol siguranta nationala”. Spre deosebire de cele doua cauze mentionate mai sus, reclamantul a primit o copie a ordonantei parchetului in ziua plasarii sale in centrul de tranzit. Cu toate acestea, ca in cele doua cauze mentionate mai sus, Curtea observa lipsa unei trimiteri la faptele imputate in comunicarea facuta reclamantului, aceasta avand un caracter pur formal (conform & 8 de mai sus).

    54. In lipsa oricarui indiciu privitor la faptele imputate reclamantului, Curtea observa ca situatia din speta este similara cu cea a reclamantilor din cauzele Lupsa si Kaya, mentionate mai sus. In aceste doua cauze, Curtea mai constatase si ca temeiul legal al expulzarii reclamantilor nu oferea garantiile minimale impotriva arbitrarului autoritatilor (conform Lupsa, precitata, & 56, Kaya, precitata, & 56).

    55. In speta, Curtea reitereaza constatarea in materie de previzibilitate a legislatiei interne (conform & 38 de mai sus) si conchide ca reclamantul nu a avut posibilitatea sa isi exercite drepturile prevazute la paragraful 1 al art. 1 din Protocolul nr. 7 la Conventie.

    56. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 7.

    III. Pretinsa incalcare a art. 5 && 2 si 4 din Conventie

    57. Invocand art. 5 & 2 din Conventie, reclamantul se plange de faptul ca nu a fost informat, in cel mai scurt timp, despre motivele plasarii sale in centrul special. Invocand in esenta art. 5 & 4 din Conventie, el se plange de imposibilitatea de a formula un recurs impotriva masurii de plasare in centrul special, din cauza necomunicarii motivelor acestei masuri.

    58. Avand in vedere concluziile sale prevazute in paragrafele 35 – 39 de mai sus, Curtea apreciaza ca nu este cazul sa statueze asupra admisibilitatii si temeiniciei acestor capete de cerere (a se vedea, mutatis mutandis si, printre altele, Laino impotriva Italiei [MC], nr. 33.158/96, & 25, CEDO 1999-I, Zanghi impotriva Italiei, 19 februarie 1991, & 23, seria A nr. 194-C, Biserica Catolica din Chania impotriva Greciei, 16 decembrie 1997, & 50, Culegere 1997-VIII si Denes si altii impotriva Romaniei, nr. 25.862/03, & 59, 3 martie 2009).

    IV. Asupra celorlalte pretinse incalcari

    59. In ceea ce priveste celelalte capete de cerere formulate de reclamant in cererea sa, tinand cont de toate elementele aflate in posesia sa si in masura in care este competenta sa fie sesizata cu sustinerile formulate, Curtea nu a constatat nicio aparenta de incalcare a drepturilor si libertatilor garantate de articolele Conventiei, drept care trebuie respinse ca vadit neintemeiate, in conformitate cu art. 35 din Conventie.

    V. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie

    60. Conform art. 41 din Conventie:

    “Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

    A. Prejudiciu

    61. Reclamantul solicita suma de 25.000 euro (EUR) pentru prejudiciul moral pe care sustine ca l-a suferit din cauza plasarii sale in centrul special si a indepartarii sale din teritoriu. De asemenea, acesta mentioneaza situatia dificila in care se afla de la indepartarea sa din teritoriu, fiind obligat sa isi vanda bunurile detinute in Romania, sa asiste la falimentul societatii sale, sa isi stabileasca resedinta intr-o alta tara si sa lucreze ca muncitor pentru a-si intretine familia.

    62. Guvernul se opune cererii formulate de reclamant si afirma ca pentru prejudiciul invocat nu se prezinta niciun document justificativ. Guvernul considera ca o parte din aceste prejudicii sunt de ordin material si ca nu au nicio legatura de cauzalitate cu incalcarile invocate. In subsidiar, Guvernul considera ca cererea reclamantului este excesiva si ca o eventuala hotarare de condamnare ar putea constitui o reparatie suficienta a prejudiciului moral pretins.

    63. Curtea constata ca nu exista nicio legatura de cauzalitate intre incalcarile stabilite si prejudiciul material pretins. Totusi, Curtea apreciaza ca reclamantul a suferit un prejudiciu moral incontestabil din cauza incalcarilor constatate. Tinand seama de toate elementele aflate in posesia sa si statuand in echitate, asa cum prevede art. 41 din Conventie, aceasta hotaraste sa ii acorde reclamantului suma de 8.000 EUR in acest sens.

    B. Cheltuieli de judecata

    64. Reclamantul nu solicita nicio suma drept cheltuieli de judecata.

    C. Dobanzi moratorii

    65. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

    PENTRU ACESTE MOTIVE,

    In unanimitate,

    CURTEA

    1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 5 & 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 7 la Conventie si inadmisibila in rest;

    2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 5 & 1 din Conventie;

    3. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 7 la Conventie;

    4. hotaraste ca nu este cazul sa analizeze capetele de cerere intemeiate pe art. 5 && 2 si 4 din Conventie;

    5. hotaraste:

    a) ca statul parat sa ii plateasca reclamantului, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 & 2 din Conventie, 8.000 EUR (opt mii euro) pentru daune morale;

    b) ca suma in discutie sa fie convertita in moneda statului parat la cursul de schimb valabil la data platii, la care sa fie adaugata orice suma ce ar putea fi datorata ca impozit;

    c) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceasta suma sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;

    6. respinge cererea de reparatie echitabila in rest.

    Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 13 iulie 2010, in temeiul art. 77 && 2 si 3 din Regulament.

Articole din aceeasi categorie:

  1. Cauza Draghici si altii impotriva Romaniei
  2. Cauza Andreescu Muraret si altii impotriva Romaniei
  3. Cauza Urbanovici impotriva Romaniei