Dispozițiile art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice sunt neconstituționale.
actiune penala
RIL promovat. Momentul soluţionării în primă instanţă a acţiunii penale prin luarea unei măsuri educative
In 25 februarie 2015, Procurorul General al Romaniei a transmis ICCJ punctul de vedere privind recursul in interesul legii referitor la: „Dacă la momentul soluţionării, în primă instanţă a acţiunii penale prin luarea unei măsuri educative, încetează de drept măsura preventivă dispusă anterior faţă de minor”.
Dosarul transferurilor in fotbal a fost trimis spre rejudecare Curtii de Apel Bucuresti
In cursul zilei de luni, 20 mai, ICCJ a admis recursurile facute de procurorii DNA si de Gheorghe Popescu, George Copos, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Ioan si Victor Becali, Jean Padureanu si Gheorghe Netoiu si a desfiintat „in totalitate” decizia prin care acestia au fost condamnati de Curtea de Apel Bucuresti in 12 noiembrie 2012.
Actiunea penala si actiunea civila in procesul penal
In cadrul procesului penal pot fi exercitate doua tipuri de actiuni, actiunea penala si actiunea civila, ambele izvorand din savarsirea unei infractiuni.
- Incetarea procesului penal prin impacarea partilor
- Cauzele care inlatura raspunderea penala sau consecintele condamnarii
- Proiectele de lege pentru punerea in aplicare a Codurilor de Procedura Civila si Penala puse in dezbatere publica
- Codul de procedura civila si Codul de procedura penala, promulgate de Traian Basescu
CSM a aprobat suspendarea din functie a unui procuror pentru savarsirea infractiunii de primire de foloase necuvenite
Luni, 29 octombrie, pe site-ul CSM a fost postat un comunicat privind suspendarea din functia de procuror a inculpatului Ciobanu Genadie, din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Harlau, ca urmare a punerii in miscare a actiunii penale impotriva sa.
CSM a aprobat suspendarea din functie a unui procuror pentru savarsirea infractiunii de primire de foloase necuvenite
Luni, 29 octombrie, pe site-ul CSM a fost postat un comunicat privind suspendarea din functia de procuror a inculpatului Ciobanu Genadie, din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Harlau, ca urmare a punerii in miscare a actiunii penale impotriva sa.
Incetarea procesului penal prin impacarea partilor
Actiunea penala nu poate fi pusa in miscare, iar cand a fost pusa in miscare nu mai poate fi exercitata daca a intervenit impacarea partilor, in cazul infractiunilor pentru care impacarea partilor inlatura raspunderea penala.
CSM a suspendat-o din functia de judecator pe Camelia Alexandrina Acrismaritei
Pe site-ul CSM a fost publicat un comunicat privind suspendarea din functia de judecator a Cameliei Alexandrina Acrismaritei, de la Judecatoria Iasi, ca urmare a punerii in miscare a actiunii penale.