Noi norme europene au intrat in vigoare: O hotarare civila sau comerciala executorie in Romania se va putea aplica automat si in restul UE

O hotarare judecatoreasca civila sau comerciala in justitie, executorie in Romania, se va aplica automat in oricare alt stat al Uniunii Europene si invers, potrivit unor norme europene privind hotararile transfrontaliere, care au intrat in vigoare incepand cu sfarsitul saptamanii trecute.

Potrivit Comisiei Europene, noile norme dau posibilitatea agentilor economici si consumatorilor sa isi solutioneze mai usor litigiile transfrontaliere.

Astfel, executivul comunitar estimeaza ca se vor face economii anuale de 48 de milioane de euro in Uniunea Europeana.

Normele desfiinteaza procedura de recunoastere in alte state ale UE a hotararilor in materie civila si comerciala, procedura costisitoare si de lunga durata la care se recurge actualmente de 10.000 de ori pe an„, a mentionat Comisia, intr-un comunicat.

Aceste hotarari transfrontaliere vor deveni automat executorii in intreaga UE. Consumatorii vor fi mai bine protejati atunci cand fac achizitii de la comercianti din afara UE, iar agentii economici vor beneficia de o securitate juridica mai mare atunci cand desfasoara activitati comerciale in UE, sustine sursa citata.

Potrivit CE, normele europene prevad urmatoarele imbunatatiri:
1. O hotarare in materie civila si comerciala care are titlu executoriu intr-un stat membru va fi automat executorie in toate statele UE. Normele desfiinteaza actuala procedura intermediara greoaie – procedura de exequatur. Costul tipic al acestei proceduri variaza intre 2.000 si 3.000 EUR, in functie de statul membru, dar se poate ridica pana la 12.700 EUR daca se includ onorariile avocatilor, costurile cu traducerea si cheltuielile de judecata. In aproape 95 % din cazuri, aceasta procedura era o pura formalitate.
2. Din momentul in care o hotarare este pronuntata in orice stat membru, creditorul in cauza va putea obtine executarea acesteia in orice alt stat membru, ceea ce inseamna ca firmele si cetatenii vor putea sa isi recupereze banii mai repede, mai usor si fara costuri suplimentare. In imprejurari exceptionale, va fi in continuare posibil ca instantele sa blocheze executarea hotararii, de exemplu daca instanta din celalalt stat membru a incalcat dreptul la un proces echitabil.
3. Consumatorii si angajatii vor fi mai bine protejati in litigiile in instanta care implica state din afara UE. Pana in prezent, consumatorii s-au gasit de multe ori in imposibilitatea de a-si exercita drepturile atunci cand achizitionau bunuri de la un comerciant situat intr-o tara din afara UE care vindea produse intr-un stat membru al UE. In conformitate cu noile norme, in cazul oricarui litigiu de acest gen consumatorul va putea recurge la instantele din tara unde isi are resedinta, nemaifiind nevoit sa apeleze la instantele statului din afara UE.
4. Noile norme vor permite, de asemenea, angajatilor care lucreaza in UE sa initieze proceduri judiciare impotriva angajatorilor situati intr-o tara din afara UE recurgand la instantele din statul membru in care isi desfasoara in mod curent activitatea.
5. Va creste securitatea juridica in ceea ce priveste acordurile de alegere a forului intre societati comerciale. In trecut, acordurile de alegere a forului puteau fi conturnate prin declansarea litigiului intr-o instanta din alt stat membru al UE (si nu in forul ales), pentru a intarzia solutionarea litigiului. Noile norme in vigoare de maine vor pune capat acestor tactici abuzive, garantand ca forul ales beneficiaza de prioritate in cazul unor proceduri paralele”.

Noile norme europene au fost adoptate in urma unui studiu din 2010 prin care s-a constatat ca aproape 40% din agentii economici ar fi mai inclinati sa desfasoare activitati comerciale pe piete din afara tarii lor daca s-ar simplifica procedurile de solutionare a litigiilor in instanta in strainatate.

Comisia Europeana a propus in 2010 reformarea Regulamentului Bruxelles I. In urma aprobarii de catre Parlamentul European si de catre statele membre, normele au intrat in vigoare pe 10 ianuarie 2015, la doi ani dupa publicarea in Jurnalul Oficial al UE.

Reforma vizeaza eficientizarea cooperarii judiciare civile in Uniunea Europeana, in special prin asigurarea recunoasterii si executarii fara dificultate a hotararilor in alte state membre.

Sursa: hotnews.ro

Optimizarea relatiei agent economic – comisionar vamal

Majoritatea companiilor care sunt implicate in operatiuni vamale (de exemplu: import, export, antrepozitare) apeleaza de cele mai multe ori la serviciile comisionarilor vamali.

Pentru reprezentarea in vama in conditii optime a companiilor, comisionarii vamali au nevoie de anumite informatii si documente pentru indeplinirea formalitatilor vamale.

 Din experienta noastra comunicarea dintre companii si comisionarii vamali cu care lucreaza poate aduce avantaje de ambele parti, cum ar fi:

  • Pentru companii – optimizarea costurilor cu taxele vamale,
  • Pentru comisionarii vamali – optimizarea timpului alocat formalitatilor de vamuire.

Prin intermediul acestui seminar va vom aduce la cunostinta etapele care trebuie parcurse si informatiile pe care trebuie sa le comunicati comisionarilor vamali in timp util, pentru a transforma relatia pe care o aveti cu acestia intr-una care sa va aduca beneficii maxime.

De asemenea, vom efectua o prezentare detaliata a informatiilor/ documentelor necesare pentru a va asigura de faptul ca nu vor exista situatii in care procesul de vamuire sa se efectueze in detrimentul companiei dumneavoastra (de exemplu, stabilirea corecta a valorii in vama, determinarea codului tarifar si a originii marfii).

 Deloitte are placerea de a va invita la seminarul vamal interactiv „Optimizarea relatiei agent economic – comisionar vamal” unde veți avea ocazia să prezentati situatiile curente in materie de operatiuni vamale cu care va confruntati si sa aflati solutii pentru optimizarea acestora.

 Seminarul se va desfasura in ziua de 17 mai 2011 la Hotel Novotel Bucuresti.

 Prin intermediul formularului de inregistrare anexat veti putea adresa intrebari specifice, de interes pentru societatea dumneavoastra. Pentru a pastra caracterul interactiv al seminarului locurile sunt limitate si se vor distribui pe baza principiului primul venit, primul servit.

 Documente anexate:

Articole din aceeasi categorie:

  1. ANAF: Vamesii de la Biroul Vamal Constanta Sud au retinut pantofi sport in valoare de 90.000 euro
  2. ANAF: Vamesii de la Biroul Vamal Constanta Sud au retinut parfumuri in valoare de 242.000 de euro
  3. Codul vamal