Comisia Europeană a constatat că producătorul de energie Societatea „Complexul Energetic Hunedoara” a primit din partea României un ajutor de stat incompatibil, în valoare de aproximativ 60 de milioane EUR, prin patru împrumuturi finanțate din fonduri publice. În prezent, România trebuie să recupereze ajutorul ilegal și dobânzile aferente.
ajutoare de stat
CE a aprobat noi norme referitoare la ajutoarele de stat
Comisia Europeană a aprobat miercuri noi norme referitoare la ajutoarele de stat prin care anumite măsuri de sprijin public pentru porturi și aeroporturi, domeniul cultural și regiunile ultraperiferice sunt exceptate de la examinarea prealabilă a Comisiei.
The post CE a aprobat noi norme referitoare la ajutoarele de stat appeared first on Infolegal.ro.
MFP a aprobat două noi ajutoare de stat pentru industria auto locală în valoare totală de 225 milioane de lei
Ministerul Finanţelor a aprobat în luna decembrie a anului trecut două noi ajutoare de stat pentru industria auto locală, în valoare totală de 225 mil. lei (50 mil. euro) prin intermediul cărora grupurile Bosch şi Pirelli vor realiza investiţii totale de aproape un miliard de lei (220 mil. euro) şi vor crea o mie de locuri de muncă.
The post MFP a aprobat două noi ajutoare de stat pentru industria auto locală în valoare totală de 225 milioane de lei appeared first on Infolegal.ro.
Valoarea ajutoarelor de stat acordate de MFP din anul 2007 până în prezent este de 819 mil. euro
Valoarea ajutoarelor de stat acordate de Ministerul Finanţelor din anul 2007 până în prezent, pe toate schemele administrate, este de 819 mil. euro, care au mers către 93 de companii.
The post Valoarea ajutoarelor de stat acordate de MFP din anul 2007 până în prezent este de 819 mil. euro appeared first on Infolegal.ro.
Un sfert din ajutoarele de stat pentru investiţii cu impact major în economie au mers în doi ani către grupul german Bosch
Un sfert din ajutoarele de stat pentru investiţii cu impact major în economie au mers în doi ani către grupul german Bosch, iar dintr-un total de 14 proiecte selectate în doi ani pe aceeaşi schemă de ajutor de stat, nemţii au trei investiţii finanţate cu ajutor de stat.
The post Un sfert din ajutoarele de stat pentru investiţii cu impact major în economie au mers în doi ani către grupul german Bosch appeared first on Infolegal.ro.
Ministerul Finanţelor a aprobat ajutoare de stat pentru 23 de companii
Ministerul Finanţelor a aprobat ajutoare de stat pentru 23 de companii din sectoare precum industrie, call-centere, consultanţă sau IT, în timp ce pe lista respinşilor se află nume precum Bitdefender, Faurecia sau Delloite.
The post Ministerul Finanţelor a aprobat ajutoare de stat pentru 23 de companii appeared first on Infolegal.ro.
Ajutoare de stat de 436,37 milioane de lei pentru 9 proiecte de investiții, în perioada noiembrie 2014-iunie 2015
Ministerul Finanțelor Publice a acordat, în perioada noiembrie 2014 – iunie 2015, ajutoare de stat în valoare de 436,37 milioane de lei (aproximativ 100 de milioane de euro) pentru nouă proiecte de investiții, potrivit datelor postate pe pagina de Internet a instituției, consultată de AGERPRES.
The post Ajutoare de stat de 436,37 milioane de lei pentru 9 proiecte de investiții, în perioada noiembrie 2014-iunie 2015 appeared first on Infolegal.ro.
Consiliul Concurenţei dezvoltă cu fonduri europene un sistem IT de monitorizare al ajutoarelor de stat şi al celor de minimis
Consiliul Concurenţei va dezvolta cu fonduri europene un sistem IT de monitorizare şi control al ajutoarelor de stat şi al celor de minimis acordate din fonduri naţionale şi instrumente structurale.
The post Consiliul Concurenţei dezvoltă cu fonduri europene un sistem IT de monitorizare al ajutoarelor de stat şi al celor de minimis appeared first on Infolegal.ro.
Ce modificari importante aduce Legea 20/2015 in domeniul ajutoarelor de stat si concurentei
In M.Of. nr. 160 din data de 6 martie 2015 a fost publicata Legea nr. 20/2015 pentru aprobarea OUG nr. 77/2014 privind procedurile nationale in domeniul ajutorului de stat, precum si pentru modificarea si completarea Legii concurentei nr. 21/1996.
Comisia Europeana cere României să recupereze ajutoarele de stat incompatibile
În urma unei investigații amănunțite, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că suma plătită de România către doi investitori suedezi drept despăgubiri ca urmare a anulării unei scheme de ajutor pentru investiții încalcă normele UE privind ajutoarele de stat. Beneficiarii trebuie să ramburseze toate sumele deja primite, care sunt echivalente cu cele acordate în cadrul schemei de ajutoare care a fost anulată.