Avocatul Nicoleta Popescu (APADOR-CH): Nu poate să existe o soluționare a problemei supraaglomerării doar prin grațiere

Grațierea este o măsură pe termen scurt, iar statul trebuie să găsească acele măsuri complementare, care să vină alături de grațiere, dacă se dorește rezolvarea supraaglomerării, a declarat joi avocatul Nicoleta Popescu, de la APADOR-CH, în cadrul unei dezbateri asupra proiectului de lege privind grațierea.

The post Avocatul Nicoleta Popescu (APADOR-CH): Nu poate să existe o soluționare a problemei supraaglomerării doar prin grațiere appeared first on Infolegal.ro.

APADOR-CH a depus la Curtea Constituțională un amicus curiae în sprijinul demersului de clarificare a prevederilor Legii 90/2001

APADOR-CH a depus vineri la Curtea Constituțională a României o opinie juridică prin care solicită să se clarifice prevederile legii care îi împiedică pe politicienii condamnați să ocupe funcții de demnitate publică în Guvern, considerând că argumentele folosite de Avocatul Poporului sunt neîntemeiate.

The post APADOR-CH a depus la Curtea Constituțională un amicus curiae în sprijinul demersului de clarificare a prevederilor Legii 90/2001 appeared first on Infolegal.ro.

APADOR-CH: Transparența în perioada anterioară adoptării OUG privind codurile ar fi eliminat discuțiile

APADOR-CH consideră că transparența în perioada anterioară adoptării OUG privind modificarea codurilor penale ar fi eliminat orice discuții pe această temă, subliniind că o dezbatere publică ar fi fost benefică.

The post APADOR-CH: Transparența în perioada anterioară adoptării OUG privind codurile ar fi eliminat discuțiile appeared first on Infolegal.ro.

APADOR-CH protestează faţă de modul în care Guvernul a procedat la modificarea legislaţiei penale

Sub pretextul armonizării Codurilor cu ultimele decizii ale CCR și cu unele directive europene, Guvernul a adoptat în secret o ordonanță prin care aduce și alte modificări periculoase celor două Coduri, afectând astfel grav drepturi prevăzute în Constituție

The post APADOR-CH protestează faţă de modul în care Guvernul a procedat la modificarea legislaţiei penale appeared first on Infolegal.ro.

APADOR-CH a lansat portalul drepturicivile.ro

APADOR-CH a lansat portalul drepturicivile.ro. Acesta își propune să consolideze sistemul de protecție a drepturilor omului în România, prin dezvoltarea capacității de cunoaștere și revendicare a drepturilor individuale în rândul cetățenilor.

The post APADOR-CH a lansat portalul drepturicivile.ro appeared first on Infolegal.ro.

APADOR-CH protestează faţă de iniţiativa de a reintroduce în Codul penal infracţiunea de „Ofensă adusă unor însemne”

APADOR-CH și alte cinci organizații neguvernamentale protestează faţă de iniţiativa a 36 senatori şi deputaţi din coaliţia parlamentară majoritară, PSD-UNPR, de a reintroduce în Codul penal infracţiunea de „Ofensă adusă unor însemne” (redenumită „Ofensa adusă unor însemne naţionale”), infracţiune care tocmai fusese eliminată din legislaţia penală odată cu adoptarea noului Cod penal, se arată într-un comunicat al ONG-ului.

The post APADOR-CH protestează faţă de iniţiativa de a reintroduce în Codul penal infracţiunea de „Ofensă adusă unor însemne” appeared first on Infolegal.ro.

Romania a fost condamnata la CEDO pentru rele tratamente

CEDO a mai pronunţat, marţi, o condamnare la adresa României. Anca Cătălina Doiciu, o tânără bătută de un poliţist, la Predeal, în ianuarie 2001, va primi ca 11.000 de euro drept daune pentru rele tratamente şi lipsa unei investigaţii efective, anunţă APADOR-CH, într-un comunicat.

The post Romania a fost condamnata la CEDO pentru rele tratamente appeared first on Infolegal.ro.

APADOR-CH sustine atacarea Legii privind securitatea cibernetica la CCR

Reprezentantii APADOR-CH si Asociatiei pentru Tehnologie si Internet saluta demersul deputatilor liberali de a ataca legea securitatii cibernetice la CCR iar in sprijinul acestei initiative vor depune o sesizare "amicus curiae" la Curtea Constitutionala.