Domnul Agamemnon Dandanache, preacunoscut personaj al maestrului Caragiale, se întoarce în zilele noastre la sfârșitul programului de lucru către domiciliul conjugal. Este fericit. Este data de 18 mai, ziua de salarii, prin urmare în portofelul de piele ros de prea multe operații cu carduri bancare se află mica lui comoară, rodul muncii lunii precedente.

Mergând pe drumul către casă dintr-o cârciumă națională se aude glasul suav al unui lăutar. Melodia are caracter oriental, nu prea seamănă deloc cu sârba bătută cu strigături. Sufletul lui poftește la o porție de mititei însoțiți de o bere. Cu zâmbetul pe buze și cu politețea tipică dâmbovițeană este servit, iar domnul Dandanache tresare amuzat – primește bonul fiscal. Este pentru prima dată în ultimii ani! Se vede că celebra cârciumă a fost călcată de curând de hoardele invadatoare!

Nu, nu, nu mai suntem asediați de turci, tătari sau alte popoare războinici, a trecut pe acolo doar o echipă de la Antifraudă. Doi copilași pierduseră câte un leu pe jos, iar cârciuma a fost închisă pentru plus de casierie. Desigur, în ultimii zece ani toate bilanțurile au fost negative însă acesta a fost motivul de închidere. În fond, patronii doar fac muncă voluntară și sunt buni samariteni.

În sfârșit, cârciuma s-a redeschis printr-o anulare a procesului de contravenție dispusă de instanță. Era prea mare deranjul produs societății față de cei doi lei găsiți pe jos.

Agamemnon plătește mititeii și îi lasă ospătarului zâmbitor 10 lei bacșiș, să aibă și el de o bere, că doar face parte din clasa muncitoare. Băiatul se lumină la față, dispăru în fugă și până ca mioriticul nostru personaj să își dea seama ce se întâmplă revine ținând în mâna transpirată un alt bon fiscal. Fix 10 lei. La explicații scrie „Tips”, iar pe rândul doi, între paranteze „Bacșiș”.

Agamemnon se minună: „Vine sfârșitul lumii! Se fiscalizară mititeii din Rahova!”.

Sătul și fericit după o masă copioasă, celebrul nostru personaj începu să analizeze cei 10 lei dați ospătarului, imaginându-și că e proprietarul cârciumii, punându-se în pielea contabilului șef, dar și în pielea ministrului de finanțe ce a declarat nonșalant că nu o să se mai impoziteze acest bacșiș după ce sute de mii de oameni s-au îmbulzit să cumpere registre, să depună notificări și mai ales să fiscalizeze peșcheșul pe casa de marcat. Un celebru colaborator și-a exprimat o opinie foarte nonșalantă cu privire la atitudinea ministrului, însă educația nu ne-o permite să o redăm în scris.

Astfel, redăm raționamentul profesional al ilustrului predecesor.

Ce ar reprezenta bacșișul?  În primul rând ar reprezenta totuși o sumă bătută pe casa de marcat. Ar trebui să fie pentru că nodul gordian inițial a pornit de la închiderea cârciumii pentru plus de casierie. Cică au fost vânzări la negru. Foarte greșit, au fost vânzările în lumina zilei, le-a văzut toată lumea. Mă rog, ar mai fi și legea contabilității care spune că orice bun și activ deținut de societate trebuie înregistrat în contabilitate.

Dar sunt banii societății? Teoretic nu pentru ca sunt oferiți pentru calitatea servirii, practic da că pentru că sunt primiți în incinta cârciumii de un salariat al acesteia pentru bunuri sau servicii oferite în timpul programului de lucru.

În sfârșit, să presupunem că suntem de acord cu ordonanța Guvernului, banii se înregistrează în societate ca venituri. Sunt oare venituri impozabile la nivelul acesteia? Să ne amintim de unde am pornit: suntem în ziua de salariu a domnului Agamemnon ce pleacă acasă cu retribuția. După buget! Adică după impozit! Adică după ce i s-au reținut deja cei 16% impozit pe venit! Societatea îi primește ca recompensă suplimentară pentru bunuri sau servicii, adică după ce aceasta își realizează veniturile impozabile. Prin urmare, acest venit la nivelul societății ar trebui să fie unul neimpozabil pentru că nu este un venit de natură economică ci este doar o pomană încasată de la un client fericit. Lăsând deoparte că serviciul vândut aferent peșcheșului este deja impozitat.

Domnul Agamemnon își aduce aminte că a citit pe internet că unele cârciumi colectează TVA la bacșiș. Acum dumnealui nu știe dacă cei ce au colectat TVA au colectat de frică, din prudență sau așa au interpretat ei legea. La ultimul curs de TVA, lectorul cursului susținea că se va colecta TVA la o tranzacție ce îndeplinește cumulativ nu mai puțin de patru condiții, iar una dintre condiții a fost ca tranzacția să aibă o substanță economică reprezentând o livrare de bunuri sau o prestare de servicii.

Desigur, uitându-se pe bonul fiscal, Agamemnon mormăie în dinți: „Eu nu le-am dat banii ăștia pentru ceva. Mititeii și berea au fost plătite separat, deci nu mi-au făcut nicio livrare de bunuri sau prestare de servicii pentru celebrul tips. Mi-a plăcut de ei! Făcea parte din tradiție. Deci nu cred, nu e cu TVA”, concluzionează celebrul personaj.

Patronul cârciumii este tranșant: „Eu nu îmi păcălesc personalul, că le dau salarii mici ca să trăiască din bacșiș”. Decide prin regulament intern ca tot bacșișul lunar să fie dat salariaților. Contabilitatea a protestat un pic, nu pentru că nu ar fi înțeles mesajul ci pentru că nu au găsit capul de tabel prin care să împartă tipsul.

Contabilul era absolvent de facultate de contabilitate. Acolo li se spusese că cel mai inteligent cap din universitate este capul de tabel. Așa că a inventat unul. Și a mai stabilit o regulă: „bacșișul se împarte proporțional cu infinit din integrală aplicându-se o derivată de gradul trei din delta la puterea minus radical din 14”. Adică din burtă, că nu au instrucțiuni de completare!

Însă există o regulă contabilă, dacă activul este egal cu pasivul în orice entitate atunci și venitul din bacșiș trebuie să fie egal cu bacșișul. Deci e clar! Agamemnon cugetă mai departe: „Oare ce tip de cheltuială ar trebui să fie?” Păi ar trebui să fie o cheltuială nedeductibilă, că nici venitul nu a fost impozabil.

„Să nu ne oprim aici cu raționamentul”, continuă Agamemnon, „cheltuială la societate, dar venit la persoana fizică, că doar sunt doi contribuabili separați! Dar de care venit să fie? La prima vedere aș fi tentat să îl consider venit de natură salarială. De ce n-ar fi? Doar ospătarul era la muncă atunci când i-am dat tipsul! Și totuși nu e… salariul lui era deja cuprins în prețul mititeilor. Și totuși e venit la persoana fizică. Și mai e ceva, parcă mai era un articol prin Codul fiscal, ceva ce se lega de banii între persoanele fizice. Donații, cadouri… â. a, îmi aduc aminte, îi zicea dar manual conform Codului civil. Până la 25.000 lei e dar manual, conform Codului civil, și zice că acesta are putere derogatorie asupra tuturor legilor, iar asta este asimilată unei donații. Păi donațiile între persoanele fizice sunt scutite de impozit pe venit. Da, în cazul acesta este venit la persoana fizică, dar nu este impozabil. Ok, cred că i-aș lăsa neimpozabili!”.

Se lasă seara, iar a doua zi amicul nostru se prezintă la serviciu. Ce clădire mare și frumoasă! Intră în birou, pe ușa biroului stă scris mare:

„Ministrul Finanțelor Publice,
Agamemnon Dandanache”.

Ps. Autorii Tratatului de fiscalitate practică – optimizare fiscală C.H. BECK 2015 –  Adrian Bența, Mihaela Bența, Dragos Pătroi, sunt fericiți pentru abrogarea fiscalizării bacșișului și speră că taxarea acestuia va rămâne doar un studiu cognitiv.
Sursa: www.bentaconsult.ro