Avocatul Poporului sesizează CCR referitor la unele prevederi legale pe tema constituirii sindicatelor

Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din legea dialogului social, apreciind că acestea sunt contrare dreptului de asociere garantat de legea fundamentală, de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de Carta Socială Europeană.

The post Avocatul Poporului sesizează CCR referitor la unele prevederi legale pe tema constituirii sindicatelor appeared first on Infolegal.ro.

Drepturile omului sunt incalcate, cel mai des, in statele din Estul Europei

Tarile din Europa de Est au incalcat de cele mai multe ori Carta Sociala Europeana a drepturilor omului prin masurile de austeritate aplicate, potrivit unui raport al Consiliului Europei.

Carta Drepturilor Fundamentale – catalog al drepturilor la nivelul Uniunii Europene

Carta a fost adoptata initial la 7 decembrie 2000, in cadrul Conferintei interguvernamentale de la Nisa, fiind ulterior proclamata solemn la 12 decembrie 2007, la Strasbourg. In prezent, ea are aceeasi valoare juridica cu cea a tratatelor, in conformitate cu art. 6 alin. (1) TUE.

Sesiune de formare profesionala in apararea drepturilor romilor, 30-31 mai

Echipa de suport a Reprezentantului Special al Secretarului General al Consiliului Europei pentru problemele Romilor organizeaza la Bucuresti, in perioada 30-31 Mai 2012, o sesiune de formare profesionala destinata avocatilor implicati in apararea drepturilor Romilor in fata jurisdictiilor nationale.
  1. Dreptul national versus Conventia europeana a drepturilor omului
  2. Dreptul la locuinta este un drept european