modificarea Ordinului ministrului delegat pentru buget nr. 1.368/2014 privind prospectul de emisiune a titlurilor de stat emise în vederea despăgubirii persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A.

În Monitorul Oficial nr. 814 din 7 noiembrie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 1531/2014 al Ministerului Finanţelor Publice privind modificarea Ordinului ministrului delegat pentru buget nr. 1.368/2014 privind prospectul de emisiune a titlurilor de stat emise în vederea despăgubirii persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme.

CNIPMMR sustine infiintarea unei banci a IMM-urilor

Accesul greoi la finantare pentru IMM-uri, unul dintre motivele pentru care Ro­mania are de aproape trei ori mai putine astfel de firme pe cap de locuitor decat media europeana, se poate rezolva fie prin infiintarea unei banci dedicate creditarii unor astfel de intreprinderi, fie prin reorganizarea CEC-ului.

CNIPMMR sustine infiintarea unei banci a IMM-urilor

Accesul greoi la finantare pentru IMM-uri, unul dintre motivele pentru care Ro­mania are de aproape trei ori mai putine astfel de firme pe cap de locuitor decat media europeana, se poate rezolva fie prin infiintarea unei banci dedicate creditarii unor astfel de intreprinderi, fie prin reorganizarea CEC-ului.

Modificarea Ordinului ministrului delegat pentru buget nr. 1177/2014 privind prospectul de emisiune a titlurilor de stat emise in vederea despagubirii persoanelor fizice care au constituit depozite la C.E.C. – S.A. in vederea achizitionarii de autoturisme

In M.Of. nr. 708 din 29 septembrie 2014 a fost publicat Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 1309/2014 privind modificarea Ordinului ministrului delegat pentru buget nr. 1.177/2014 privind prospectul de emisiune a titlurilor de stat emise in vederea despagubirii persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. in vederea achizitionarii de autoturisme.
1 vizite

Modificări în prospectele de emisiune a titlurilor de stat emise în vederea despăgubirii persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C

În Monitorul Oficial nr. 643 din 1 septembrie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 1135/2014 al Ministerului Finanţelor Publice pentru modificarea Ordinului ministrului delegat pentru buget nr. 997/2014 privind prospectele de emisiune a titlurilor de stat emise în vederea despăgubirii persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. — S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme.

MFP va lansa titluri de stat pentru despagubirea persoanelor care au constituit depozite la CEC in vederea achizitionarii de autoturisme

In vederea despagubirii persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. — S.A. in vederea achizitionarii de autoturisme, Ministerul Finantelor Publice va lansa o emisiune de titluri de stat pe numele C.E.C. BANK—S.A., care se identifica prin seria CEC 2014.

Proiect pentru despagubirea deponentilor la CEC in vederea achizitionarii de autoturisme

Ministerul Finantelor Publice a publicat pe data de 25 iulie un proiect de ordonanta pentru completarea O.U.G. nr. 156/2007 privind despagubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la C.E.C. - S.A. in vederea achizitionarii de autoturisme.

Despagubiri pentru deponentii CEC care nu mai pot dovedi data constituirii depozitului

Ministerul Finantelor Publice propune, in dezbatere, un proiect de Ordonanta pentru completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 156/2007 privind despagubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. in vederea achizitionarii de autoturisme.

Procedura de despagubire a deponentilor ale caror depozite au fost transferate de la CEC la BRD

Statul va despagubi persoanele fizice care si-au transferat dupa 22 decembrie 1989 banii de la CEC la BRD pentru achizitionarea unui autoturism Dacia in limita unui plafon de 100 milioane de lei, prin emisiuni de titluri de stat, prima fiind lansata pe 4 august, cu scadenta la o luna, fara dobanda.