Recunoaşterea automată a calităţii de conducător de doctorat pentru cei care au obţinut calitatea în una dintre ţările UE

Metodologia se aplică persoanelor care au obţinut dreptul legal de a conduce doctorate în una dintre ţările Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European şi în Confederaţia Elveţiană şi într-o instituţie de învăţământ superior care se regăseşte în Lista universităţilor de prestigiu din alte state.

Teza de doctorat ar putea fi sustinuta in termen de 4 ani de la terminarea studiilor

In cursul zilei de luni, 18 februarie, Senatul a decis ca sustinerea tezei de doctorat se va putea face in termen de patru ani de la terminarea studiilor universitare de doctorat.