Conferința Internațională a Nediscriminării și Egalității de Șanse, Ediția 11, București, 14-16 noiembrie 2017

Ediția din acest an a Conferintei Internationale a Nediscriminării si Egalitătii de Sanse – NEDES are loc la București, Palatul Parlamentului, Sala Drepturilor Omului, în perioada 11 – 14 Noiembrie 2017.

The post Conferința Internațională a Nediscriminării și Egalității de Șanse, Ediția 11, București, 14-16 noiembrie 2017 appeared first on Infolegal.ro.

Conferința Internațională a Nediscriminării și Egalității de Șanse – NEDES, 24 – 26 Noiembrie

Conferința Internațională a Nediscriminării și Egalității de Șanse – NEDES, organizată în parteneriat de Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir” București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în cadrul proiectului de cercetare-dezvoltare ”Modalități de promovare a principiilor nediscriminării și egalității de șanse în societatea actuală”, are loc în perioada 24 – 26 noiembrie 2015.

ucdc-nedesOrganizată pentru prima dată în 2007, cu ocazia Anului European al Egalității de Șanse pentru toți și bucurându-se de un real interes atât în rândurile specialiștilor în domeniul drepturilor omului, cât și printre elevi, studenți și masteranzi, NEDES s-a dezvoltat, ajungând la ediția a IX-a în anul 2015.

Ca obiectiv principal, NEDES își propune să ofere specialiștilor din domeniul drepturilor omului posibilitatea de a se întâlni și, mai ales, de a schimba păreri despre modul în care principiul nediscriminării și cel al egalității de șanse sunt respectate în societatea românească și internațională.

NEDES are caracter internațional și se adresează tuturor celor interesați din România, dar și din străinătate, dorind să pună în valoare cercetările interdisciplinare și multidisciplinare.

Obiectivele conferinței NEDES 2015

  • Dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi întelegere a principiilor nediscriminării și egalităţii de şanse atât între bărbaţi şi femei, cât şi între diferitele categorii de persoane;
  • Dezvoltarea capacităţii de întelegere şi aplicare a dreptului obiectiv la nediscriminare şi egalitate de şanse;
  • Stimularea interesului pentru implicarea în eliminarea discriminărilor de orice fel;
  • Popularizarea principiului nediscriminării și egalităţii de şanse în toate mediile care ar putea fi interesate de tematica nediscriminării și egalităţii de şanse;
  • Creşterea gradului de conştientizare a tinerilor şi persoanelor adulte cu privire la necesitatea egalităţii de şanse şi a exercitării dreptului la nediscriminare;
  • Stimularea dezbaterilor, a schimburilor de idei şi de bune practici privind discursurile şi incitarea la crime atît la nivelul UE cât şi la nivelul statelor membre;
  • Diseminarea pe scară largă a informaţiilor privind dreptul la nediscriminare şi egalitatea de şanse prin elaborarea unui material în care să fie publicate comunicările din cadrul Conferinței.

Mai multe detalii pe pagina evenimentului.