Opinie: Consecintele amendarii OPCOM de catre Comisia Europeana

Intreprinderile afectate de comportamentul OPCOM au depus o reclamatie direct la Comisia Europeana iar aceasta a decis aplicarea unei sanctiuni severe intr-un interval scurt (aproximativ 1 an), raportat la durata medie a unor astfel de investigatii, ceea ce inseamna ca este vorba de o situatie foarte clara iar Comisia nu a avut nici un dubiu ca este vorba de un abuz de pozitie dominanta.

Efectele previzibile ale liberalizarii pretului la gazele naturale

Pretul gazelor destinate consumatorilor industriali a crescut de cateva ori anul acesta, potrivit calendarului de liberalizare a pietei asumat prin acordul cu Fondul Monetar International.

Efectele previzibile ale liberalizarii pretului la gazele naturale

Pretul gazelor destinate consumatorilor industriali a crescut de cateva ori anul acesta, potrivit calendarului de liberalizare a pietei asumat prin acordul cu Fondul Monetar International.

Despre inopozabilitatea unor acte normative si consecintele fiscale ale acestei sanctiuni

Autor:     

Asist. univ. drd. Cosmin Flavius Costas, Facultatea de Drept, UBB Cluj-Napoca, Avocat, Baroul Arad

      1. Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa:

    In vederea intrarii lor in vigoare, legile si celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotararile si ordonantele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autoritatilor administrative autonome, precum si ordinele, instructiunile si alte acte normative emise de conducatorii organelor administratiei publice centrale de specialitate se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I“.

    2. Raportat la obligatia de divulgare a actelor administrative cu caracter normativ, prin publicarea acestora in Monitorul Oficial, in doctrina recenta de drept administrativ s-a indicat cu deplin temei faptul ca actele administrative nepublicate exista, dar ele nu sunt obligatorii pentru particulari sau opozabile acestora [Ovidiu Podaru, Drept administrativ, vol. I – Actul administrativ (I). Repere pentru o teorie altfel, Ed. Hamangiu – Sfera juridica, Bucuresti, 2010, p. 261-262].

     3. In acest context, trebuie avute in vedere unele exemple de acte administrative cu caracter normativ pe care organele fiscale din Romania le aplica, fara a putea face dovada publicarii lor in Monitorul Oficial, conform exigentelor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.

    Astfel, de pilda, in cadrul unor litigii avand ca obiect determinarea obligatiilor in materie de TVA ale persoanelor fizice care au desfasurat tranzactii imobiliare in perioada 2005 – 2009, a fost ridicata problema necompetentei Directiilor Generale ale Finantelor Publice judetene de a efectua inspectii fiscale in acest domeniu. Necompetenta a fost evocata raportat la dispozitiile art. 31 si 99 C. pr. fisc., care atribuie aceasta competenta administratiilor finantelor publice de la domiciliul fiscal al contribuabililor.

    In aparare, Directia Generala a Finantelor Publice Cluj a prezentat instantei o copie a Ordinului presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 1172/2009, care aparent atribuie competenta efectuarii inspectiilor fiscale Directiilor Generale ale Finantelor Publice judetene.

    La solicitarea instantei de a se preciza Monitorul Oficial in care a fost publicat Ordinul presedintelului ANAF nr. 1172/2009, D.G.F.P. Cluj a precizat ca actul nu a fost publicat in Monitorul Oficial, fiind un ordin intern al ANAF care este destinat doar personalui ANAF, dar care cu toate ca este nepublicat in Monitorul Oficial, este opozabil contribuabililor, iar prin intermediul ordinului este delegata competenta de efectuare a inspectiilor fiscale privind persoanele fizice catre directiile judetene ale ANAF.

     4. In ceea ce ne priveste, nu putem impartasi o asemenea concluzie. Raportat la dispozitiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, pentru ordinul presedintelui A.N.A.F. nr. 1172/2009 exista obligatia de publicare in Monitorul Oficial. Atata timp cat aceasta obligatie nu a fost in mod legal indeplinita, este evident faptul ca nu s-a asigurat publicitatea (divulgarea) actului administrativ cu caracter normativ in cauza. Prin urmare, ordinul presedintelui A.N.A.F. nr. 1172/2009 nu este opozabil particularilor. 

    5. In materie fiscala, nepublicarea actului care confera competenta materiala pentru efectuarea inspectiei fiscale in favoarea Directiilor Generale ale Finantelor Publice are consecinte devastatoare. Astfel, in lipsa Ordinului nr. 1172/2009 din ordinea juridica, urmeaza a se aplica normele generale de competenta in materie fiscala, aceasta revenind Administratiilor Finantelor Publice si putand fi eventual delegala, in conditiile Ordinului presedintelui A.N.A.F. nr. 2311/2007. Aceasta constatare este insa valabila doar pentru inspectiile fiscale viitoare.

    In schimb, pentru inspectiile fiscale efectuate pana in prezent de catre Directiile Generale ale Finantelor Publice judetene, consecinta nepublicarii Ordinului presedintelui A.N.A.F. nr. 1172/2009 si deci a inopozabilitatii acestuia antreneaza nulitatea raportului de inspectie fiscala si a deciziei de impunere intocmite cu ocazia inspectiei fiscale. Aceasta concluzie se impune tocmai datorita caracterului de ordine publica a competentei (Ovidiu Podaru, op. cit., p. 103 – 104). Nulitatea raportului de inspectie fiscala si a deciziei de impunere pot fi invocate fie pe cale directa, in contextul unei actiuni in contencios fiscal, fie pe calea exceptiei de nelegalitate (art. 4 din Legea nr. 554/2004).

     6. Aceasta chestiune ar trebui sa retina si atentia Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, care este datoare sa atribuie consecintele juridice corecte in situatii similare. Concluzia noastra este formulata prin raportare la o solutie a Inaltei Curti, care releva un rationament similar fiscului. Astfel, in cadrul unei inspectii fiscale efectuate in anul 2006, Directia Generala a Finantelor Publice Arad a aplicat Metodologia de inspectie fiscala a TVA nr. 303271/27.12.2005 si a decis, pe baza acestei metodologii, ca TVA aferenta unor cheltuieli efectuate de contribuabil nu indeplinea conditiile pentru exercitarea dreptului de deducere. In contextul unei cereri de revizuire, societatea revizuienta a invocat faptul ca Metodologia in cauza, nepublicata vreodata in Monitorul Oficial, nu putea fi opozabila particularului.

    Decizia Inaltei Curti asupra acestor chestiuni a fost una care descalifica, din punct de vedere profesional, pe judecatorii care au solutionat aceasta cauza. Astfel, Inalta Curte a afirmat ritos in cuprinsul deciziei civile nr. 3525 din 2 iulie 2010 ca ” … metodologia a carei nepublicare o invoca revizuienta nu a produs efecte externe in raportul juridic dintre autoritatea fiscala si contribuabil“. Pe cale de consecinta, Inalta Curte a apreciat ca nu se impune sa discute despre sanctiunea nepublicarii metodologiei in Monitorul Oficial, inexistenta actului.

    Pentru motivele aratate mai sus, nu putem califica rationamentul Inaltei Curti decat ca fiind unul fundamental gresit. Din moment ce metodologia a fost aplicata, ea constituind temeiul juridic al raportului de inspectie fiscala, este evident faptul ca ea a produs efecte fata de contribuabil, fiindu-i opusa de fisc acestuia. Dimpotriva, contribuabilul a evocat in mod corect inopozabilitatea unui act nepublicat in Monitorul Oficial si, in lumina principiului european al securitatii juridice, era indreptatit sa obtina o solutie favorabila in sensul inlaturarii din cauza a metodologiei contestate.

Articole din aceeasi categorie:

  1. Rectificari ale unor acte normative
  2. Modificarea si completarea unor acte normative privind inregistrarea fiscala a contribuabililor
  3. Acte normative noi – 20 decembrie

Certificat de rezidenta fiscala. Neindeplinirea conditiilor de forma impuse de legea romana. Consecinte

In lipsa unui certificat de rezidenta fiscala eliberat de autoritatea fiscala competenta a statului de rezidenta, care sa corespunda cerintelor de fond si forma impuse de normele de aplicare a Codului de procedura fiscala roman, nerezidentii care obtin venituri in Romania nu pot invoca prevederile conventiei de evitare a dublei impuneri incheiata intre Romania si presupusul stat de rezidenta, impozitarea veniturilor urmand a fi realizata prin aplicarea cotei de 16 %, potrivit dispozitiilor art. 113 -116 din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal.

I.C.C.J,  Sectia contencios administrativ si fiscal, Decizia nr.749 din 11 februarie 2010

Reclamanta SC”OR”SRL a chemat in judecata Agentia Nationala de Administrare Fiscala – Directia Generala a Finantelor Publice  solicitand instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta sa dispuna anularea Deciziei nr.114/31.12.2008 emisa de parata si a deciziei de impunere nr.1204/6996 din 21 octombrie 2008, privind obligatiile fiscale suplimentare de plata; stabilite prin Raportul de inspectie fiscala nr.69996/21 octombrie 2008 si restituirea sumei de 604.405 RON.

            In motivarea actiunii reclamanta a aratat ca prin raportul de inspectie fiscala din 17 octombrie 2008  in conformitate cu art.116 alin.2 si 5 din Legeanr.571/2003 privind Codul fiscal, a fost calculat impozitul pe veniturile nerezidentilor, in suma de 469.77 lei prin  aplicarea cotei de impozitare de 16% asupra veniturilor brute, utilizand cursul de schimb stabilit de BNR la data platii veniturilor catre nerezidenti, iar pentru nerespectarea prevederilor legale privind achitarea impozitului pe veniturile nerezidentilor, la control au fost calculate majorari de intarziere de 134.630 lei.

            Reclamanta a mai aratat ca la data incheierii raportului de inspectie fiscala a atentionat reprezentantii Agentiei Nationale de Administrare Fiscala – Directia Generala a Finantelor Publice  Prahova ca SC”O LLC” este persoana rezidenta din punct de vedere al Codului fiscal avand sediul in SUA si a solicitat amanarea finalizarii actului 2-3 zile pentru a depune certificatul de rezidenta insa parata nu a dat curs acestei solicitari si a emis decizia de impunere nr.1204/69996/21.X.2008 ce a fost contestata in caile de atac.

            Curtea de Apel Ploiesti Sectia comerciala,  de contencios administrativ si fiscal , prin sentinta nr.126 din 29 iunie 2009 a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamanta SC”OR”SRL.

            Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta a retinut, in esenta, ca in cauza nu exista certificat de rezidenta fiscala sau mai exact pretinsul certificat de rezidenta fiscala este un document eliberat de un stat din SUA care nu indeplineste conditiile impuse de Normele metodologice emise in aplicarea Codului fiscal si, ca atare, nu poate produce efecte juridice.

            De asemenea, s-a statuat ca nefiind dovedita rezidenta, impozitarea veniturilor constand in comisioane obtinute  din Romania, de  firma O LLC se realizeaza in Romania, ca tara sursa a veniturilor, prin aplicarea cotei de 16%, conform Codului fiscal, astfel ca este neintemeiata actiunea.

            Impotriva acestei sentinte, a declarat recurs reclamanta, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie invocand ca temei legal dispozitiile art.304 pct.7 si 9 din Codul de procedura civila.

            Prin cererea de recurs, recurenta-reclamanta a adus, in esenta, urmatoarele critici sentintei atacate:

            In mod eronat instanta de fond a apreciat ca in cauza nu a fost facuta dovada existentei  unui certificat de rezidenta fiscala care sa satisfaca conditiile impuse de Normele metodologice emise in aplicarea Codului fiscal.

            Recurenta sustine ca prin aceasta apreciere s-au incalcat Conventia Internationala de Reciprocitate incheiata intre Romania si Statele Unite, conform Decretului nr.238/23.XII.1974, cu atat mai mult cu cat Normele Metodologice nu au existat la data incheierii conventiei.

            Se precizeaza ca nu exista o unitate de formular tipizat care sa ateste starea de rezidenta, astfel ca in mod gresit nu a fost retinut ca valabil certificatul de rezidenta in traducere legalizata depus la dosar si cel de infiintare al SC”O LLC Delaware”, care fac dovada ca aceasta societate nu are sediul in Cipru.

            Inalta Curte de Casatie si Justitie examinand sentinta atacata prin prisma criticilor invocate, a inscrisurilor ce se afla la dosarul cauzei, cat si sub toate aspectele, potrivit art.3041 din Codul de procedura civila, apreciaza ca recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmeaza a fi expuse.

            Situatia prevazuta de art.304 pct.7 din Codul de procedura civila  nu poate fi retinuta intrucat sentinta recurata cuprinde  toate mentiunile prevazute de art.261 alin.1 din Codul de procedura civila.

 De asemenea, in cauza nu sunt incidente, nici dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila.

            Astfel cum rezulta din inscrisurile de la dosarul cauzei, in perioada 2007-2008, recurenta-reclamanta  SC”OR”SRL a achitat, in baza contractului de mandat comercial nr.1/3.01.2006 si a facturilor emise catre SC O LLC, suma totala de 715 000 Euro, reprezentand comisioane pentru intermediere comerciala, astfel cum sunt definite de art.7 alin.1 pct.9 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

            Din ordinele de plata si extrasele de cont de la dosarul cauzei rezulta ca sumele de bani au fost, in fapt, virate in Cipru si nu in SUA, fapt necontestat.

            Instanta de recurs constata din inscrisurile ce se afla la dosar ca  societatea careia i-au fost platite  sumele de bani nu prezinta elementele de identificare ale firmei inscrise si inregistrate in Statul Delaware,  astfel cum rezulta din actul de infiintare.

            Prin urmare, se retine ca nu exista dovezi ca firma careia i-au fost platite veniturile din comisioane este aceeasi cu cea despre care recurenta sustine ca este rezidenta fiscal in Statul Delaware SUA, astfel ca nu se impune aplicarea Conventiei dintre Romania si SUA, privind evitarea dublei impuneri si prevenirea evaziunii fiscale, ratificata prin Decretul nr.238/1974.

            De asemenea, certificatul de rezidenta fiscala de care se prevaleaza recurenta nu prezinta suficiente elemente de identificare a societatii despre care se arata ca are rezidenta fiscala in Statul Delaware si i-a fost facuta plata pentru a fi apreciat ca atare in cauza de fata, si nici mentiunea expresa ca societatea a fost rezidenta fiscal in SUA in perioada 2007-2008.

            In consecinta, nu a fost dovedita rezidenta fiscala, astfel ca sunt corecte cele retinute de instanta de fond, in ceea ce priveste legalitatea actelor contestate in raport de dispozitiile art.113,114, 115 alin.1 lit.f, si art.116 alin.1,2, lit.c, art.118 din Legea nr.571/2003, privind Codul fiscal. Potrivit acestor prevederi legale, in lipsa unui certificat de rezidenta fiscala eliberat de autoritatea fiscala competenta a statului de rezidenta, nerezidentii care obtin venituri din Romania, in speta venituri din comisioane, au obligatia de a plati impozit pe veniturile obtinute din Romania de nerezidenti, in cota de 16% aplicata asupra veniturilor brute obtinute iar calcularea, retinerea si virarea de catre platitorii de venituri, respectiv de recurenta-reclamanta din cauza de fata.

            Deci nefiind facuta dovada rezidentei fiscale in sensul art.3 lit.b, cu referire la  impozitele supuse Conventiei mentionate, ratificata prin Decretul nr.238/1974, este  nefondata critica recurentei referitoare la incalcarea acestei conventii si implicit gresita aplicare a dispozitiilor incidente in speta din Codul fiscal si Normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003, privind Codul fiscal.

            In raport de cele retinute, recursul formulat a fost respins ca nefondat.

Articole din aceeasi categorie:

  1. ANAF: Cererea de certificat digital poate fi depusa la oricare unitate fiscala
  2. „Articolele 43 CE si 48 CE – Legislatie fiscala – Impozit pe profit – Unitate fiscala compusa dintr o societate mama rezidenta si una sau mai multe filiale rezidente – Prelevarea impozitului pe profit de la societatea mama – Excluderea filialelor nerezidente” HOTARAREA CURTII DE JUSTITIE A COMUNITATII EUROPENE (Camera a doua) 25 februarie 2010
  3. Modificarea Procedurii si conditiilor de inregistrare a operatorilor economici care comercializeaza in sistem angro sau en detail produsele energetice prevazute la art. 175 alin. (3) lit. a)-e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal