Despre lucrare
Tratatul este întocmit potrivit unei concepţii teoretico metodologice moderne, proprie doctrinei constituţionale occidentale, în special şcolii constituţionale franceze, care îmbină dintr o perspectivă comparativă analiza juridică a instituţiilor politice şi a mecanismelor de guvernare cu cercetarea politologică și sociologică a acestora. Din împletirea celor trei metodologii de cercetare a instituțiilor politice rezultă o imagine mai clară a mecanismelor de guvernare în societatea contemporană.
Demersul didactic se bazează, totodată, pe studierea concretă a modului în care statul în întregul său şi organismele sale se manifestă în viaţa socială ca fenomene politice.
Ediția 3 – analiză interdisciplinară cu caracter practic
Această triplă interferenţă a analizei structurilor de putere – politologică, juridică şi sociologică – are, în plus, avantajul de a pune în valoare caracterizarea tipologică a componentelor politice, juridice şi sociologice ale structurilor de putere.
Lucrarea pune în evidenţă faptul că apariţia organizaţiilor şi instituţiilor politice (organisme învestite cu prerogative de putere publică) a fost determinată de conştientizarea problemelor din sânul comunităţii, probleme care interesau întreaga colectivitate şi care nu puteau fi soluţionate individual, deşi de modul de rezolvare al acestora erau interesaţi toţi membrii comunității respective.