Procurori ai Parchetului de pe langa Judecatoria Husi, au inaintat, la data de 8 iulie 2011, instantei de judecata, propunerea de arestare preventiva a inculpatului VRANCEANU DECEBAL-LUCIAN sub aspectul savarsirii infractiunilor de delapidare in forma calificata continuata, fals intelectual in forma continuata, fals la legea contabilitatii si uz de fals, ambele in forma continuata. Magistratii Judecatoriei Husi au admis propunerea procurorilor si au dispus arestarea preventiva a inculpatului pentru o perioada de 29 de zile.
Probatoriul administrat in cauza, pana la acest moment al urmaririi penale, a relevat urmatoarea situatie de fapt:
In perioada 2005 – februarie 2011, inculpatul Vranceanu Decebal Iulian a fost angajat in cadrul unui Grup Scolar Tehnic din Husi, in functia de administrator financiar, iar printre atributiile sale de serviciu, erau si acelea de:
– efectuare a platilor catre furnizori, salariati;
– intocmire a situatiilor financiar-contabile;
– alte atributii referitoare la administrarea, gestionarea bunurilor si valorilor unitatii, inclusiv a sumelor de bani provenite de la institutiile mai sus aratate.
In aceasta calitate, inculpatul, in perioada 2009 – februarie 2011, si-a insusit din gestiune, in interes personal, suma de 400.000 lei, prin falsificarea unor inscrisuri.
Totodata, procurorii au mai retinut ca, prin intocmirea unor inscrisuri falsificate, a virat in conturile personale deschise la cinci banci de pe raza municipiului Husi suma de peste 50.000 lei, iar din sumele de bani ridicate din trezorerie in baza unor file CEC, de catre casierul unitatii, si-a insusit, prin aceeasi modalitate, suma de peste 200.000 lei.
In vederea recuperarii prejudiciului procurorii au dispus instituirea masurilor asiguratorii asupra bunurilor inculpatului.
Sursa: Parchetul de pe langa ICCJ
Articole din aceeasi categorie:
- Evaziune fiscala. Arestare preventiva
- Trafic de influenta. Propunere de arestare preventiva
- Directorul Biroului Vamal Ploiesti arestat pentru luare de mita si complicitate la infractiunea de fals intelectual