Curierul Judiciar nr. 5/2018

Numărul 5 al Curierului Judiciar este special dedicat
LEGILOR JUSTIȚIEI

revista fiind realizată cu sprijinul și sub coordonarea
Prof.dr. Ioan Leș și Prof.dr. Daniel Ghiță.

Curtea Constituţională a României: Răspunderea patrimonială pentru eroarea judiciară incumbă în primul rând statului

Curtea Constituţională a României (CCR) subliniază, în motivarea deciziei prin care a admis, parţial, sesizarea privind neconstituţionalitatea modificărilor aduse Statutului judecătorilor şi procurorilor, că răspunderea patrimonială pentru eroarea judiciară revine în primul rând statului, care se poate îndrepta ulterior numai împotriva magistratului care şi-a exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

Articolul Curtea Constituţională a României: Răspunderea patrimonială pentru eroarea judiciară incumbă în primul rând statului apare prima dată în Infolegal.ro.

CCR: Definirea erorii judiciare trebuie să fie clară, precisă şi previzibilă

Legiuitorul trebuie să aibă în vedere ca noţiunea de eroare judiciară să fie interpretată atât în litera, cât şi în spiritul Constituţiei, potrivit motivării deciziei Curţii Constituţionale a României (CCR) cu privire la modificările aduse Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

The post CCR: Definirea erorii judiciare trebuie să fie clară, precisă şi previzibilă appeared first on Infolegal.ro.

Statul va răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare

Comisia specială a decis, miercuri, că statului „îi revine dreptul” de a se îndrepta cu acţiune în regres împotriva judecătorului sau procurorului care cu reacredinţă sau neglijenţă a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii, statul nefiind obligat, aşa cum s-a discutat iniţial.

The post Statul va răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare appeared first on Infolegal.ro.

Proiect de lege: Cetăţenii afectaţi de sentinţe eronate pot să ceară despăgubiri de la magistraţi

Judecătorii şi procurorii care fac vinovaţi de erori judiciare vor fi obligaţi să plătească daune, faţă de stat sau faţă de persoanele care au fost vătămate de respectiva eroare judiciară.

The post Proiect de lege: Cetăţenii afectaţi de sentinţe eronate pot să ceară despăgubiri de la magistraţi appeared first on Infolegal.ro.

Ziua mondiala si europeana impotriva pedepsei cu moartea, 10 septembrie

Miercuri, 10 septembrie, este Ziua mondiala si europeana impotriva pedepsei cu moartea. Uniunea Europeana se opune aplicarii pedepsei capitale in toate cazurile si in toate circumstantele.

  1. Ziua mondiala a locuirii, 1 octombrie
  2. PE va discuta despre necesitatea numirii unui reprezentant special pentru drepturile omului
  3. ONU: Situatia economica mondiala este foarte periculoasa
  4. Ziua Internationala Anticoruptie – 9 decembrie