AVOCATURA ROMÂNEASCĂ SĂRBĂTOREŞTE ZIUA AVOCATULUI

Ziua avocatului este sărbătorită anul acesta, în contextul aplicării noilor coduri.

Citeam, nu de mult, o lucrare de referinţă pentru toţi avocaţii-“Viaţa între destin şi istorie”, scrisă de regretatul avocat Constantin Vişinescu, încercând să desluşesc destinul nostru ca avocaţi. Oricare dintre noi trece prin viaţă conform destinului care ne-a fost hărăzit. Este vorba de destinul numeroşilor avocaţi care se confruntă cu provocări în fiecare zi.

Scriu aceste rânduri sub impresia abordării, la recentul Congres al avocaţilor din 2014, a problemelor cu care se confruntă profesia de avocat.

Discutarea evoluţiei profesiei de avocat în raport de dificultăţile socio-economice în care se află fiecare dintre noi a reprezentat o constantă a luărilor de cuvânt în cadrul ultimelor congrese ale avocaţilor.

În mod similar, activitatea avocaţilor a fost analizată şi în raport de evoluţia sistemului judiciar.

Stârnit de realităţile existente în avocatura română, constat, cu dezamăgire, că asist la o pauperizare fără precedent a unui număr mare de avocaţi.

Efectele crizei determină mulţi avocaţi să părăsească această profesie. Provocările cu care se confruntă avocaţii generează, la rândul lor, exodul din această profesie, fiind nevoiţi să îşi croiască o nouă existenţă.

Aflu la ultimul Congres al Avocaţilor că media veniturilor lunare pe ţară, determinată prin raportare la numărul total al avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, este sub venitul mediu pe economia naţională.

Derapajele înregistrate în ultima perioadă cu referire la accesul la clientelă au adâncit şi mai mult diferenţierile între veniturile avocaţilor.

Temerile mele exprimate cu alt prilej, în privinţa evoluţiei avocaturii, s-au adeverit. Aglomerarea corpului de avocaţi determinată de o politică profesională inadecvată de primire în profesie până la organizarea unor examene corespunzătoare a generat, la rândul său, o agravare a acestei situaţii. Multi avocaţi au adoptat modalitatea suspendării din profesie, la cerere, nemaifiind astfel obligaţi să plătescă taxe şi contribuţii profesionale.

Demersurile făcute pentru lărgirea ariei profesionale au fost înlocuite, în ultima perioadă, cu cele axate pe protecţia penală a activităţii avocaţiale.

Codurile din materia penală conţin texte de lege adoptate în detrimentul avocaţilor, situaţie care a determinat înaintarea de propuneri în sensul corijării unor asemenea articole de lege.

Pentru identitate de gândire s-a simţit nevoia formulării de propuneri de modificare a legii profesiei de avocat în scopul apărării profesiei de avocat.

Apreciez că, pentru reglementarea unor asemenea situaţii, autorităţile cu drept de iniţiativă legislativă trebuie să dea curs propunerilor deja făcute.

Nu s-a ajuns până în momentul de faţă la clarificarea situaţiei avocaţilor cu venituri incerte sau a avocaţilor stagiari.

Crezul lor într-o independenţă bazată pe o clientelă proprie este spulberat zi de zi. Au fost şi sunt discuţii pe marginea acestor probleme dar care nu au nicio finalitate practică. O cunoaştere parţială şi lacunară a unei asemenea situaţii a creeat în spaţiul public opinii divergente, niciuna dintre ele nefiind în măsură să ducă la o soluţie corespunzătoare.

Nu cred că visul unui avocat, odată intrat în corpul de avocaţi, a fost acela de a presta numai avocatura din oficiu. Nu cred că idealul unui avocat stagiar a fost acela de a efectua activităţi de secretariat sau de curierat.

Cred, însă, că în rândul acestora sunt avocaţi foarte bine pregătiţi dar care nu au abilităţile necesare pentru a se “descurca” în acest hăţiş pe care ni-l oferă prestaţiile avocaţiale solicitate de diverse instituţii ale statului. Din păcate însă, odată cu trecerea timpului, aceşti avocaţi se îndepărtează tot mai mult de idealul lor.

Clientela se îndreaptă spre avocaţii care au provenit din alte profesii exercitate în diferite instituţii ale statului sau spre avocaţii care au recurs la un alt tip de publicitate decât cel prevăzut de lege.

Răspunzând acestor probleme, barourile au încercat să suplinească lipsa de clientelă prin prestaţii noi avocaţiale oferite de curatela specială sau de noile acţiuni promovate în materie penală şi civilă. Pe zi ce trece fiecare avocat îşi evaluează existenţa sa numai în contextul profesional, social, politic, moral şi intelectual al epocii în care trăieşte, constatând cu tristeţe că se îndepărtează de această nobilă profesie care se numeşte “avocatură”.

Într-o discuţie recentă cu confraţii mei am surprins mai bine realitatea din avocatura bucureşteană, mulţi dintre ei fiind înclinaţi să evidenţieze situaţii negative din justiţia noastră. În opinia lor noile coduri nu şi-au atins scopul pentru care au fost adoptate, soluţionarea cauzelor deferite justiţiei se face într-o perioadă îndelungată.

Perceperea avocaţilor ca „duşmani” sau „adversari” ai unor profesii de către unii participanţi la actul de justiţie a avut consecinţe nefaste pe planul raporturilor profesionale dintre avocaţi şi clienţi. Justiţiabilii sunt beneficiarii prestaţiilor avocaţiale. Istoria a demonstrat şi demonstrează că nu se poate înfăptui actul de justiţie decât cu participarea în egală măsură a avocaţilor, magistraţilor, consilierilor juridici, executorilor judecătoreşti, notarilor, grefierilor şi poliţiştilor.

Scriu aceste rânduri sub impresia abordării de către colegii noştri din alte state la recentul Summit UIA (Uniunea Internaţională a Avocaţilor) al Preşedinţilor de Barouri, care s-a desfăşurat la sediul Naţiunilor Unite din New York, şi la care am participat, a tematicii referitoare la dezvoltarea şi aplicarea dreptului internaţional.

Cu acest prilej am trăit sentimentul că facem parte dintr-o mare familie a avocaturii internaţionale care ştie să îşi stabilească, în mod corespunzător, direcţiile sale profesionale. Acest sentiment îşi are sorgintea în dorinţa fiecărui avocat din toată lumea de a se înscrie pe coordonatele sociale ale timpului în care trăim.

Am aflat, cu uimire, că sunt state din lumea a treia în care puterea nu doreşte să recunoască profesia de avocat. De asemenea, am rămas surprins de atitudinea violentă a puterii faţă de unii avocaţi din alte state. Şi totuşi, m-am complăcut cu gândul că trăiesc într-o ţară în care asemenea practici negative nu-şi găsesc locul. Mă bucură ideea schimbării mentalităţilor unor participanţi la actul de justiţie în sensul normalizării relaţiilor profesionale.

Compromisul în activitatea justiţiei are efecte negative pe perioade îndelungate.

Evident, am avut deosebita plăcere, să constat că sunt state în care raporturile dintre avocaţi şi reprezentanţii celorlalte profesii sunt caracterizate într-o notă laudativa.

Scriu aceste rânduri sub impresia abordării altor probleme de către colegii noştri din Uniunea Europeană la întâlnirea recentă avută la Sala de Consiliu a Baroului Bucureşti, cu consilierii acestui barou.

Temele abordate s-au referit la modul în care sunt executate hotărârile de condamnare cu închisoarea în regim de detenţie. Cu această ocazie au fost puse în evidenţă principalele carenţe existente în sistemul nostru de executare a pedepselor cu închisoarea dar şi aspecte care vizau unele deficienţe ale acestui regim de executare în ţările din Occident.

Integrarea prevederilor referitoare la publicitatea formelor de exercitare a profesiei în Statutul profesiei de avocat din Decizia interpretativă a Consiliului U.N.B.R. nr.523/2009 a generat un lanţ de reacţii din partea unor societăţi comerciale care administrează site-uri de informaţii cu conţinut de publicitate şi promovare profesională pentru avocaţi, culminând cu memoriul înaintat către U.N.B.R. de un număr de 36 de avocaţi “specializaţi în dreptul afacerilor” care au solicitat înlocuirea sau înlaturarea unora din aceste texte de lege. Indiferent de forma de exercitare a profesiei de avocat, prin intermediul diverselor site-uri, în momentul de faţă, unii avocaţi recurg la reclamă, înfrângând dispoziţiile din Statutul profesiei de avocat.

Mijloacele de publicitate sunt diverse, plecând de la reclame referitoare la “cei mai buni avocaţi” şi ajungând până la racolarea clientelei prin practicarea unui discount pentru asistenţă juridică în faţa instituţiilor statului.

Barourile chemate să aplice dispoziţiile din Statutul profesiei de avocat se confruntă cu situaţii inedite determinate de sfidarea de către unii avocaţi a normelor în vigoare. Într-un asemenea context sunt neîmpliniri şi dificultăţi în realizarea de către barouri a unui asemenea obiectiv de politică profesională.

Pe fondul deteriorării grave a imaginii justiţiei actuale, unii justiţiabili au o mentalitate deformată cu privire la prestaţiile avocaţiale, fiind apreciaţi avocaţii care “au intrare”.

Numai eradicarea completă a fenomenelor negative din întreaga noastră activitate poate să ducă la recăpătarea încrederii cetăţeanului în justiţie. Nemulţumirile avocaţilor oneşti şi cinstiţi faţă de asemenea practici sporesc în contextul actual.

Prin eforturi conjugate suntem capabili să punem stavilă situaţiei creeate.

Am ajuns la vorbele lui George Topârceanu:”am câştigat deşi aveam dreptate” .

Asist la reacţiile avocaţilor faţă de propunerile ce vizează susţinerea unor examene de agrementare şi de înscriere în Tabloul avocaţilor, cu drept de a pune concluzii în căile de atac, exclusiv de către avocaţii interesaţi, cu menţiunea că asemenea propuneri nu afectează drepturile căştigate de avocaţii înscrişi în barouri până la data adoptării lor de către Parlament.

Ca atare, ar urma, ca pe viitor, în cazul admiterii propunerii de către Parlament, viitorii avocaţi să fie împărţiţi în două categorii: o parte care să aibă dreptul de a pleda la toate instanţele de fond şi de a oferi consultanţă juridică şi cealaltă parte care ar urma să înfăptuiască toate activităţile relative la exercitarea controlului judiciar al hotărârilor pronunţate de instanţele judiciare.

Teama de a nu comite erori de apreciere mă determină să nu-mi exprim un punct de vedere vis-a vis de problema abordată. Este greu să îmi expun gândurile în legătură cu viitorul unei noi generaţii de avocaţi.

Izvorâtă din străfundurile unei conştiinţe urmărite de idei, dorinţa mea se referă la posibilitatea viitorilor avocaţi de a îşi decide singuri soarta.

Asist, în această perioadă, la dispute legate de posibilitatea trecerii dintr-o profesie juridică în alta, fără examen şi fără restricţii. Rămâne în faza de deziderat şi această problemă.

Nu de mult opinia lansată de Preşedintele Asociaţiei Procurorilor din România, potrivit căreia accesul în ambele profesii, de procuror şi de avocat să se facă fără examen, în anumite condiţii, a avut darul să stârnească un real interes.

Cred, în continuare, într-o solidaritate profesională a avocaţilor. Regret însă existenţa unor presiuni externe corpului profesional, despre care vorbea preşedintele U.N.B.R. la acest Congres, capabile să distorsioneze această unitate profesională.

Ca martor al realităţilor din avocatura românească, am datoria să rostesc gândul meu cinstit în faţa corpului de avocaţi, şi anume că este momentul să punem capăt confruntărilor de orgolii.

Doresc tuturor avocaţilor, la ceas de sărbătoare, succese depline care să dea României un impuls dezvoltării sale.
Av. Ion Ilie-Iordăchescu,
Decanul Baroului Bucureşti