Templeton Frontier Markets Fund a vândut în decurs de două zile un total de 3,1 milioane acţiuni OMV Petrom

Templeton Frontier Markets Fund, fond deţinut de Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, a vândut în decurs de două zile un total de 3,1 milioane acţiuni OMV Petrom, la un preţ total de 1,08 mil. lei, potrivit calculelor ZF pe baza datelor BVB.

Articolul Templeton Frontier Markets Fund a vândut în decurs de două zile un total de 3,1 milioane acţiuni OMV Petrom apare prima dată în Infolegal.ro.

Societatea Naţională Nuclearelectrica a câştigat litigiul cu Fondul Proprietatea

Societatea Naţională Nuclearelectrica a câştigat litigiul iniţiat de Fondul Proprietatea, instanţa constatând faptul că SNN a acţionat legal în cadrul operaţiunii de majorare a capitalului social cu aport în numerar al statului român în valoare de 194.376.700 lei, reprezentând valoarea alocaţiilor bugetare aferente perioadei 2006 – 2009 pentru realizarea Unităţii 2 şi pentru finanţarea lucrărilor la Unităţile 3-5 de la CNE Cernavodă, potrivit unui raport transmis luni Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Articolul Societatea Naţională Nuclearelectrica a câştigat litigiul cu Fondul Proprietatea apare prima dată în Infolegal.ro.

Fondul Proprietatea a vândut toată participaţia pe care o deţine la Conpet

Fondul Proprietatea a vândut toată participaţia pe care o deţine la Conpet, de peste jumătate de milion de acţiuni, respectiv 6,06% din companie, reiese dintr-un anunţ publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Articolul Fondul Proprietatea a vândut toată participaţia pe care o deţine la Conpet apare prima dată în Infolegal.ro.

Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni de pe segmentul principal al BVB a crescut cu 67,4% în primele două luni din acest an

Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni de pe segmentul principal al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a crescut cu 67,4%, în primele două luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2017, la peste 2,558 miliarde lei, reiese din datele operatorului pieţei de capital.

The post Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni de pe segmentul principal al BVB a crescut cu 67,4% în primele două luni din acest an appeared first on Infolegal.ro.

Fondul Proprietatea a răscumpărat 1,2 miliarde acțiuni

Franklin Templeton Investment Management Ltd. United Kingdom, sucursala București, administrator de investiții al Fondului Proprietatea, a anunțat că a încheiat oferta publică de răscumpărare, în legătura cu cel de-al nouălea program de răscumpărare, și a achiziționat 1,2 miliarde acțiuni la un preț de 0,9350 lei/titlu.

The post Fondul Proprietatea a răscumpărat 1,2 miliarde acțiuni appeared first on Infolegal.ro.

BVB: Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni de pe segmentul principal al pieţei de capital româneşti a crescut cu 141% săptămâna trecută

Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni de pe segmentul principal al pieţei de capital româneşti a crescut cu 141% săptămâna trecută, comparativ cu cea precedentă, la peste 232 milioane lei, reiese din datele Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

The post BVB: Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni de pe segmentul principal al pieţei de capital româneşti a crescut cu 141% săptămâna trecută appeared first on Infolegal.ro.