Templeton Frontier Markets Fund a vândut în decurs de două zile un total de 3,1 milioane acţiuni OMV Petrom

Templeton Frontier Markets Fund, fond deţinut de Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, a vândut în decurs de două zile un total de 3,1 milioane acţiuni OMV Petrom, la un preţ total de 1,08 mil. lei, potrivit calculelor ZF pe baza datelor BVB.

Articolul Templeton Frontier Markets Fund a vândut în decurs de două zile un total de 3,1 milioane acţiuni OMV Petrom apare prima dată în Infolegal.ro.

Oana Truţă, vicepreşedinte al Franklin Templeton: Guvernanţa corporativă este pusă în pericol în Parlament

Guvernanţa corporativă este pusă în pericol în Parlament, iar dacă unele dintre prevederi ar fi aprobate, listările companiilor de stat vor fi blocate, se arată într-o prezentare a Oanei Truţă, vicepreşedinte şi analist de investiţii la Franklin Templeton.

Articolul Oana Truţă, vicepreşedinte al Franklin Templeton: Guvernanţa corporativă este pusă în pericol în Parlament apare prima dată în Infolegal.ro.

Profitul net al Fondului Proprietatea a scăzut în luna octombrie cu 270 de milioane de lei

Profitul net al Fondului Proprietatea (FP), emitent care în România a avut mai multe operaţiuni de lichidare în ultimii ani, a scăzut în luna octombrie cu 270 de milioane de lei, la 303 mil. lei, potrivit raportului aferent primelor 10 luni.

The post Profitul net al Fondului Proprietatea a scăzut în luna octombrie cu 270 de milioane de lei appeared first on Infolegal.ro.

Administratorul unic Franklin Templeton l-a numit pe Johan Meyer co-manager de portofoliu al Fondului Proprietatea

Administratorul unic Franklin Templeton l-a numit pe Johan Meyer co-manager de portofoliu al Fondului Proprietatea, unde va lucra cu managerul din ultimii 6 ani al FP, Greg Konieczny.

The post Administratorul unic Franklin Templeton l-a numit pe Johan Meyer co-manager de portofoliu al Fondului Proprietatea appeared first on Infolegal.ro.

Autoritatea de Supraveghere Financiară se im­plică în administrarea Fondului Proprietatea,

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a obli­gat Franklin Templeton să prezinte acţionarilor Fon­du­lui Proprietatea (FP) în ce măsură răscumpărările şi re­tur­nă­rile de capital au avut efectul scontat şi să le prezinte so­lu­ţii alternative care să fie corelate cu obiectivul fun­da­men­tal de administrare, respectiv reinvestirea banilor ob­ţi­nuţi din vânzarea activelor pe baza unei strategii bine definite.

The post Autoritatea de Supraveghere Financiară se im­plică în administrarea Fondului Proprietatea, appeared first on Infolegal.ro.

Franklin Templeton organizează a opta ediție a Zilelor Analiștilor și Investitorilor

Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, organizează a opta ediție a Zilelor Analiștilor și Investitorilor în perioada 27 – 29 octombrie 2015, în București, potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES.

The post Franklin Templeton organizează a opta ediție a Zilelor Analiștilor și Investitorilor appeared first on Infolegal.ro.

Franklin Templeton anunţă în septembrie dacă mută administrarea activelor Fondului Proprietatea pe o entitate afiliată

Noua lege a fondurilor de investiţii alternative, categorie din care face parte Fondul Proprietatea (FP), impune reguli stricte privind capitalul social minim al administratorului.

The post Franklin Templeton anunţă în septembrie dacă mută administrarea activelor Fondului Proprietatea pe o entitate afiliată appeared first on Infolegal.ro.

Statul va incasa 700-900 mil. lei din taxa pe constructii speciale

Fondul Proprietatea (FP) a estimat ca statul va incasa din taxa pe constructii speciale intre 700 milioane lei si 900 milioane lei, aproape dublu fata de suma avansata de autoritati, de 488 mil. lei.