BERD a cumpărat o participaţie de 4,4% din dezvoltatorul imobiliar Globalworth

BERD a cumpărat o participaţie de 4,4% din dezvoltatorul imobiliar Globalworth, ca parte dintr-o campanie de sprijinire a creşterii protofoliului de proprietăţi al companiei şi a operaţiunilor din România, precum şi de extindere în Polonia.

The post BERD a cumpărat o participaţie de 4,4% din dezvoltatorul imobiliar Globalworth appeared first on Infolegal.ro.

Fondul de investiţii în real estate Globalworth şi-a majorat valoarea portofoliului până la 1,04 miliarde de euro

Fondul de investiţii în real estate Globalworth, controlat de omul grec de afaceri Ioannis Papalekas, şi-a majorat valoarea portofoliului până la 1,04 miliarde de euro în prima jumătate a acestui an. Suma reprezintă valoarea activelor pe care compania le are în România şi care însumează peste 435.000 de metri pătraţi.

The post Fondul de investiţii în real estate Globalworth şi-a majorat valoarea portofoliului până la 1,04 miliarde de euro appeared first on Infolegal.ro.

Globalworth a demarat listarea de obligațiuni corporative pe Bursa de Valori București

Compania de investiții imobiliare, Globalworth, a demarat, începând de luni, listarea de obligațiuni corporative în valoare de 550 de milioane de euro pe Bursa de Valori București (BVB).

The post Globalworth a demarat listarea de obligațiuni corporative pe Bursa de Valori București appeared first on Infolegal.ro.

ASF a aprobat emisiunea obligaţiunilor de 550 de milioane de euro ale Globalworth pe BVB

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat emisiunea obligaţiunilor de 550 de milioane de euro ale Globalworth, cel mai mare jucător de pe piaţa clădirilor de birouri din România, pe bursa de la Bucureşti, se arată într-un comunicat al instituţiei.

The post ASF a aprobat emisiunea obligaţiunilor de 550 de milioane de euro ale Globalworth pe BVB appeared first on Infolegal.ro.