RIL admis privind termenul în care se pot formulare cereri și excepții conform art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală

Termenul în care inculpatul, persoana vătămată și celelalte părți pot formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală este un termen de recomandare.

Radu și Asociații SPRL I EY Law – O nouă hotărâre de referință a ICCJ în ceea ce privește societățile de leasing

Echipa de avocați a Radu și Asociații SPRL I EY Law a obținut pentru Mercedes-Benz Leasing IFN SA o soluție care va schimba practica ANAF de a reîncadra contractele de leasing ca operațiuni de livrare de bunuri.

The post Radu și Asociații SPRL I EY Law – O nouă hotărâre de referință a ICCJ în ceea ce privește societățile de leasing appeared first on Infolegal.ro.

ICCJ: Conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol neînmatriculat nu întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) şi art. 335 alin. (1) C.pen.

În Monitorul Oficial nr. 479 din 26 iunie 2017 a fost publicată Decizia nr. 11 din 12 aprilie 2017 a ICCJ – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală privind interpretarea dispoziţiilor art. 334 alin. (1) şi art. 335 alin. (1) din Codul penal.

ICCJ: Art. 56 alin. (1) lit. f) C.muncii se aplică numai în situaţia în care condamnatul execută efectiv pedeapsa în penitenciar

În Monitorul Oficial nr. 470 din 22 iunie 2017 a fost publicată Decizia nr. 15 din 6 martie 2017 a ICCJ – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept privind modul de aplicare a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii).

Imobilele achiziţionate prin programul Prima casă nu pot fi executate silit decât cu acordul MFP şi al băncii finanţatoare

În Monitorul Oficial nr. 460 din 20 iunie 2017 a fost publicată Decizia nr. 32 din 15 mai 2017 a ICCJ, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept privind interpretarea sintagmei „interdicţia de înstrăinare a locuinţei pe o perioadă de 5 ani”, cuprinsă în prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 60/2009.

HP admis privind analizarea condițiilor de muncă și încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale

Conform ICCJ, instanța de judecată de drept comun nu poate proceda ea însăși la analizarea condițiilor de muncă ale reclamanților și, dacă este cazul, la încadrarea locurilor de muncă ale acestora în condiții speciale, în situația în care angajatorul pârât nu a urmat procedura de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale, nu există un aviz al Comisiei pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiții speciale și unitatea nu este nominalizată în anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010.