Pierd din vedere executivii din imobiliare oportunitățile oferite de tehnologie?

Sectorul imobiliar pare a fi în urmă și atunci când vine vorba despre atragerea forței de muncă cu abilități digitale. Raportul global CEO Survey, realizat de PwC, arată că doar 43% dintre executivii din sectorul imobiliar, comparativ cu 60% per total, și-au redefinit strategia de resurse umane astfel încât să poată angaja astfel de talente.

Valoarea tranzacțiilor de pe piața de investiții imobiliare a depășit 400 de milioane de euro în primul semestru

În primele șase luni au fost încheiate tranzacții mari în sectoarele de industrial și retail, cele mai importante fiind vânzarea depozitului Dacia Pitești către Globalworth, pentru un total de 42,5 milioane euro, respectiv tranzacția dintre Iulius Group și Atterbury Group.

The post Valoarea tranzacțiilor de pe piața de investiții imobiliare a depășit 400 de milioane de euro în primul semestru appeared first on Infolegal.ro.

Silviana Badea: Statul ar trebui să modifice legea astfel încât fondurile de pensii să investească câteva procente în imobiliare

Statul ar trebui să modifice legea astfel încât fondurile de pensii să investească câteva procente în imobiliare, a declarat Silviana Badea, șeful Departamentului de Investiții al firmei de consultanță imobiliară JLL România, într-o conferință de presă.

The post Silviana Badea: Statul ar trebui să modifice legea astfel încât fondurile de pensii să investească câteva procente în imobiliare appeared first on Infolegal.ro.

BNR: Companiile din construcţii şi imobiliare au în continuare cel mai mare risc de credit

Companiile din construcţii şi imobiliare au în continuare cel mai mare risc de credit, rata împrumuturilor neperformante ajungând în acest caz la 29,5%, la sfârşitul primelor nouă luni din acest an, în timp ce sectorul servicii şi utilităţi are una dintre cele mai scăzute rate de neperformanţă, potrivit datelor Băncii Naţionale.

The post BNR: Companiile din construcţii şi imobiliare au în continuare cel mai mare risc de credit appeared first on Infolegal.ro.

Investițiile imobiliare de pe piața românească, din perioada ianuarie-iunie, au totalizat 340 milioane de euro

Investițiile imobiliare de pe piața românească, din perioada ianuarie-iunie a anului curent, au totalizat 340 milioane de euro, nivel cu 80% mai mare decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor firmei de consultanță imobiliară JLL.

The post Investițiile imobiliare de pe piața românească, din perioada ianuarie-iunie, au totalizat 340 milioane de euro appeared first on Infolegal.ro.

Gheorghe Piperea: Sistemul bancar şi piaţa imobiliară sunt într-o criză perpetuă

Un raport ING arată că un amendament prin care s-ar exclude Programul „Prima Casă“ din legea dării în plată, în Camera Deputaților, care este cameră decizională pe actul normativ, “ar reduce costurile potenţiale pentru bănci, limitând posibilitatea unor eventuale abuzuri”.

The post Gheorghe Piperea: Sistemul bancar şi piaţa imobiliară sunt într-o criză perpetuă appeared first on Infolegal.ro.

Vicepreşedintele ASF susţine că România are nevoie de un fond suveran fie în domeniul energiei, fie în sectorul imobiliar

Mircea Ursache, vicepreşedintele responsabil de piaţa de capital din cadrul Autorităţii de Supraveghere Fi­nan­ciară (ASF), susţine că România are nevoie de un fond suveran fie în domeniul energiei, fie în sectorul imobiliar.

The post Vicepreşedintele ASF susţine că România are nevoie de un fond suveran fie în domeniul energiei, fie în sectorul imobiliar appeared first on Infolegal.ro.

BNR: Companiile care activează în sectorul construcţii şi imobiliare prezintă cel mai ridicat risc de credit

Companiile care activează în sectorul construcţii şi imobiliare prezintă în continuare cel mai ridicat risc de credit, rata împrumuturilor neperformante ajungând în acest caz la 24% la finele lunii iunie.

The post BNR: Companiile care activează în sectorul construcţii şi imobiliare prezintă cel mai ridicat risc de credit appeared first on Infolegal.ro.

Avocatul Francisc Peli, managing partner al firmei PeliFilip: Piaţa locală de real estate se află la începutul unui nou ciclu de creştere

Avocatul Francisc Peli, managing partner al firmei PeliFilip şi unul dintre cei mai reputaţi consultanţi juridici din sectorul imobiliar, apreciază că piaţa locală de real estate se află la începutul unui nou ciclu de creştere, tendinţă manifestată printr-un interes mai mare pentru achiziţii de terenuri şi o creştere a apetitului de finanţare din partea băncilor.

The post Avocatul Francisc Peli, managing partner al firmei PeliFilip: Piaţa locală de real estate se află la începutul unui nou ciclu de creştere appeared first on Infolegal.ro.

Principalele sectoare cu risc de insolventa in anul 2015

Tendintele noi anul acesta le reprezinta industria farma si domeniul transporturilor, insa imobiliarele si constructiile vor ramane in continuare de actualitate si ele. Acestea sunt principalele sectoare care vor intampina dificultati financiare in 2015, conform unui studiu realizat de CITR, liderul pietei de insolventa din Romania.