Legea care scapă primarii de incompatibilitate a fost declarată neconstituţională de Curtea Constituţională

Sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind Legea serviciilor comunitare, care prevede, printre altele, că primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene pot fi reprezentanţi în Adunările Generale ale Acţionarilor de la asociaţiile de utilităţi publice, a fost admisă, miercuri, de CC.

The post Legea care scapă primarii de incompatibilitate a fost declarată neconstituţională de Curtea Constituţională appeared first on Infolegal.ro.

Klaus Iohannis a pledat pentru modificarea legislației privind incompatibilitățile din administrația locală

Șeful statului a pledat pentru modificarea legislației privind incompatibilitățile din administrația locală, în contextul în care social-democrații au avut mai multe tentative în acest sens.

The post Klaus Iohannis a pledat pentru modificarea legislației privind incompatibilitățile din administrația locală appeared first on Infolegal.ro.

Nominalizarea lui Mihnea Motoc retrasa din cauza unei incompatibilitati

Mihnea Motoc a renuntat sa mai fie nominalizat pentru postul de ministru de Externe dupa ce sotia sa, judecatoarea Iulia Motoc, magistrat la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, i-a sesizat faptul ca o astfel de numire i-ar crea ei o situatie de incompatibilitate la CEDO, afirma surse oficiale.

ICCJ amana pentru 25 noiembrie dezbaterea dosarului de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis

Inalta Curte de Casatie si Justitie a amanat marti, pentru 25 noiembrie, dosarul in care primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost declarat in stare de incompatibilitate de Agentia Nationala de Integritate (ANI). Informatia a fost publicata in sistemul informatic al instantei supreme, fara sa fie indicat motivul pentru care dosarul a fost amanat.