Procedurile de primire a suporterilor fata de care s-a dispus masura de siguranta a interzicerii accesului la competitii

Masura interzicerii accesului se duce la indeplinire prin intermediul punctului national de informare pentru manifestari sportive, denumit in continuare punctul national, din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane.

Romanii care se stabilesc in Marea Britanie din 2014 vor avea dreptul la o serie de beneficii din partea statului

Numarul romanilor si bulgarilor din Marea Britanie a crescut cu mai mult de un sfert in trei luni, potrivit unor cifre care ofera prima dovada a afluxului de imigranti din cele doua tari.

Romanii care se stabilesc in Marea Britanie din 2014 vor avea dreptul la o serie de beneficii din partea statului

Numarul romanilor si bulgarilor din Marea Britanie a crescut cu mai mult de un sfert in trei luni, potrivit unor cifre care ofera prima dovada a afluxului de imigranti din cele doua tari.

CE a actualizat lista europeana a companiilor aeriene supuse unei interdictii de exploatare

Comisia Europeana a adoptat cea de-a 20-a actualizare a listei europene a transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdictii sau restrictii de exploatare in Uniunea Europeana, cunoscuta ca „lista UE pentru siguranta aeriana”.

  1. Importurile de bioetanol din SUA sunt supuse inregistrarii in Uniunea Europeana
  2. CE: Lista transportatorilor aerieni interzisi a fost actualizata
  3. Comisia Europeana vrea instituirea unei taxe pe tranzactiile financiare
  4. Comisia actualizeaza lista companiilor aeriene interzise in Uniunea Europeana

Ministerul Justitiei a realizat un material privind incompatibilitatile si interdictiile

Pe website-ul Ministerului Justitiei a fost publicat in data de 26 noiembrie un material care cuprinde extrase din legislatia nationala in materia incompatibilitatilor si interdictiilor care centralizeaza dispozitii privind limitarile care afecteaza: demnitari, magistrati, persoane care exercita functii publice, profesionisti si liber-profesionisti.

  1. Ministerul Justitiei a propus un proiect pentru promovarea competitivitatii mediului de afaceri
  2. Ministerul Justitiei a prezentat stadiului implementarii Strategiei Nationale Anticoruptie
  3. CSM a respins detasarea Monei Pivniceru la Ministerul Justitiei

Ministerul Justitiei a publicat un material privind incompatibilitatile si interdictiile

Pe site-ul Ministerului Justitiei a fost publicat in data de 26 noiembrie un anunt referitor la publicarea pe site-ul institutiei a unui material care cuprinde extrase din legislatia nationala in materia incompatibilitatilor si interdictiilor.

  1. Ministerul Justitiei a organizat o intalnire de lucru privind strategia de informatizare a sistemului judiciar
  2. Care sunt interdictiile privind concedierea
  3. Ministerul Justitiei a lansat site-ul “Noul Cod civil, pe intelesul tuturor”
  4. Ministerul Justitiei cere clarificari CSM privind avansarea grefierilor

Care sunt interdictiile privind concedierea

Exista trei categorii de interdictii privind concedierea si anume, cele generale, prevazute de Codul muncii, cele prevazute de contractul colectiv de munca si nu in ultimul rand cele prevazute de legislatia speciala.

  1. Noul Cod al Muncii introduce concedierea neconditionata
  2. Conditiile in care se aplica prevederile Codului muncii cu privire la concedierea colectiva
  3. In ce situatii concedierea este ilegala
  4. Guvernul a adoptat ordonanta care prevede concedierea a 15.000 de profesori