În Monitorul Oficial, Partea I, nr. 853 din 8 octombrie 2018 a fost publicată Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări care transpune prevederile Directivei (UE) 2016/97 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 ianuarie 2016 privind distribuția de asigurări. La data intrării în vigoare, Legea nr. 32/2000 privind activitatea și supravegherea intermediarilor în asigurări și reasigurări, se abrogă și sunt aduse modificări și completări Legii nr. 237/2015.
legea 32/2000
Propunerea legislativă privind înfiinţarea Corpului Experţilor şi Evaluatorilor Tehnici Auto din România, respinsă de Senat
Senatul a respins propunerea legislativă privind înfiinţarea Corpului Experţilor şi Evaluatorilor Tehnici Auto din România (CEETAR), care, potrivit asociaţiei asigurătorilor (UNSAR) ar institui un monopol privat asupra activităţii de constatare şi evaluare daunelor şi ar majora preţurile la RCA.
The post Propunerea legislativă privind înfiinţarea Corpului Experţilor şi Evaluatorilor Tehnici Auto din România, respinsă de Senat appeared first on Infolegal.ro.
Modificarea şi completarea OUG nr. 98/2006 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit
În Monitorul Oficial nr. 656 din 25 octombria .c. a fost publicată Legea nr. 272/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2006 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a societăţilor de asigurare şi/sau de reasigurare, a societăţilor de servicii de investiţii financiare şi a societăţilor de administrare a investiţiilor dintr-un conglomerat financiar, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi a Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor.