Președintele Comisiei de sănătate a Camerei Deputaților susține că Legea vaccinării ar putea să intre în vigoare chiar din acest an

Președintele Comisiei de sănătate a Camerei Deputaților, Florin Buicu, este de părere că Legea vaccinării adoptată deja de Senat la începutul săptămânii ar putea intra în vigoare chiar din acest an.

The post Președintele Comisiei de sănătate a Camerei Deputaților susține că Legea vaccinării ar putea să intre în vigoare chiar din acest an appeared first on Infolegal.ro.

Ministrul Sănătăţii: Normele de aplicare a legii vaccinării vor fi gata mai devreme

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, miercuri, că ministerul şi cei care au lucrat la legea vaccinării pregătesc deja normele de aplicare, afirmând că legea va aduce modificări pozitive în buget.

The post Ministrul Sănătăţii: Normele de aplicare a legii vaccinării vor fi gata mai devreme appeared first on Infolegal.ro.

Plenul Senatului a adoptat proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor în România

Plenul Senatului a adoptat, luni, cu 99 de voturi pentru și o abținere, proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor în România, prioritate legislativă a Guvernului.

The post Plenul Senatului a adoptat proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor în România appeared first on Infolegal.ro.

Proiectul Legii vaccinării prevede că, în cazul vaccinărilor obligatorii, consimțământul pentru imunizare se prezumă ca fiind dat

Proiectul Legii vaccinării prevede că, în cazul vaccinărilor obligatorii, consimțământul pentru imunizare se prezumă ca fiind dat, iar excepție fac doar situațiile în care părinții sau persoana responsabilă refuză în scris la medicul de familie vaccinarea copilului minor.

The post Proiectul Legii vaccinării prevede că, în cazul vaccinărilor obligatorii, consimțământul pentru imunizare se prezumă ca fiind dat appeared first on Infolegal.ro.

Legea vaccinării intră în dezbatere publică

Legea Vaccinării intră în dezbatere publică. S-a renunțat la amenzi. Proiectul Legii vaccinării intră în dezbatere publică cel târziu luni, a anunţat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, precizând că în actul normativ nu sunt prevăzute sancţiuni în cazul refuzului vaccinării.

The post Legea vaccinării intră în dezbatere publică appeared first on Infolegal.ro.

Ministrul Sănătăţii: Proiectul Legii vaccinării nu prevede sancţiuni în cazul refuzului imunizării

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat că proiectul Legii vaccinării nu prevede sancţiuni în cazul refuzului imunizării. Proiectul va fi pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului Sănătăţii vineri sau cel târziu luni.

The post Ministrul Sănătăţii: Proiectul Legii vaccinării nu prevede sancţiuni în cazul refuzului imunizării appeared first on Infolegal.ro.

Legea vaccinării se află în circuitul de avizări

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Valentin Popescu, a declarat joi că legea vaccinării se află pe circuitul de avizări iar în perioada următoare ea va fi pusă în dezbatere publică, însă nu a putut preciza dacă va fi introdusă obligativitatea vaccinării.

The post Legea vaccinării se află în circuitul de avizări appeared first on Infolegal.ro.