Listarea unui pachet de 15% din acțiunile Hidroelectrica va aduce în trezoreria Ministerului de Finanțe aproape un miliard de euro

Listarea unui pachet de 15% din acțiunile Hidroelectrica va aduce în trezoreria Ministerului de Finanțe aproape un miliard de euro, sumă ce-i va permite Guvernului să se încadreze în ținta de deficit bugetar de 3%, asumată pentru 2017, a declarat Remus Borza, fostul coordonator al Euro Insol, care a administrat Hidroelectrica în perioada insolvenței.

The post Listarea unui pachet de 15% din acțiunile Hidroelectrica va aduce în trezoreria Ministerului de Finanțe aproape un miliard de euro appeared first on Infolegal.ro.

Autoritățile discută despre privatizarea CFR Marfă printr-o listare pe bursă

Autoritățile discută despre privatizarea CFR Marfă printr-o listare pe bursă, “pentru că este mai clar”, a declarat, joi, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Iulian Matache, după ce a participat la o conferință organizată de Asociația Industriei Feroviare Europene – UNIFE.

The post Autoritățile discută despre privatizarea CFR Marfă printr-o listare pe bursă appeared first on Infolegal.ro.

Musat & Asociatii va consilia Nuclearelectrica in procesul de listare pe BVB

Casa de avocatura Musat & Asociatii a fost selectata de Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri pentru a furniza consultanta juridica in intermedierea ofertei publice de vanzare a 10% din capitalul social al Nuclearelectrica prin intermediul Bursei de Valori Bucuresti.

  1. Musat & Asociatii are un nou partener pe divizia de taxe
  2. Musat & Asociatii a sustinut primul bal de caritate organizat de S.O.S. Satele Copiilor
  3. Musat & Asociatii recomanda atentie la protejarea drepturilor de proprietate intelectuala

Ministerul Transporturilor a semnat contractul de listare a actiunilor Tarom

Joi, 15 decembrie, Ministerul Transporturilor a semnat contractul de intermediere pentru listarea a 20% din actiunile Tarom cu asocierea formata din firmele de brokeraj Carpatica Invest si Swiss Capital,pentru un comision de 1,99% din valoarea totala a tranzactiei.

  1. Ministerul Transporturilor va primi cel mai multi bani pentru investitii
  2. 52,5 milioane ar putea primi Ministerul Transporturilor din privatizari
  3. Ministerul Transporturilor a finalizat negocierile cu compania Bechtel
  4. Ministerul Transporturilor apeleaza la consultanti privati pentru fondurile europene