MCSI: Proiectul de lege care vizează transpunerea la nivel naţional a Directivei NIS a fost aprobat de Camera Deputaţilor

Proiectul de lege care vizează transpunerea la nivel naţional a Directivei NIS (Networking Information Security) privind măsuri pentru un nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi a sistemelor informatice a fost aprobat în Plenul Camerei Deputaţilor, urmând să fie transmis preşedintelui României spre promulgare a anunţat, joi, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Articolul MCSI: Proiectul de lege care vizează transpunerea la nivel naţional a Directivei NIS a fost aprobat de Camera Deputaţilor apare prima dată în Infolegal.ro.

Guvernul a aprobat proiectul de lege ce vizează transpunerea la nivel național a Directivei Uniunii Europene (UE) 2016/1148

Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi, 4 aprilie, proiectul de lege, inițiat de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, ce vizează transpunerea la nivel național a Directivei Uniunii Europene (UE) 2016/1148 privind măsuri pentru un nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și a sistemelor informatice în Uniune, fiind vorba despre directiva NIS. De asemenea, Executivul va trimite proiectul de lege în Parlamentul României cu propunerea de a fi dezbătut şi aprobat în procedură de urgenţă.

Articolul Guvernul a aprobat proiectul de lege ce vizează transpunerea la nivel național a Directivei Uniunii Europene (UE) 2016/1148 apare prima dată în Infolegal.ro.

Secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor: Autoritățile române susțin măsurile care pot crea un mediu digital sigur

Autoritățile române susțin măsurile care pot crea un mediu digital sigur, stimulând utilizarea frecventă a noilor aplicații de cloud computing, care ar facilita intrarea pe piețe noi, susține secretarul de stat în Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI), Maria-Manuela Catrina.

The post Secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor: Autoritățile române susțin măsurile care pot crea un mediu digital sigur appeared first on Infolegal.ro.

Adunarea Generala a Asociatiei Administratorilor Publici, 1-4 noiembrie

In perioada 1-4 noiembrie 2012, se desfasoara lucrarile celei de a doua Adunari Generale a Asociatiei Administratorilor Publici din Romania, la Sinaia.
  1. Zilele Arhivelor Nationale, 30 octombrie – 1 noiembrie
  2. Victor Ponta: Incepand cu 15 noiembrie nu exista nicio resursa pentru functionarea spitalelor
  3. Rezultatele controlului procurorului general in dosarele privindu-l pe Vlad Nicolae
  4. Proiectul privind dezvoltarea unui sistem de monitorizare a indicatorilor de performanta in sectorul serviciilor comunitare

Comisionul de plata online a taxelor si impozitelor va fi suportat de primarii

Primariile vor suporta comisionul pentru plata pe Internet a taxelor si impozitelor, legislatia urmand sa fie modificata in acest sens, potrivit Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale.
  1. Stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor si contributiilor
  2. R&M Audit Contabilitate: Cuvantul de ordine al autoritatilor ar trebui sa fie cel al consolidarii taxelor si impozitelor
  3. Reducerea la plata taxelor si impozitelor este valabila pana la sfarsitul lunii martie
  4. Tot mai multi romani opteaza pentru plata online a taxelor

Personalul din cadrul Ministerului Comunicatiilor va beneficia de plata salariilor reintregite

Prin H.G. nr. 1004/2012 Guvernul a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale in vederea platii drepturilor salariale restante ale personalului.
  1. Guvernul a suplimentat bugetul MMFPS pentru plata salariilor personalului
  2. Guvernul a suplimentat bugetul MFP pentru plata salariilor reintregite ale bugetarilor
  3. Bugetul Ministerului Justitiei a fost suplimentat
  4. Ministerul Comunicatiilor vrea sa vanda cel putin 20% din actiunile Postei Romane

Ministerul Comunicatiilor vrea sa vanda cel putin 20% din actiunile Postei Romane

Pana la 30 septembrie 2012, Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale vrea sa vanda unui investitor strategic cel putin 20% din actiunile Postei Romane, printr-o majorare de capital, operatiune asumata in relatia cu FMI.
  1. Privatizarea Postei Romane se va finaliza in 2012
  2. MCSI a anulat achizitia de servicii de asistenta juridica pentru privatizarea Postei Romane
  3. Statul ar putea ceda pana la 34% din actiunile Postei pentru majorarea capitalului
  4. Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale recruteaza PMU Legal advisor pentru Unitatea de Management a Proiectului