Senatul a adoptat o propunere legislativă de instituire a unor măsuri de protecţie pentru minori

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, o propunere legislativă de instituire a unor măsuri de protecţie pentru minori, iniţiată de senatorul PNL Sebastian Grapă, potrivit căreia minorii până în 16 ani nu mai au voie să intre, neînsoţiţi, în cluburi, baruri şi discoteci.

The post Senatul a adoptat o propunere legislativă de instituire a unor măsuri de protecţie pentru minori appeared first on Infolegal.ro.

Belgia ar putea permite eutanasia minorilor care sufera de o boala incurabila

Belgia a facut un pas important catre extinderea legii privind eutanasia minorilor care sufera de o boala incurabila. Propunerea de lege ce vizeaza extinderea cadrului legal care autorizeaza eutanasia a fost adoptata de Comisia de Afaceri sociale si a Justitiei din Senat, care o dezbate de mai multe luni.

Au fost aduse modificari regimului liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate

Pasaportul simplu electronic se elibereaza, la cerere, cetatenilor romani care indeplinesc conditiile prevazute de prezenta lege si nu se afla in una dintre situatiile de suspendare a dreptului de a calatori in strainatate.

MAI a adus modificari procedurii de examinare pentru obtinerea permisului de conducere

Candidatii cu varsta cuprinsa intre 16 si 18 ani, care solicita examinarea pentru obtinerea permisului de conducere pentru categoriile de vehicule AM, A1 si B1, trebuie sa prezinte declaratia autentificata de notarul public, prin care este exprimat acordul parintilor pentru participarea la examinare.

TVR a fost amendata de CNA pentru nerespectarea prevederilor referitoare la protectia minorilor

Intruniti in sedinta publica, membrii CNA au hotarat sa sanctioneze cu amenda in cuantum de 10.000 de lei postul de televiziune TVR 1 pentru nerespectarea prevederilor referitoare la protectia minorilor in emisiunea „Lozul cel mare” difuzata in data de 28.02.2013.

Incuviintarea instantei in vederea purtarii numelui de familie

In cazul in care copilul a fost recunoscut in acelasi timp de ambii parinti, daca parintii nu au un nume de familie comun, copilul va lua numele de familie al unuia dintre ei ori numele lor reunite.

  1. Incuviintarea purtarii numelui tatalui de catre instanta