Pregăteşte-te din timp pentru examenele de admitere în profesiile juridice.

IMG_4483Noii cursanţi ai Academiei de cursuri Lupu & Partners s-au întâlnit vineri, 6 noiembrie, cu lectorii pregătiţi să îi sprijine în vederea înţelegerii corecte a modului de interpretare a subiectelor, prin modalităţi practice de abordare a testelor.

Cursurile sunt susţinute de cei mai renumiţi lectori practicieni: magistraţi şi judecători de carieră în activitate, cadre didactice universitare, formatori INM, psihologi, fiecare având o vastă experienţă atât didactică cât şi practică.

Cursurile sunt concepute astfel încât orice persoană, absolventă de studii în domeniu să poată participa, cu condiţia de a-şi asuma să înveţe şi să depună eforturi şi în particular pentru a sedimenta informaţia prezentată la cursuri. Cursurile se desfăşoară în grupe restrânse de cursanţi pentru ca fiecare să primească atenţia şi suportul necesar pregătirii pentru examen. Deoarece locurile sunt limitate, rezervarea locului se va face în ordinea înscrierilor.

Avantajul major al cursurilor organizate de Academiei de cursuri Lupu & Partners constă în experienţa şi profesionalismul lectorilor, aceştia fiind profesori universitari şi practicieni de renume, pregătiţi să sprijine cursanţii în vederea înţelegerii corecte a modului de interpretare a subiectelor prin modalităţi practice de abordare a testelor.

Participarea la cursuri nu înlocuieşte pregătirea şi studiul individual, ci ajută la completarea ei, crescând semnificativ şansele de succes.

Înscrie-te în primii 10 şi beneficiază de reducere!

Curs Complet de Pregătire pentru Admitere în Barou
Curs Complet de Pregătire pentru Examenul de Magistratură şi INM
Curs Intensiv de Pregătire pentru Examenul de Admitere la SNG
Curs Intensiv de Pregătire pentru Examenul de Admitere în Notariat

Cursuri Intensive si Complete de Pregatire pentru: admiterea la INM si Magistratura, admitere Barou, admitere Notariat

Cursuri Intensive si Complete de Pregatire

Centrul de Formare PROFESIONAL PN este singrurul centrul din tara cu experienta, ce ofera  o pregatire performanta si untitledcompleta in domeniul juridic, pentru admiterea in Magistratura si INM, Barou, Notariat si admiterea la Facultatea de Drept!

Cursurile sunt sustinute de cei mai buni experti si profesori fin domeniu, avand fiecare o vasta experienta atat didactica, cat si practica. Ei vor fi la dispozitia participantilor pe perioada cursului pentru intrebari, nelamuriri si sfaturi in ceea ce priveste modul de pregatire pentru examenul de admitere.

Inscrie-te la orice curs folosind codul „CHBECK” si primesti, la alegere orice material de pe  site-ul www.beckshop.ro in valoare de 100 lei! *
*cu exceptia cursului de Rationament Logic.

Pentru detalii, click pe fiecare curs in parte, sau click AICI
1. Curs Complet de Pregatire pentru Admiterea la INM
2. Curs Intensiv de Pregatire pentru Admiterea in Barou
3. Curs de Rationament Logic pentru Admiterea la Facultate
4. Curs de Rationament Logic + Interviu pentru Admiterea la INM
5. Curs Intensiv de Pregatire pentru Admiterea in Notariat (in curand)

Cursurile au loc in weekend, in Cluj-Napoca, si se pot achita in rate. Detalii la telefon 0729246950.

 Beneficii pentru tine:
IMG_5976• Acces la cei mai buni experti si profesori din domeniu
• Pregatire completa, pentru toate probele de concurs
• Intelegerea noutatilor legislative aparute recent
• Pregatire performanta si adaptata nevoilor tale
• Suport de curs complet
• Locatie de curs ultramoderna
• Apa si gustari la discretie
• Comunitate formata din persoane cu interese comune
• Diploma de participare
SIGLA simplaContact
ioana.neamtu@profesional-pn.ro | 0729246950 | www.profesional-pn.ro/index.php/cursuri-drept