PE: Băuturile alcoolice ar trebui să menționeze caloriile

Deputații europeni au cerut Comisiei Europene să depună propuneri legislative privind conținutul de calorii al băuturilor alcoolice, până cel mai târziu în 2016. În rezoluție este cerută o nouă Strategie UE privind Alcoolul, concentrată pe consumul de alcool de către minori și pe o etichetare la nivel UE care să descurajeze condusul sub influența alcoolului și consumul în timpul sarcinii.

PE dezbate si voteaza reguli mai stricte pentru combaterea spalarii banilor in UE

Traficantii de droguri, producatorii de marfuri contrafacute si alte tipuri de infractori trebuie sa isi spele intr-un fel sau altul banii. Conform ONU, veniturile provenite din spalarea banilor reprezinta 2,7% din PIB-ul mondial (1.600 de miliarde de dolari in 2009). Pe 11 martie Parlamentul European va dezbate in plen si vota reguli mai stricte pentru combaterea spalarii banilor in UE. Urmariti dezbaterea si votul in direct!

Programul Erasmus+ intra in vigoare din 2014

Pe 11 decembrie, președintele Parlamentului European, Martin Schulz, a semnat legea privind noul program Erasmus+, foarte cunoscut și apreciat de tinerii europeni. Programul revizuit intră în vigoare pe 1 ianuarie 2014 în toate statele membre.

17 vizite

PE a adoptat Raportul privind Normele standard pentru libertatea mass-media in UE

Marti, 21 mai, Raportul de initiativa al deputatei Renate Weber privind ‘Carta UE: Norme standard pentru libertatea mass-media in UE’ a primit votul final in plenul Parlamentului European (PE) de la Strasbourg.

Evolutia initiativelor cetatenesti in cadrul UE

Lansarea initiativei cetatenesti europene la 1 aprilie a fost insotita de mari asteptari. Considerata un pas inainte catre adevarata democratie participativa, ea a dat nastere unor mari sperante, desi au existat si sceptici.

  1. Romania trebuie sa aplice corectii pentru reluarea platilor in cadrul programelor operationale
  2. MAI a modificat procedura de verificare a initiativelor cetatenesti
  3. Cooperarea teritoriala europeana este o tema din ce in ce mai importanta in cadrul politicii regionale
  4. Libertatea de circulatie in cadrul UE

PE solicita mai multa transparenta in sistemul bancar paralel

O lume exotica de entitati financiare ce au functii bancare dar carora nu li se aplica standardele bancilor: sistemul bancar paralel a adus inovatii financiare, a ameliorat eficienta si a stimulat concurenta.

  1. Comisia Europeana ar putea avea mai multa putere de supraveghere a bugetelor nationale
  2. Comisarul european pentru piata interna a atras atentia asupra sistemului bancar paralel
  3. UE implementeaza reforme in sistemul financiar
  4. Presedintele Consiliului Concurentei: Doresc sa existe mai multa transparenta in piete

MAE: UE nu trebuie sa abdice de la standardele pe care si le-a impus pana acum

Ministerul Afacerilor Externe a luat nota cu profunda dezamagire de rezultatul votului din plenul Parlamentului European, prin care s-a acordat un aviz negativ desemnarii candidatului propus de Romania, ministrul Leonard Orban, pentru Curtea de Conturi a Uniunii Europene.

  1. Leonard Orban: Pana la finalul acestui an vom evita suspendarea POSDRU
  2. Presedintele ANRMAP: Vrem ca pragul pana la care sunt permise achizitii publice directe sa fie mai ridicat
  3. Taxele care trebuie platite la inmatricularea unui autoturism cumparat din alte state UE
  4. Leonard Orban a declarat ca pana in luna iunie se vor rezolva problemele legate de POSDRU

PE ofera stagii platite pentru tinerii absolventi prin bursele Robert Schuman

Tinerii absolventi au primit din partea Parlamentului European oportunitatea de a se familiariza cu modul de functionare al acestei institutii si de a acumula experienta profesionala internationala, prin intermediul unor stagii platite.

  1. Comisia pentru libertati civile a PE doreste respingerea ACTA
  2. PE pregateste o directiva pentru a armoniza piata europeana a creditelor ipotecare
  3. Codul de conduita pentru eurodeputati a fost adoptat de PE