Inechităţile fiscale şi consecinţele pe care acestea le generează în întreaga societate

Prin acest material se prezintă o problemă de interes major pentru marea majoritate a milioanelor de cetăţeni oneşti din această ţară, fapt pentru care fiecare dintre cei care citesc acest material ar trebui să intervină, atât pentru popularizarea sa, cât şi pentru a genera o presiune publică, inclusiv printr-o „revoltă anti-legislaţie”, în scopul adoptării unui sistem de pensii echitabil.

Articolul Inechităţile fiscale şi consecinţele pe care acestea le generează în întreaga societate apare prima dată în Infolegal.ro.

Raport CE: Inegalitatea în materie de venituri se menţine la un nivel înalt în România

Oferta de forţă de muncă şi de competenţe nu ţine pasul cu nevoile mereu în schimbare din sectorul economic, gradul de sărăcie e în creştere, iar inegalitatea în materie de venituri se menţine la un nivel înalt în România, potrivit unui comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, transmis AGERPRES la câteva ore după ce Executivul european a publicat rapoartele de ţară pentru statele membre, în afară de Grecia.

The post Raport CE: Inegalitatea în materie de venituri se menţine la un nivel înalt în România appeared first on Infolegal.ro.

Autoritatea Europeană pentru Asigurări şi Pensii: Furnizorii de servicii pentru pensii din ţările UE nu au active suficiente pentru onorarea obligaţiilor

Furnizorii de servicii pentru pensii din ţările Uniunii Europene nu au active suficiente pentru onorarea obligaţiilor, avertizează Autoritatea UE pentru Asigurări şi Pensii.

The post Autoritatea Europeană pentru Asigurări şi Pensii: Furnizorii de servicii pentru pensii din ţările UE nu au active suficiente pentru onorarea obligaţiilor appeared first on Infolegal.ro.

Randamentul mediu al fondurilor de pensii din Pilonul II din 2008 până în prezent a fost de aproximativ 4%

Randamentul mediu al fondurilor de pensii din Pilonul II din 2008 până în prezent a fost de aproximativ 4%, precizează premierul Mihai Tudose.

The post Randamentul mediu al fondurilor de pensii din Pilonul II din 2008 până în prezent a fost de aproximativ 4% appeared first on Infolegal.ro.

Ministrul Muncii: Inechitățile legate de pensiile minerilor vor fi rezolvate printr-o nouă lege

Minerii care au ieșit la pensie înainte de 2011 primesc sume diferite față de cei care s-au pensionat după această dată, ceea ce este o inechitate care va fi rezolvată printr-o nouă lege, a declarat, luni, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, după o întâlnire de lucru cu liderii Confederației Sindicale Naționale Meridian.

The post Ministrul Muncii: Inechitățile legate de pensiile minerilor vor fi rezolvate printr-o nouă lege appeared first on Infolegal.ro.

Corina Creţu: Comisia Europeană cere dovezi pentru susţinerea creşterilor de salarii şi pensii

Comisia Europeană vrea dovezi că Guvernul de la Bucureşti poate susţine creşterile salariale şi de pensii angajate şi că nu va depăşi un deficit bugetar de 3%, a spus pentru Europa FM comisarul european Corina Creţu.

The post Corina Creţu: Comisia Europeană cere dovezi pentru susţinerea creşterilor de salarii şi pensii appeared first on Infolegal.ro.

Casa Nationala de Pensii Publice a efectuat, in 2015, plati nelegale de 1,388 milioane lei

Casa Nationala de Pensii Publice (CNPP) a efectuat, in 2015, plati nelegale de 1,388 milioane lei reprezentand pensii anticipate, anticipate partiale, de invaliditate gradul I, II si III, in conditiile in care beneficiarii incasau, in acelasi timp, si alte venituri, reiese din Sinteza rapoartelor de audit financiar asupra contului de executie a bugetului asigurarilor sociale de stat, publicata de Curtea de Conturi.

The post Casa Nationala de Pensii Publice a efectuat, in 2015, plati nelegale de 1,388 milioane lei appeared first on Infolegal.ro.

PE a început discuţiile pe tema impozitelor şi pensiilor de anul viitor

Semestrul european – instrumentul pentru menţinerea sănătăţii statelor din UE – a fost ieri în centrul dezbaterilor în Parlamentul European, în cadrul unei reuniuni comune a comisiilor pentru afaceri economice şi ocuparea forţei de muncă.

The post PE a început discuţiile pe tema impozitelor şi pensiilor de anul viitor appeared first on Infolegal.ro.