Andrew McDowell, vicepreședintele BEI: Banca UE va rămâne partenerul de referință al României pentru finanțarea investițiilor prioritare întreprinse în întreaga țară

Situația infrastructurii din România nu este cauzată de o problemă de finanțare, ci mai degrabă o lipsă de proiecte publice viabile bine planificate, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, Andrew McDowell, vicepreședintele Băncii Europene de Investiții (BEI).

The post Andrew McDowell, vicepreședintele BEI: Banca UE va rămâne partenerul de referință al României pentru finanțarea investițiilor prioritare întreprinse în întreaga țară appeared first on Infolegal.ro.

CE: România are nevoie de o bancă de investiţii şi de dezvoltarea parteneriatelor public-privat pentru accesarea fondurilor UE

Planul de investiţii pentru Europa are trei piloni, iar printre cei mai importanţi este Fondul european pentru investiţii strategice (EFSI).

The post CE: România are nevoie de o bancă de investiţii şi de dezvoltarea parteneriatelor public-privat pentru accesarea fondurilor UE appeared first on Infolegal.ro.

Banca Europenă de Investiții a semnat cu UniCredit Bank un acord de împrumut pentru 50 de milioane euro

Banca Europenă de Investiții (BEI) a semnat cu UniCredit Bank un acord de împrumut pentru 50 de milioane euro, marcând astfel prima finanțare cu o bancă comercială locală care se încadrează în Fondul european pentru investiții strategice (EFSI) din România, se arată într-un comunicat de presă al Comisiei Europene (CE).

The post Banca Europenă de Investiții a semnat cu UniCredit Bank un acord de împrumut pentru 50 de milioane euro appeared first on Infolegal.ro.

Banca Europenă de Investiții acordă un împrumut în valoare de 7,5 milioane euro companiei GreenFiber International SA

Banca Europenă de Investiții (BEI) acordă un împrumut în valoare de 7,5 milioane euro companiei românești GreenFiber International SA, prin intermediul Planului Juncker, se arată într-un comunicat de presă al Comisiei Europene (CE).

The post Banca Europenă de Investiții acordă un împrumut în valoare de 7,5 milioane euro companiei GreenFiber International SA appeared first on Infolegal.ro.

Planul Juncker va declanşa noi investiţii în întreaga Europă, în valoare de aproximativ 743 milioane de euro

Aproximativ 2.000 de IMM-uri româneşti vor beneficia de avantajele obţinute prin intermediul unor noi împrumuturi deblocate prin acordul semnat de Fondul european de investiţii cu Raiffeisen Bank.

The post Planul Juncker va declanşa noi investiţii în întreaga Europă, în valoare de aproximativ 743 milioane de euro appeared first on Infolegal.ro.

Ministerul Transporturilor promovează la Rotterdam proiecte de infrastructură pentru finanțare prin Planul Juncker

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a coordonat marți, în cea de-a doua zi a Reuniunii Anuale TEN-T Days de la Rotterdam, promovarea celor 16 proiecte de infrastructură de transporturi ale companiilor aflate sub autoritatea Ministerului Transporturilor, care pot fi finanțate prin Fondul European pentru Investiții Strategice (EFSI), ce reprezintă nucleul Planului de Investiții pentru Europa (Planul Juncker).

The post Ministerul Transporturilor promovează la Rotterdam proiecte de infrastructură pentru finanțare prin Planul Juncker appeared first on Infolegal.ro.

Șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România: Planul de investiții al UE, o nouă modalitate de cheltuire a fondurilor europene

Șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România, Angela Filote, a declarat, marți, că speră că vor exista cât mai mulți investitori din România care vor beneficia de finanțare prin Planul Juncker, al cărui principal obiectiv vizează relansarea economică în Uniunea Europeană.

The post Șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România: Planul de investiții al UE, o nouă modalitate de cheltuire a fondurilor europene appeared first on Infolegal.ro.

Parlamentul European a aprobat Planul Juncker pentru investiții

Parlamentul European a votat miercuri, 24 iunie, planul de investiții de 315 miliarde de euro, anunțat de Comisia Europeană în noiembrie 2014, destinat încurajării investițiilor viabile în Europa. În negocierile cu Consiliul, Parlamentul a modificat structura de finanțare, a câștigat implicarea în selectarea administratorilor Fondului și a asigurat mai multe măsuri de control democratic.

The post Parlamentul European a aprobat Planul Juncker pentru investiții appeared first on Infolegal.ro.