APIA va continua implementarea funcționalităților pentru măsurile compensatorii pe suprafață

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va continua implementarea funcționalităților pentru măsurile compensatorii pe suprafață, astfel încât efectuarea plăților să poată fi asigurată în cel mai scurt timp posibil, chiar dacă nu există obligativitatea efectuării acestora până la termenul de 30 iunie 2016 stabilit pentru plățile directe.

The post APIA va continua implementarea funcționalităților pentru măsurile compensatorii pe suprafață appeared first on Infolegal.ro.

România a solicitat CE prelungirea termenului de rambursare a plăților prin PNDR 2007-2013

Comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, a fost notificat, luni, de către ministrul român al Agriculturii, Daniel Constantin, cu privire la interesul României ca termenul de rambursare a plăților în cazul proiectelor derulate cu fonduri europene prin PNDR 2007-2013 să fie prelungit cu șase luni, după 31 decembrie 2015, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale /MADR/ remis AGERPRES.

The post România a solicitat CE prelungirea termenului de rambursare a plăților prin PNDR 2007-2013 appeared first on Infolegal.ro.

Ministerul Sanatatii propune plati per contracte cost-volum

Detinatorii autorizatiilor de punere pe piata a medicamentelor au obligatia platii unei contributii trimestriale pe baza contractelor cost-volum pentru medicamentele incluse conditionat in lista de compensate si gratuite, prevede un proiect de ordonanta de guvern publicat pe site-ul Ministerului Sanatatii.

Noi masuri pentru accelerarea platilor in cadrul proiectelor de infrastructura

Antreprenorii care implementeaza proiecte in cadrul Programului Operational Regional, Programului Operational Sectorial Mediu si Programului Operational Sectorial Transport isi vor putea incasa mai repede banii pentru materialele si echipamentele livrate pe santier. Ordinul prin care este adoptata Instructiunea care faciliteaza efectuarea acestor plati a fost publicat in Monitorul Oficial marti, 19 noiembrie 2013.

3 vizite

Au fost aprobate condiţiile în care se vor încheia convenţiile dintre instituţiile financiare bancare şi APIA

În Monitorul Oficial nr. 466 din 26 iulie 2013 a fost publicat Ordinul nr. 703/2013 al ministrului Agriculturii si Dezvoltării Rurale privind aprobarea condiţiilor în care se vor încheia convenţiile dintre instituţiile financiare bancare şi nebancare şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în vederea finanţării de către acestea a activităţilor curente ale beneficiarilor plăţilor derulate prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în baza adeverinţelor eliberate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Cum se calculeaza baza de impozitare pentru importul de bunuri

Baza de impozitare pentru importul de bunuri reprezinta valoarea in vama a bunurilor la care se adauga orice taxe, impozite, comisioane si alte taxe datorate in afara Romaniei, precum si cele datorate ca urmare a importului bunurilor in Romania. Baza de impozitare cuprinde cheltuielile accesorii, precum comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport si asigurare, care intervin […]

Comisia Europeana reia platile pe patru axe ale Programului Operational Regional

Comisia Europeana a decis reluarea platilor pe patru din cele cinci axe presuspendate in cadrul Programului Operational Regional (POR), ca urmare a masurilor implementate de Guvernul Romaniei. Prin intermediul celor patru axe pe care se reiau platile sunt disponibile aproape 80% din fondurile alocate Romaniei prin intermediul acestui program.

Fondul european de adaptare la globalizare aloca 24,2 milioane de euro pentru ajutarea lucratorilor concediati

In domeniul ocupareii fortei de munca Fondul european de adaptare la globalizare plateste 24,2 milioane de euro pentru a ajuta lucratorii concediati in Austria, Danemarca, Finlanda, Italia, Romania, Spania si Suedia.

APIA primeste in perioada 1-15 martie cererile de plata pentru masurile de sprijin pe suprafata

In perioada 1 martie – 15 mai 2013 fermierii romani pot depune cererile de plata pentru schemele si masurile de sprijin pe suprafata aferente anului 2013, conform anuntului Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura.