IGPR a anunţat că a intrat în vigoare o nouă lege care vizează desfăşurarea operaţiunilor cu precursori de explozivi de către operatorii economici

Poliţia Română a anunţat că, la începutul lunii martie, a intrat în vigoare o nouă lege care vizează desfăşurarea operaţiunilor cu precursori de explozivi de către operatorii economici, obligaţiile şi responsabilităţile acestora.

Articolul IGPR a anunţat că a intrat în vigoare o nouă lege care vizează desfăşurarea operaţiunilor cu precursori de explozivi de către operatorii economici apare prima dată în Infolegal.ro.

Poliţia Română susţine necesitatea proiectului de lege pentru întărirea autorităţii poliţistului

Poliţia Română susţine necesitatea proiectului de lege pentru întărirea autorităţii poliţistului, pornind de la cazul femeii care şi-ar fi agresat copilul şi care a fost reţinută vineri într-un complex comercial din Bucureşti.

The post Poliţia Română susţine necesitatea proiectului de lege pentru întărirea autorităţii poliţistului appeared first on Infolegal.ro.

Peste 150 de sesizări oficiale referitoare la Business E-mail Compromise Fraud au fost înregistrate începând cu anul 2016

Peste 150 de sesizări oficiale referitoare la Business E-mail Compromise Fraud au fost înregistrate începând cu anul 2016 la nivelul Poliției Române, se arată într-un comunicat al IGPR remis duminică AGERPRES.

The post Peste 150 de sesizări oficiale referitoare la Business E-mail Compromise Fraud au fost înregistrate începând cu anul 2016 appeared first on Infolegal.ro.

IGPR: Măsuri preventive de supraveghere judiciară, dispuse față de 197 de persoane, în ultima săptămână

În ultima săptămână, la nivel național, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară față de 197 de persoane și au fost înregistrate 31 de înlocuiri ale unor astfel de măsuri, informează IGPR.

The post IGPR: Măsuri preventive de supraveghere judiciară, dispuse față de 197 de persoane, în ultima săptămână appeared first on Infolegal.ro.

Poliţia acceptă documente scanate, transmise prin e-mail pentru eliberarea unor acte

Actul de identitate precum şi dovada plăţii amenzii de circulaţie se pot trimite, scanate, pe adresa de e-mail a fiecărui inspectorat de poliţie judeţean, dar şi la Poliţia Capitalei, anunţă Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

The post Poliţia acceptă documente scanate, transmise prin e-mail pentru eliberarea unor acte appeared first on Infolegal.ro.

Anul trecut, la Poliția Română s-au înregistrat aproximativ 165 dosare penale ce vizau proprietatea intelectuală

Anul trecut, la Poliția Română s-au înregistrat aproximativ 165 dosare penale ce vizau proprietatea intelectuală, care au adus un prejudiciu de 15 milioane de euro, iar în acest sens au fost investigate în jur de 300 de persoane, a spus Marius Oprea, șeful departamentului de investigații criminale al MAI în cadrul conferinței Intellectual Property (IP) in the Digital Economy for Small and Medium-sized Enterprise (SMEs).

The post Anul trecut, la Poliția Română s-au înregistrat aproximativ 165 dosare penale ce vizau proprietatea intelectuală appeared first on Infolegal.ro.

Tiberiu Nițu consideră oportună înființarea în cadrul Poliției Române a unei structuri de poliție judiciară

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Tiberiu Nițu, consideră oportună înființarea în cadrul Poliției Române a unei structuri de poliție judiciară, constituită din ofițeri și agenți de poliție judiciară specializați, care să fie implicați exclusiv în efectuarea actelor de urmărire penală în cauzele aflate pe rolurile parchetelor.

The post Tiberiu Nițu consideră oportună înființarea în cadrul Poliției Române a unei structuri de poliție judiciară appeared first on Infolegal.ro.

Cresc infracţiunile din sfera criminalităţii informatice

Aproape 200 de persoane fizice şi juridice au fost trimise în judecată, pentru săvârşirea de infracţiuni din sfera criminalităţii informatice, în primele cinci luni ale acestui an, informează Poliţia Română.

The post Cresc infracţiunile din sfera criminalităţii informatice appeared first on Infolegal.ro.

Southeast European Law Enforcement Center a premiat Politia Romana

Politia Romana a fost premiata miercuri de Southeast European Law Enforcement Center (SELEC) pentru destructurarea unei grupari infractionale internationale specializate in trafic de migranti, in cooperare cu autoritatile din Ungaria, informeaza un comunicat de presa al IGPR.