Aproximativ 60% din cele 56 de companii care au participat la sondajului Impactul noilor reguli privind protectia datelor realizat de PwC Romania au declarat ca, imediat dupa data aplicarii Regulamentului General de Protectie a Datelor (GDPR), la 25 mai, erau in plin proces de implementare a cerintelor acestuia.
pwc
Pierd din vedere executivii din imobiliare oportunitățile oferite de tehnologie?
Sectorul imobiliar pare a fi în urmă și atunci când vine vorba despre atragerea forței de muncă cu abilități digitale. Raportul global CEO Survey, realizat de PwC, arată că doar 43% dintre executivii din sectorul imobiliar, comparativ cu 60% per total, și-au redefinit strategia de resurse umane astfel încât să poată angaja astfel de talente.
PwC: Investitorii de pe piaţa de capital din România au câştigat, în medie, cu până la 12% mai mult faţă de investitorii în titluri de stat
Investitorii de pe piaţa de capital din România au câştigat, în medie, cu până la 12% mai mult faţă de investitorii în titluri de stat, în ultimii şase ani, iar capitalizarea bursieră s-a majorat cu 20% în comparaţie cu anul 2007, arată datele unui studiu privind modul în care a evoluat valoarea relativă a companiilor listate pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în ultimii 10 ani, întocmit de PwC şi prezentate marţi de Ileana Guţu, senior manager al companiei de consultanţă.
Articolul PwC: Investitorii de pe piaţa de capital din România au câştigat, în medie, cu până la 12% mai mult faţă de investitorii în titluri de stat apare prima dată în Infolegal.ro.
Anda Rojanschi, Partener D&B David și Baias: “În 2017, în România, piața tranzacțiilor a atins un nivel record
În România, piața tranzacțiilor a atins un nivel record în 2017, valoarea tranzacțiilor înregistrate depășind 1 miliard de euro, o creștere de cel puțin 10% față de anul precedent.
Articolul Anda Rojanschi, Partener D&B David și Baias: “În 2017, în România, piața tranzacțiilor a atins un nivel record apare prima dată în Infolegal.ro.
PrivatBank a anunţat că acţionează în instanţă firma de audit PwC
Cea mai mare bancă a Ucrainei, PrivatBank, a anunţat că a lansat un proces de 3 miliarde de dolari împotriva diviziilor ucraineană şi cipriotă ale firmei internaţionale de audit PwC pentru presupuse încălcări ale responsabilităţilor în auditarea sa în perioada 2013-2015, relatează Reuters.
Articolul PrivatBank a anunţat că acţionează în instanţă firma de audit PwC apare prima dată în Infolegal.ro.
PwC: Directorii din România sunt mai puţin optimişti cu privire la creşterea numărului de angajaţi
Directorii generali din România sunt mai puţin optimişti, faţă de anul trecut, cu privire la creşterea numărului de angajaţi în următoarele 12 luni, comparativ cu omologii lor de la nivel global, se arată în „CEO Survey 2018”, realizat de PwC.
Articolul PwC: Directorii din România sunt mai puţin optimişti cu privire la creşterea numărului de angajaţi apare prima dată în Infolegal.ro.
PwC: Aproape trei sferturi dintre companii au nevoie de cel puţin şase luni pentru implementarea plăţii defalcate a TVA
Cel puţin şase luni este perioada de care au nevoie 72% dintre companii pentru implementarea plăţii defalcate a tva şi mai puţin de 2% consideră că vor reuşi să o facă până la 1 ianuarie 2018, potrivit rezultatelor unui sondaj de opinie efectuat de compania de consultanţă pwc românia şi publicate vineri.
The post PwC: Aproape trei sferturi dintre companii au nevoie de cel puţin şase luni pentru implementarea plăţii defalcate a TVA appeared first on Infolegal.ro.
PwC: România ar deveni singurul Stat Membru al UE ce aplică cu caracter obligatoriu plata defalcată a TVA
România ar deveni singurul Stat Membru al Uniunii Europene ce aplică cu caracter obligatoriu și general sistemul privind plata defalcată a TVA, se arată într-un comunicat de presă al PwC remis, marți, AGERPRES.
The post PwC: România ar deveni singurul Stat Membru al UE ce aplică cu caracter obligatoriu plata defalcată a TVA appeared first on Infolegal.ro.
Autoritatea britanică de supraveghere în domeniul contabil a lansat o investigație privind rapoartele de audit realizate de PwC la BT Group
Autoritatea britanică de supraveghere în domeniul contabil (FRC) a lansat o investigație privind rapoartele de audit realizate de PricewaterhouseCoopers (PwC) la gigantul de telecomunicații BT Group.
The post Autoritatea britanică de supraveghere în domeniul contabil a lansat o investigație privind rapoartele de audit realizate de PwC la BT Group appeared first on Infolegal.ro.
PwC, cea mai mare firmă de audit din lume, a ajuns la o înţelegere într-un proces de fraudă de 5,5 miliarde de dolari
PwC, cea mai mare firmă de audit din lume, a ajuns la o înţelegere într-un proces de fraudă de 5,5 miliarde de dolari deschis contra ei în cazul unuia dintre cele mai mari colapsuri bancare din istoria SUA.
The post PwC, cea mai mare firmă de audit din lume, a ajuns la o înţelegere într-un proces de fraudă de 5,5 miliarde de dolari appeared first on Infolegal.ro.