Retailerul german Kik Textilien va intra pe piața din România

Retailerul german Kik Textilien, aflat printre primii zece cei mai mari furnizori pentru sectorul de retail din Germania si având circa 3.400 de magazine în Europa, dintre care 2.600 de unități în Germania, va intra pe piața din România, înființându-și deja sucursala la finele anului trecut.

The post Retailerul german Kik Textilien va intra pe piața din România appeared first on Infolegal.ro.

Creditul în euro pentru retail s-a prăbuşit spectaculos

Creditul în euro pentru re­tail, adică pentru popula­ţie – atât cel de consum, cât şi cel imobiliar – s-a prăbuşit spectaculos, ban­cherii ajungând să vândă acum împrumuturi în euro de numai 15 milioane de euro pe lună, faţă de 200 mil. euro cât plasau în 2010-2011.

The post Creditul în euro pentru retail s-a prăbuşit spectaculos appeared first on Infolegal.ro.

Avocatul Francisc Peli, managing partner al firmei PeliFilip: Piaţa locală de real estate se află la începutul unui nou ciclu de creştere

Avocatul Francisc Peli, managing partner al firmei PeliFilip şi unul dintre cei mai reputaţi consultanţi juridici din sectorul imobiliar, apreciază că piaţa locală de real estate se află la începutul unui nou ciclu de creştere, tendinţă manifestată printr-un interes mai mare pentru achiziţii de terenuri şi o creştere a apetitului de finanţare din partea băncilor.

The post Avocatul Francisc Peli, managing partner al firmei PeliFilip: Piaţa locală de real estate se află la începutul unui nou ciclu de creştere appeared first on Infolegal.ro.

Reforma bancara: bancile trebuie sa opereze pentru economia reala

Comisia pentru afaceri economice de la Parlamentul European a votat pe 18 iunie un raport privind structura sectorului bancar din UE. Acesta arata ca activitatile bancare de retail, precum depozitele, conturile bancare si imprumuturile, ar trebui separate de activitatile mai riscante, precum comercializarea instrumentelor financiare si derivate.

Ernst & Young: Valoarea pietei de fuziuni si achizitii din Romania s-a dublat

Conform studiului M&A Barometer realizat de Ernst & Young Romania, valoarea pietei de fuziuni si achizitii din Romania s-a dublat in 2012, in comparatie cu anul 2011, crescand cu 106%, pana la o valoare estimata de 788 milioane dolari.

Ghid de bune practici privind vanzarile in sezonul reducerilor

Sezonul reducerilor reprezinta un moment foarte important pentru business-ul de retail; dincolo de complexitatea logistica si a cadrului de reglementare aferent, adesea vanzarile din perioada reducerilor pot genera un procent important din cifra anuala a unui retailer.
Alte articole pe aceeasi tema:

  1. Ghidul reducerilor pentru consumatori si comercianti
  2. Codul de Bune Practici in retail, avizat de Consiliul Concurentei

In 2012 va creste numarul locurilor de munca

Anul viitor numarul locurilor de munca din Romania va creste cu 15%, sunt de parere specialistii in resurse umane.

  1. Deschiderea minelor ar crea noi locuri de munca
  2. Restrictiile de munca pentru romani ar putea fi eliminate de Belgia incepand cu 2012
  3. Angajatorii au obligatia de a declara locurile de munca vacante
  4. UE dezbate impactul constrangerilor bugetare asupra locurilor de munca