Ministrul Muncii: Numărul angajaţilor din România este mult mai mare decât cel pe care îl arată aplicaţia Revisal

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, marţi, că numărul angajaţilor din România este mult mai mare decât cel de peste şase milioane, pe care îl arată aplicaţia Revisal, întrucât în Registrul de evidenţă a salariaţilor nu sunt incluşi şi funcţionarii publici.

Articolul Ministrul Muncii: Numărul angajaţilor din România este mult mai mare decât cel pe care îl arată aplicaţia Revisal apare prima dată în Infolegal.ro.

Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind reglementarea activităţii de telemuncă

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind reglementarea activităţii de telemuncă, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Articolul Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind reglementarea activităţii de telemuncă apare prima dată în Infolegal.ro.

Angajatorii pot transmite în REVISAL până la sfârşitul lunii martie orice modificare a salariului de bază brut, a indemnizaţiilor şi sporurilor

Angajatorii mai pot transmite în registrul general de evidenţă a salariaţilor (REVISAL), până la sfârşitul lunii martie, orice modificare a salariului de bază brut, a indemnizaţiilor şi sporurilor, iar după 31 martie autorităţile anunţă controale pentru sancţionarea abaterilor, a anunţat, marţi, Inspecţia Muncii.

Articolul Angajatorii pot transmite în REVISAL până la sfârşitul lunii martie orice modificare a salariului de bază brut, a indemnizaţiilor şi sporurilor apare prima dată în Infolegal.ro.

Lia Olguţa Vasilescu: Companiile pot să acorde bonusuri angajaţilor până pe data de 31 martie

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, luni, că reprezentanţii sindicatelor i-au transmis că nu au fost probleme în ceea ce priveşte transferul contribuţiilor de la angajator la angajat şi că nu se pune problema ca ordonanţa privind transferul să nu treacă de Parlament.

The post Lia Olguţa Vasilescu: Companiile pot să acorde bonusuri angajaţilor până pe data de 31 martie appeared first on Infolegal.ro.

Lia Olguţa Vasilescu: Aproape jumătate din contractele de muncă au fost modificate în Revisal

Aproape jumătate din contractele de muncă au fost modificate în Revisal până în acest moment însă mai sunt două luni până la expirarea termenului până la care angajatorii pot opera aceste modificări, astfel încât presupunerea că, pentru restul de 50% dintre angajaţi vor scădea salariile este fără fundament, a declarat marţi ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, într-o conferinţă de presă.

The post Lia Olguţa Vasilescu: Aproape jumătate din contractele de muncă au fost modificate în Revisal appeared first on Infolegal.ro.

Angajatorii vor putea transmite orice modificare a salariului de bază brut în Revisal până la 31 martie 2018, în contextul mutării CAS și CASS la angajat

Guvernul a aprobat în ședința de astăzi proiectul de Hotărâre privind registrul general de evidență a salariaților (REVISAL), una dintre prevederi vizând perioada pe care angajatorii o vor avea la dispoziție pentru transmiterea modificării salariului de bază lunar brut, în contextul mutării CAS și CASS de la angajator la salariat, începând de anul viitor.

The post Angajatorii vor putea transmite orice modificare a salariului de bază brut în Revisal până la 31 martie 2018, în contextul mutării CAS și CASS la angajat appeared first on Infolegal.ro.

Ministrul Muncii: Vom prelungi perioada de introducere a contractelor individuale de muncă

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat, la începutul şedinţei de miercuri a Executivului, că va prelungi perioada de introducere a contractelor individuale de muncă pentru ca angajatorii ”să nu aibă niciun fel de problemă” când vor mări salariile brute.

The post Ministrul Muncii: Vom prelungi perioada de introducere a contractelor individuale de muncă appeared first on Infolegal.ro.

Guvernul a hotărât ca toţi bugetarii să fie număraţi prin intermediul unei aplicaţii a Inspecţiei Muncii

Intenţia actualului guvern de a număra salariaţii din sectorul public şi a crea o bază de date completă cu veniturile salariale ale aces­to­ra întâmpină o puternică rezistenţă, în pofida încercărilor, cel puţin declarative, ale reprezentanţilor Ministerului Muncii de a face un „inventar“ al tuturor angajaţilor la stat din România.

The post Guvernul a hotărât ca toţi bugetarii să fie număraţi prin intermediul unei aplicaţii a Inspecţiei Muncii appeared first on Infolegal.ro.

Guvernul a introdus Registrul public de evidenţă a salariaţilor

Pe lângă actualul registru general de evidenţă a salariaţilor care lucrează pe baza unui contract individual de muncă, va fi introdus, pentru prima oară, și un registru de evidență a personalului plătit din fonduri publice, care va fi gestionat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) a decis guvernul în ședința de astăzi, printr-o Hotărâre pentru modificarea şi completarea HG nr. 500/2011.

The post Guvernul a introdus Registrul public de evidenţă a salariaţilor appeared first on Infolegal.ro.

Ce functii are la dispozitie angajatorul pentru incadrarea salariatilor?

Cand vine vorba de a angaja personal, sfatul Accace pentru angajatori este ca acestia sa ţina in permanenţa cont de funcţiile din organigrama companiei şi sa identifice in Clasificarea ocupaţiilor din Romania (COR) acele ocupaţii care se adapteaza cat mai bine cerinţelor din mediul de afaceri.

244 vizite