Ombudsmani din statele afiliate Organizaţiei Francofoniei vor fi prezenţi la seminarul „Judecătorul şi mediatorul instituţional”

Ombudsmani din statele afiliate Organizaţiei Francofoniei, membri ai Comisiei de la Veneţia şi reprezentanţi ai Avocatului Poporului vor fi prezenţi la seminarul „Judecătorul şi mediatorul instituţional”, organizat în zilele de 3 şi 4 mai, la Bucureşti.

Articolul Ombudsmani din statele afiliate Organizaţiei Francofoniei vor fi prezenţi la seminarul „Judecătorul şi mediatorul instituţional” apare prima dată în Infolegal.ro.

Seminar: Care sunt limitele răspunderii pentru participarea la o înțelegere anticoncurențială? Evoluții recente în jurisprudența Uniunii Europene

Societatea de avocatură Mircea și Asociații organizează la București, în data de 24 noiembrie, seminarul cu tema „Care sunt limitele răspunderii pentru participarea la o înțelegere anticoncurențială? Evoluții recente în jurisprudența Uniunii Europene”.

The post Seminar: Care sunt limitele răspunderii pentru participarea la o înțelegere anticoncurențială? Evoluții recente în jurisprudența Uniunii Europene appeared first on Infolegal.ro.

Necesitatea unificării legislației electorale, pe agenda unui seminar internațional organizat de AEP

Necesitatea unificării legislației electorale, principiile și procedurile de elaborare și implementare ale unui Cod electoral vor fi subiectele dezbătute în cadrul unui seminar internațional organizat de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) în parteneriat cu Comisia de la Veneția în zilele de 19 și 20 octombrie.

The post Necesitatea unificării legislației electorale, pe agenda unui seminar internațional organizat de AEP appeared first on Infolegal.ro.

Acțiuni de succes împotriva clauzelor abuzive 2011-2015

Recomandat

Acțiuni de succes împotriva clauzelor abuzive 2011-2015. 140 modele de acțiuni pentru tipuri diferite de clauze abuzive din contractele de credit utilizate de băncile din România și jurisprudență.
Autor: Anamaria Grigoruța Stan

Backup_of_coperta.cdrConţinut carte electronică:
– legislatia aplicabila in aceasta materie
– exemple de contracte de credit si diferite tipuri de clauze abuzive impreuna cu formatul de actiune specific ce tinde la eliminarea lor si la recuperarea prejudiciului material suferit de consumator
– concluzii scrise/raspuns intampinare, apel sau dupa caz intampinare la apel
– jurisprudenta clasificata dupa numele profesionistului banca
– contestatii la executare cu motive de fond
– clauze abuzive, chiar si clauza privind riscul valutar, avand ca scop eliminarea lor si recuperarea prejudiciului material suferit de consumator
– cereri de suspendare a executarii silite
– concluzii scrise si intampinare la apel aferente acestei proceduri.

ACHIZIŢIONEAZĂ cartea, AICI.
SEMINAR LANSARE CARTE, AICI.
Tipuri de contracte de credit si clauzele abuzive specifice:
– Clauze abuzive utilizate de S.C. BANCPOST S.A. sau de EFG NEW EUROPE FUNDING II B.V.
– Clauze abuzive utilizate de BANCA COMERCIALA ROMANA S.A.
– Clauze abuzive utilizate de CREDIT EUROPE IPOTECAR IFN S.A., CREDIT EUROPE BANK NV, CREDIT EUROPE BANK ROMANIA S.A.
– Clauze abuzive utilizate de SOCIETATEA RALFI IFN S.A.
– Clauze abuzive utilizate de PIREUS BANK ROMANIA S.A.
– Clauze abuzive utilizate de BANCA ROMANEASCA S.A. MEMBRA A GRUPULUI NATIONAL BANK OF GREECE
– Clauze abuzive utilizate de S.C. Volksbank Romania S.A.
– Clauze abuzive utilizate de RAIFFEISEN BANK S.A.
– Clauze abuzive utilizate de ABN-AMRO BANK (Romania) S.A., actuala RBS BANK ROMANIA S.A, UNICREDIT TIRIAC BANK S.A.

I.N.M. selectează avocați pentru proiectul Reintegrarea socială a persoanelor condamnate: o abordare europeană comprehensivă

Institutul Naţional al Magistraturii oferă câte 2 locuri pentru avocaţi pentru cele 3 seminarii ce urmează să se desfăşoare în cadrul proiectului „Reintegrarea socială a persoanelor condamnate: o abordare europeană comprehensivă”.

The post I.N.M. selectează avocați pentru proiectul Reintegrarea socială a persoanelor condamnate: o abordare europeană comprehensivă appeared first on Infolegal.ro.

Seminar “Afacerile într-o nouă paradigmă: între decizii economice și provocări juridice. Soluții legale pentru mediul de afaceri”

Societatea de avocați Dragne & Asociații susține seminarul “Afacerile într-o nouă paradigmă: între decizii economice și provocări juridice. Soluții legale pentru mediul de afaceri”, în parteneriat cu Media Makers, organizat la București, în cadrul Facultății Româno-Americane.

The post Seminar “Afacerile într-o nouă paradigmă: între decizii economice și provocări juridice. Soluții legale pentru mediul de afaceri” appeared first on Infolegal.ro.

Seminar privind utilizarea fondurilor europene in sistemul de aparare

Departamentul pentru armamente, in parteneriat cu Comisia Europeana, EDA – Agentia Europeana pentru Aparare si PATROMIL (Asociatia Patronala Romana a Producatorilor de Tehnica Militara) organizeaza luni si marti la Palatul Cercului Militar National din Bucuresti un seminar ce are ca tema utilizarea Fondurilor Structurale Europene.