Invitație de a dobândi calitatea de membru-aderent în Societatea de Științe Juridice și Administrative

Societatea de Științe Juridice și Administrative îi invită pe toți cei care doresc să devină membri-aderenți să completeze Cererea de adeziune [descarca de aici cererea: http://www.adjuris.ro/cerere.docx] și să o trimită însoțită de Curriculum Vitae pe adresa: catalin.sararu@adjuris.ro .

Societatea de Științe Juridice și Administrative este persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, constituită sub formă de asociație și înregistrată în Registrul asociațiilor și fundațiilor.

Scopul Societății de Științe Juridice și Administrative constă în organizarea şi promovarea activităţilor științifice şi educaţionale în domeniul științelor juridice și administrative, în ţară şi în străinătate. Mai multe detalii despre activitățile Societății de Științe Juridice și Administrative se găsesc pe site-ul acesteia: www.adjuris.ro

Membrii-aderenți vor plăti o cotizație anuală de 200 lei.

Membrii-aderenți beneficiază de următoarele avantaje:

– reduceri de 20% la taxele de participare la evenimentele (conferințe internaționale, workshop-uri, congrese, seminarii etc.) organizate de Societatea de Științe Juridice și Administrative. Pentru detalii despre evenimentele organizate clic aici.
– publicarea articolelor științifice în reviste indexate în baze de date internaționale (BDI) editate de Societate: Tribuna Juridica, Perspectives of Business Law Journal.
– publicarea unor studii în volume și monografii la edituri cu prestigiu internațional în domeniul științelor sociale. In 2013 am publicat volumul Studies of Business Law – Recent Developments and Perspectives la Peter Lang – International Academic Publishers
– reduceri la taxele de participare la diverse evenimente culturale și științifice organizate de partenerii Societății de Științe Juridice și Administrative. Astfel Asociația culturală Project Events oferă o reducere de 20% la prețul biletelor la concertele organizate de aceasta. Asociația culturală Project Events este al doilea mare organizator de concerte din România. În prima parte a anului 2015 sunt organizate concertele Toto Cutugno și Rhythm of the Dance. Pentru detalii despre concertele organizate de Asociația culturală Project Events a se vedea www.projectevents.ro
– vouchere de reducere intre 5% – 40% la achiziționarea unor cărți, programe legislative, servicii de traduceri precum și a altor produse juridice și administrative furnizate de partenerii noștri
– reduceri de 20% la taxele de înscriere la cursurile de formare profesională organizate de Societatea de Științe Juridice și Administrative .
– posibilitatea de implicare în proiectele științifice ale Societății.
– prioritatea în participarea la evenimente cu număr limitat de locuri organizate de Societate sau de parteneri.
– posibilitatea de promovare a publicațiilor științifice (cărți, articole) și a proiectelor de cercetare pe site-ul Societății de Științe
Juridice și Administrative și pe site-urile partenere.

Dezbaterea obiectivelor ONU post 2015

Marţi, 17 decembrie 2013, începând cu ora 18:00, la Facultatea de Drept, în Sala Stoicescu, Asociaţia Tineretul ONU vă invită la aniversarea a 58 de ani de ani de la aderarea României la Organizaţia Naţiunilor Unite.
New ImagePrincipala temă a dezbaterii este legată de obiectivele ONU post 2015 şi porneşte de la angajamentul liderilor mondiali de a rezolva unele dintre problemele actuale ale umanităţii prin planul de acţiune ”Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului”. Alături de invitatul surpriză va participa le dezbatere Cosmin Chiriţă, delegat de tineret al României la Organizaţia Naţiunilor Unite.
Organizatorii, UN Youth Association of Romania în strânsă colaborare cu UN Youth Delegate-Romania, au ales această temă datorită discuţiilor ce au loc la nivel internaţional despre ce urmează după anul 2015 şi care sunt strategiile ce trebuie abordate pentru o dezvoltare sustenabilă.
Ziua aderării României la ONU a fost marcată prin evenimente organizate de toate filialele asociaţiei, în Constanţa, Iaşi, Cluj, Timişoara şi Craiova. Evenimentul din Bucureşti încheie campania de informare, iniţiată de Asociaţia Tineretul ONU, cu privire la obiectivele Organizaţiei Naţiunilor Unite post 2015.
Asociaţia Tineretul ONU din Romania este o organizație neguvernamentală, constituită cu scopul de a promova şi încuraja valorile şi activităţile ONU în rândul tinerilor români, societăţii româneşti şi comunităţii internaţionale. Pentru a-şi atinge scopurile, organizaţia realizează seminarii, conferinţe, workshop-uri, stagii de practică, activitatea centrală axându-se asupra organizării unei conferinţe anuale de tip MUN – Conferinţa BISMUN.

Moot Courts la a patra ediţie!

Asociaţia Tineretul ONU din Romania prezintă proiectul ‘’UN Youth Moot Courts 2013 – Justice on international level!’’. Acesta se desfăşoara în perioada 6-8 decembrie, la Curtea de Apel Bucureşti şi presupune simularea procedurilor în faţa celor mai importante instanţe: Curtea Internaţională de Justiţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene si Curtea Penală Internaţională.

Proiectul este destinat atât studenţilor din cadrul facultăţilor de drept, cât şi celor care au urmat un curs de drept internaţional public sau relaţii internaţionale. Sunt încurajaţi să participe la această serie de simulări studenţii români, dar proiectul se adresează şi studenţilor străini. Sunt valabile aplicaţii pentru roluri de avocaţi, judecători şi reprezentanţi ai Comisiei Europene.

Participanţii vor avea calitatea de reprezentanţi ai statelor (avocaţi) sau de judecători. În cadrul fiecărei instanţe simulate ei vor trebui să pledeze sau să judece, în funcţie de rolul deţinut. În cadrul fiecărei instanţe se va judeca câte o speţă pentru care participanţii vor avea timp să se pregătească anterior.

Evenimentul se anunţă a fi cea mai importantă simulare de instituţii în domeniul dreptului internaţional din România în 2013, judecând prin prisma succesului pe care l-au avut ediţiile anterioare ale acestui proiect.

Înscrierile se fac în baza unei scrisori de intenţie şi a CV-ului, trimise la adresa mootcourts@unyouth.ro până la data de 30 noiembrie. Pentru mai multe informaţii în legatură cu proiectul MOOT COURTS 2013, cei care doresc să participe pot vizita: http://mootcourts.unyouth.ro/

Asociaţia Tineretul ONU din România este o organizație neguvernamentală, constituită cu scopul de a promova şi încuraja valorile şi activităţile ONU în rândul tinerilor români, societăţii româneşti şi comunităţii internaţionale. Pentru a-şi atinge scopurile, organizaţia realizează seminarii, conferinţe, workshop-uri, stagii de practică, activitatea centrală axandu-se însă asupra organizării unei conferinţe anuale de tip MUN – Conferinţa BISMUN.

Ernst & Young faciliteaza dialogul pe teme fiscale de actualitate

Consultantii Ernst & Young in fiscalitate impreuna cu reprezentanti ai MFP si ANAF s-au intalnit pe parcursul a 4 zile cu peste 130 de executivi din mangementul fiscal si financiar al peste 55 de companii din industrii diverse, precum productie industriala, FMCG, servicii financiar-bancare, farma, imobiliare si tehnologie.

  1. Departamentul de Audit financiar al Ernst & Young Romania are un nou partener
  2. Ernst & Young a numit un nou partener in cadrul departamentului de asistenta fiscala
  3. Ernst&Young: Tarile din intreaga lume isi modifica sistemele fiscale pentru domeniul petrolier
  4. Anca Ionescu avocat Ernst & Young se retrage din activitate

MFP lanseaza Ghidul privind sistemul TVA la incasare

Un ghid privind aplicarea sistemului de TVA la incasare va fi lansat de catre Ministerul Finantelor Publice. In acelasi timp, institutia va organiza seminarii pentru contribuabili, in Bucuresti si in toate judetele tarii, in vederea clarificarii normelor procedurale.

  1. MFP va emite un Ghid privind aplicarea sistemului TVA la incasare
  2. Instructiunile de completare a formularului privind aplicarea sistemului TVA la incasare
  3. A fost aprobat modelul si continutul formularului privind aplicarea sistemului TVA la incasare
  4. ANAF a elaborat un nou formular pentru notificarea privind sistemul TVA la incasare

Consultantii Fiscali – Programul de pregatire profesionala continua aferent anului 2012

Camera Consultantilor Fiscali a publicat Hotararea 5/2012 privind Programul de pregătire profesionala continuă aferent anului 2012 in M. Of. 152/2012.

  1. Baroul Timis – Ultimele stiri despre pregatire profesionala
  2. INM – Programul de formare continua 2011
  3. Codul de Procedura Fiscala – modificari din 2 februarie 2012