Dezbaterea obiectivelor ONU post 2015

Marţi, 17 decembrie 2013, începând cu ora 18:00, la Facultatea de Drept, în Sala Stoicescu, Asociaţia Tineretul ONU vă invită la aniversarea a 58 de ani de ani de la aderarea României la Organizaţia Naţiunilor Unite.
New ImagePrincipala temă a dezbaterii este legată de obiectivele ONU post 2015 şi porneşte de la angajamentul liderilor mondiali de a rezolva unele dintre problemele actuale ale umanităţii prin planul de acţiune ”Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului”. Alături de invitatul surpriză va participa le dezbatere Cosmin Chiriţă, delegat de tineret al României la Organizaţia Naţiunilor Unite.
Organizatorii, UN Youth Association of Romania în strânsă colaborare cu UN Youth Delegate-Romania, au ales această temă datorită discuţiilor ce au loc la nivel internaţional despre ce urmează după anul 2015 şi care sunt strategiile ce trebuie abordate pentru o dezvoltare sustenabilă.
Ziua aderării României la ONU a fost marcată prin evenimente organizate de toate filialele asociaţiei, în Constanţa, Iaşi, Cluj, Timişoara şi Craiova. Evenimentul din Bucureşti încheie campania de informare, iniţiată de Asociaţia Tineretul ONU, cu privire la obiectivele Organizaţiei Naţiunilor Unite post 2015.
Asociaţia Tineretul ONU din Romania este o organizație neguvernamentală, constituită cu scopul de a promova şi încuraja valorile şi activităţile ONU în rândul tinerilor români, societăţii româneşti şi comunităţii internaţionale. Pentru a-şi atinge scopurile, organizaţia realizează seminarii, conferinţe, workshop-uri, stagii de practică, activitatea centrală axându-se asupra organizării unei conferinţe anuale de tip MUN – Conferinţa BISMUN.

Moot Courts la a patra ediţie!

Asociaţia Tineretul ONU din Romania prezintă proiectul ‘’UN Youth Moot Courts 2013 – Justice on international level!’’. Acesta se desfăşoara în perioada 6-8 decembrie, la Curtea de Apel Bucureşti şi presupune simularea procedurilor în faţa celor mai importante instanţe: Curtea Internaţională de Justiţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene si Curtea Penală Internaţională.

Proiectul este destinat atât studenţilor din cadrul facultăţilor de drept, cât şi celor care au urmat un curs de drept internaţional public sau relaţii internaţionale. Sunt încurajaţi să participe la această serie de simulări studenţii români, dar proiectul se adresează şi studenţilor străini. Sunt valabile aplicaţii pentru roluri de avocaţi, judecători şi reprezentanţi ai Comisiei Europene.

Participanţii vor avea calitatea de reprezentanţi ai statelor (avocaţi) sau de judecători. În cadrul fiecărei instanţe simulate ei vor trebui să pledeze sau să judece, în funcţie de rolul deţinut. În cadrul fiecărei instanţe se va judeca câte o speţă pentru care participanţii vor avea timp să se pregătească anterior.

Evenimentul se anunţă a fi cea mai importantă simulare de instituţii în domeniul dreptului internaţional din România în 2013, judecând prin prisma succesului pe care l-au avut ediţiile anterioare ale acestui proiect.

Înscrierile se fac în baza unei scrisori de intenţie şi a CV-ului, trimise la adresa mootcourts@unyouth.ro până la data de 30 noiembrie. Pentru mai multe informaţii în legatură cu proiectul MOOT COURTS 2013, cei care doresc să participe pot vizita: http://mootcourts.unyouth.ro/

Asociaţia Tineretul ONU din România este o organizație neguvernamentală, constituită cu scopul de a promova şi încuraja valorile şi activităţile ONU în rândul tinerilor români, societăţii româneşti şi comunităţii internaţionale. Pentru a-şi atinge scopurile, organizaţia realizează seminarii, conferinţe, workshop-uri, stagii de practică, activitatea centrală axandu-se însă asupra organizării unei conferinţe anuale de tip MUN – Conferinţa BISMUN.

Stagii de practica la Centrul de Studii de Drept European pentru studenti, masteranzi, doctoranzi sau post-doctoranzi

Centrul de Studii de Drept European al Institutului de Cercetari Juridice al Academei Romane in colaborare cu Asociatia romana de drept si afaceri europene (ARDAE) anunta posibilitatea efectuarii de stagii de practica de catre tineri cercetatori – studenti, masteranzi, doctoranzi sau post-doctoranzi.

INM organizeaza stagii de practica la CJUE

Reteaua Europeana de Formare Judiciara – EJTN si Institutul National al Magistraturii organizeaza stagii la Curtea de Justitie a Uniunii Europene – CJUE.

  1. Afla mai multe despre modul de calcul al termenelor in fata CJUE
  2. Punerea in practica a noilor coduri va presupune cheltuirea a 527 milioane de lei
  3. Stagii de pregatire pentru magistrati in 2012
  4. Vezi ce a decis CJUE legat de licentele de difuzare a meciurilor de fotbal