Vicepreședintele ASF: Trezoreria statului mai are 2,2 miliarde euro disponibili din privatizări

Trezoreria statului mai are 2,2 miliarde euro disponibili din privatizări, din cele aproape 7 miliarde euro, iar banii aceștia nu pot rezolva până în 2020 investiții de 10 miliarde euro, cât și-a propus statul român, a declarat, marți, Mircea Ursache, vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară, într-o conferință de specialitate.

The post Vicepreședintele ASF: Trezoreria statului mai are 2,2 miliarde euro disponibili din privatizări appeared first on Infolegal.ro.

Nouă procedură fiscală privind distribuirea prejudiciilor încasate de la persoanele acuzate de evaziune fiscală

În Monitorul oficial, marţi, a fost publicată o procedură fiscală foarte interesantă în domeniul distribuirii prejudiciilor încasate de la persoanele acuzate de evaziune fiscală, informează hotnews.ro, precizând că procedura se aplică pentru sumele încasate de la persoanele cu calitate de suspect sau inculpat, când aceştia acoperă integral prejudiciul în cursul urmăririi penale sau a judecăţii, până la primul termen de judecată sau când instanţa dispune restituirea sumelor sau a diferenţelor de sume achitate cu titlu de prejudiciu.

The post Nouă procedură fiscală privind distribuirea prejudiciilor încasate de la persoanele acuzate de evaziune fiscală appeared first on Infolegal.ro.

Bugetul Trezoreriei Statului pe anul viitor este prevăzut cu un excedent de peste 65,3 milioane lei

Bugetul Trezoreriei Statului pe anul viitor este prevăzut cu un excedent în sumă de 65,316 milioane lei, potrivit unui proiect de act normativ publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP).

The post Bugetul Trezoreriei Statului pe anul viitor este prevăzut cu un excedent de peste 65,3 milioane lei appeared first on Infolegal.ro.

România intenționează să vândă eurobonduri în valoare de cel puțin un miliard de euro

România intenționează să vândă, miercuri, în premieră, eurobonduri cu maturitatea de 20 de ani, în valoare de cel puțin un miliard de euro, urmând exemplul Poloniei și Lituaniei care au accesat piețele internaționale de obligațiuni, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea ofertei.

The post România intenționează să vândă eurobonduri în valoare de cel puțin un miliard de euro appeared first on Infolegal.ro.

Trezoreria Statului se pregăteşte să vândă titluri de stat pentru populaţie

Ministerul Finanţelor Publice alături de bancherii de la BRD, Raiffeisen şi BCR, care formează consorţiul de intermediere a primei oferte de titluri de stat destinată popu­laţiei şi listată la bursa din Bucureşti, vor organiza întâlniri cu brokerii, potenţialii investitori şi oamenii de afaceri din ora­şele mari din ţară pentru a populariza o investiţie până acum rezervată doar bancherilor.

The post Trezoreria Statului se pregăteşte să vândă titluri de stat pentru populaţie appeared first on Infolegal.ro.

Trezoreria Statului se pregăteşte să vândă titluri de stat pentru populaţie

Ministerul Finanţelor Publice alături de bancherii de la BRD, Raiffeisen şi BCR, care formează consorţiul de intermediere a primei oferte de titluri de stat destinată popu­laţiei şi listată la bursa din Bucureşti, vor organiza întâlniri cu brokerii, potenţialii investitori şi oamenii de afaceri din ora­şele mari din ţară pentru a populariza o investiţie până acum rezervată doar bancherilor.

The post Trezoreria Statului se pregăteşte să vândă titluri de stat pentru populaţie appeared first on Infolegal.ro.

MFE: Un nou imprumut cu o valoare de 600 milioane de lei pentru plata beneficiarilor de fonduri europene

Guvernul Romaniei a aprobat in sedinta de astazi, 25 martie a.c., un nou imprumut de la Trezoreria Statului pentru a pune la dispozitia Autoritatilor de Management ale programelor operationale resursele necesare pentru plata facturilor catre beneficiarii de fonduri europene.
3 vizite

Formarea si utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului

In M.Of. nr. 159 din 6 martie 2015 a fost publicat Ordinul ministrului finantelor publice nr. 223/2015 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea si utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, aprobata cu modificari prin Legea nr. 201/2003, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1.235/2003.
No visits yet

Stabilirea nivelului comisioanelor percepute de Trezoreria Statului pentru serviciile prestate clientilor

In M.Of. nr. 142 din 25 februarie 2015 a fost publicat Ordinul ministrului finantelor publice nr. 195/2015 pentru modificarea Ordinului ministrului delegat pentru buget nr. 1.338/2014 privind stabilirea nivelului comisioanelor percepute de Trezoreria Statului pentru serviciile prestate clientilor.
2 vizite